Poveștile Cerului. Constelația Pyxis sau Busola

Constelația Pyxis este situată la sud de planul ecliptic. La un moment dat, stelele sale erau considerate parte a unei constelației antice Argo Navis, ca și ”catarg” al corăbiei. În cele din urmă, Argo Navis a fost împărțită în trei constelații separate – Puppis, Vela și Carina – de către Nicolas Louis de Lacaille. La acel moment, Lacaille a numit grupul de stele Pyxis ca Pyxis Nautica – ”Compasul marinarului”. I-a fost sugerat de către John Herschel ca grupul de stele să fie numit Malus, sau ”catargul”, dar sugestia nu a fost urmată. Când constelația a fost oficial adoptată de către Uniunea Astronomică Internațională, numele a fost prescurtat doar în Pyxis. Această constelație acoperă 221 de grade pătrate de cer și ocupă locul 65 în mărime. Pyxis conține 3 stele principale în asterismul său și are 10 stele cu clasificare Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Hydra, Puppis, Vela și Antlia. Pyxis este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +50 și -90 de grade și cel mai bine poate fi văzută la culminație în timpul lunii martie.

Ca secțiune a marii corăbii Argo Navis, mitologia lui Pyxis  este legenda marilor aventuri ale lui Jason și ale argonauților. Marea galeră a fost construită sub comanda zeiței Atena care a proptit în proră o grindă de la Oracolul lui Zeus. La bordul corăbiei se afla un echipaj de eroi greci, incluzând nume notabile precum cele ale lui Hercules sau Castor și Polux. Desigur, aventurile lor au fost legendare și după ce au obținut lâna de aur, au consacrat corabia zeului Poseidon, care a imortalizat-o între stele. Dată fiind dimensiunea mare, cartografii timpurii au avut dificultăți în portretizarea acestei Argo Navis pe hărți stelare și corabia magică a dispărut. Compasul marinarului, constelația Pyxis, a fost de asemenea considerată parte a Argo Navis. Dar a fost de asemenea divizat cu timpul. Este o mică minune, de vreme ce compasul magnetic a fost virtual necunoscut grecilor antici. Totuși, nu putem judeca dragostea lui Lacaille pentru instrumentele științifice și dorința de a le imortaliza în stele. Acolo unde hărțile nu au reprezentat catargul, Lacaille l-a surprins ancorat în recif și a numit noua constelație ”la Boussole” pentru a reprezenta compasul marin.

Să începem cu binocluri turul constelației Pyxis, cu cea mai strălucitoare stea – Alpha, simbolul „a” de pe hartă. Alpha Pyxidis se află la 850 de ani lumină de Terra și apare destul de vagă datorită prafului interstelar. În realitate, această fierbinte stea gigant alb-albastră este cam de 18.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru și cam de 8 ori mai mare. Ascunzându-se în interiorul unui înveliș circumstelar, Alpha ar putea fi foarte bine o stea variabilă Beta Cephi.

Pentru binocluri mari și telescoape mici, încercați combinația de cluster deschis și nebuloasă planetară – NGC 2818 (RA 9 : 16.0 Dec -36 : 37). La o magnitudine de 8 și cu o dimensiune de 9 minute de arc, va fi o încercare pentru optica mică, dar una amuzantă. Nebuloasa planetară este unică datorită asocierii cu clusterul stelar deschis Population I. Aceasta presupune supra abundența clusterului cu regiuni HII și studiile au arătat că acestea sunt real asociate clusterului și nu doar o coincidență. Telescoapele mari vor vedea lobi în structura nebuloasei planetare și o subtilă colorație în verde, în timp ce structura clusterului este foarte deschisă și împrăștiată.

Un alt cluster galactic pentru binocluri și telescoape mici este NGC 2627 (RA 8 : 37.3 Dec -29 : 57). La o magnitudine de 8 și cu o dimensiune de 11 minute de arc, realizează o prezentare puțin mai bună cu mai multă compresie și stele. Dacă în binocluri va apărea ca un petic cețos, telescoapele mari pot aștepta să rezolve 40 de stele sau mai multe într-un câmp bogat și să obțineți și ceva culoare în această minute de vârstă intermediară.

O încercare pentru telescop? Să încercăm atunci NGC 2613 (RA 8 : 33.4 Dec -22 : 58). Această galaxie în spirală de magnitudine 10 este surprinzător de mare, luminoasă și trecută cu vederea. Situată cam la 60 de milioane de ani de sistemul nostru solar, această bijuterie sub-apreciată este un studiu de caz în dispersiunea velocității radiale și cinematica stelară. Conform cercetării, marginile masive ale galaxiei în spirală NGC 2613 arată evidența unor super-învelișuri care, dacă vor fi confirmate, vor fi printre cele mai mari cunoscute.

Sursa: UniverseToday

Lasă un răspuns