Poveștile Cerului. Constelația Phoenix

Constelația sudică Phoenix a fost una dintre cele 12 create de către Petrus Plancius din observațiile navigatorilor olandezi Peter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman. A fost publicată pentru prima oară într-un glob ceresc către sfârșitul anilor 1500 și prima oară a fost reprezentată într-un atlas ceresc de către Johann Bayer în 1603. Phoenix rezidă la sud de planul ecliptic și acoperă cam 469 de grade pătrate ale cerului, fiind a 73-a constelație ca mărime.

Phoenix conține 4 stele principale în asterismul său și are 25 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Are granițe cu constelațiile Sculptor, Grus, Tucana, Hydrus, Eridanus și Fornax. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +32 și -90 grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii noiembrie.

Există un duș meteoric anual asociat cu constelația Phoenix care are vârful  către 5 decembrie în fiecare an – Phoenicidele. Apariția sa a fost prima oară observată de o misiune de observație japoneză la Polul Sud. Acest curent este considerat a fi nou și încă în studiu, așa încât nu este o rată de cădere care ar putea fi prezisă. Phoenicidele sunt asociate cu cometa D/1819W1 (Blanpain). Cometa a fost observată în 1819 și apoi … lipsea. S-a

Dovedit că asteroidul 2003 WY25 descoperit în 2003 a fost același cu cometa din 2005. Durata acestui duș se extinde din noiembrie 29 și până pe 9 decembrie.

Pentru că Phoenix este considerată o constelația nouă, nu are nici o mitologie asociată cu ea. A fost numită după pasărea legendară care a reînviat din propria cenușă. Pasărea Phoenix era considerată a se putea regenera în cazul unor probleme, așa încât era considerată aproape imortală și invincibilă. Se credea că Phoenix putea vindeca un om cu o lacrimă din ochiul său și că îl putea face pe acesta să devină temporar imun la moarte; este un simbol al focului și divinității – reprezentând de asemenea răsăritul și apusul soarelui.

Să începem cu binoclurile turul constelației Phoenix, respectiv cu cea mai strălucitoare stea a sa – Alpha – simbolul ”a” de pe hartă. Situată la 77 de ani lumină de Terra, Alpha Phoenicis are numele tradițional de Ankaa – ”Cel Luminos din Barcă”. Ankaa este p stea gigantă portocalie aflată la mijlocul fazei sale de ardere a heliului din evoluția sa stelară. Ea continuă să se poarte normal, eventual își va expulza învelișurile exterioare într-o nebuloasă planetară și va sfârși liniștită ca o stea pitică albă. Este cunoscut: Ankaa este o stea dublă și are o mică stea ca și companion dar deocamdată nu se știe aproape nimic despre acesta.

Acum fixați telescoapele către Beta – simbolul ”B” de pe hartă. Beta Phoenicis este o stea dublă luminoasă și galbenă cu o separație de numai 1,4 secunde de arc, cu unghiul de poziție de 346 de grade. Este o stea K foarte tipică spre deosebire de companion.

Dar Gamma, figura ”8” de pe hartă? Poziționați binoclurile. Situată la 235 de ani lumină depărtare această stea gigant foarte rară de clasă M aruncă de 575 de ori mai multă lumină decât Soarele la o temperatură de 3900 grade Kelvin. Gamma evoluează puțin mai rapid ca Soarele nostru, traversând un stagiu de stea variabilă neregulată și orientându-se spre o nouă etapă de stea gigant de tip K. Deși cunoaștem foarte puțin, știm că Gamma are un companion spectroscopic care o face să fie o stea binară adevărată.

Îndreptați telescopul cam 2 grade nord-est de Gamma pentru NGC 265 (RA 1:35.1 Dec -41:26). La o magnitudine de 12, această galaxie mică nu prea inspiră înregistrări dar veți selecta o formă alungită cu un nucleu luminos. Dacă veți vedea structura de petic în spirala acestei galaxii, aveți un motiv bun: este o galaxie cu stele în explozie.

O încercare pentru telescop ar fi Clusterul galactic Abell 2870. Din acest grup galactic, cea mai strălucitoare este IC 1625 (RA 01:07:42.4 Dec -46:54:27), cu o magnitudine de 13 și o dimensiune de 2 minute de arc. Nu ar fi o încercare dacă ar fi ușoară.

Sursa: UniverseToday

 

Lasă un răspuns