Poveștile Cerului. Constelația Perseus sau Perseu


Poziționată la nordul planului ecliptic, constelația Perseus a fost una dintre cele 48 de constelații originale aduse de Ptolemeu și a rezistat cât să se regăsească pe lista celor 88 de constelații moderne adoptate de către Uniunea Astronomică Internațională. Aceasta acoperă 615 de grade pătrate de cer și este a 24-a constelație ca mărime pe cer. Perseus conține între 6 și 22 de stele în asterismul său primar și are 65 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Cassiopeia, Andromeda, Triangulum, Aries, Taurus, Auriga și Camelopardalis. Perseus este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +90 și -35 de grade și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii Decembrie.

Există un duș meteoric anual asociat cu Perseus și este unul dintre cele de bază – Perseidele. Data de vârf survine către 10 august în fiecare an iar radiantul sau punctul de origine este aproape de Clusterul Dublu. Durata acestui curent meteoric este de 5 zile, cu activitatea începând cu două zile înainte de vârf și încă alte trei zile după vârf. Dușul meteoric al Perseidelor are o istorie frumoasă și oarecum îngrozitoare. Deseori referința este la ”Lacrimile Sfântului Laurențiu”, iar acest curent meteoric survine coincident către data comemorării morții sfântului – 10 august.  Dacă noi cunoaștem că apariția științifică a acestor stele căzătoare este produsă de cometa Swift-Turtle, antecesorii noștri, mult mai superstițioși vedeau în acestea lacrimile unui martir care a fost ars pentru credințele sale. În timp ce rata căderii – numărul meteorilor văzuți pe oră – Perseidelor a intrat în declin în ultimii ani, de la întoarcerea în 1992 a cometei Swift-Turtle, timpul pentru a începe observația Perseidelor este înainte de vârful din 12 august. Dacă Luna va interfera cu cei mai vagi dintre meteori, cu cât îi veți observa mai târziu, cu atât mai bine. Direcția generală spre care trebuie să priviți va fi est, către miezul nopții, iar direcția se va modifica deasupra capului de-a lungul nopții. Dacă așteptarea miezului nopții nu pare să fie o perspectivă plăcută, până când Luna se va fi îndepărtat mult spre vest, căutăm mai aproape în direcția mișcării Pământului în jurul Soarelui și radiantul – constelația de origine a dușului meteoric se arată foarte bine. Ceva pentru cei care preferă să nu stea până târziu? Câți meteori sperați să puteți vedea? O estimare colectivă a ratei orare de cădere a Perseidelor ne indică un număr de aproximativ 30 de meteori pe oră. Asta nu înseamnă însă că veți vedea câte unul la fiecare două minute, ci mai degrabă veți zări cam 4 sau 5 meteori în succesiune rapidă cu o lungă perioadă de inactivitate între sesiuni. Puteți face sesiunile de observații mult mai plăcute prin planificări în avans. Aduceți un termos cu băutura preferată, un radio și alegeți un loc confortabil pentru observație cât mai departe de luminile orașului.

Forma alungită de ”Y” a lui Perseus are o lungă și colorată istorie mitologică. Perseus a fost conceput într-o ploaie de aur și atât el cât și mama sa au fost aruncați în mare într-un cufăr și lăsați să moară. Mama lui Perseus s-a rugat lui Zeus pentru salvare și ei au fost salvați de către un pescar care l-a crescut pe Perseus ca pe un fiu de al său. Apoi, regele, în încercarea de a scăpa de Perseus, a cerut ca dar de căsătorie cai și știind că Perseu nu are să-i dea așa ceva, i-a solicitat în schimb capul Meduzei. Cu ajutorul zeilor, Perseu a învins Meduza – și din corpul ei decapitat a țâșnit Pegasus, calul înaripat. Precum spune legenda, el a zburat mai apoi către ținuturile regelui Cepheus, unde saga sa a continuat cu Cassiopeia și Andromeda, fecioara salvată din gura monstrului marin Cetus. De aceea, conform legendei, veți găsi aceste constelații atât de apropiate pe cer … iar Perseus este figurat ținând capul meduzei, al cărei cea mai faimoasă stea – Algol, reprezintă ochiul demonului.

Să începem turul cu binocluri, cu o privire asupra Stelei Demon – Beta Persei, simbolul ”B” de pe hartă. Beta Persei (RA 03 08 10 Dec +40 57 20) este cea mai faimoasă dintre toate stelele variabile cu eclipsă. Istoria antică a dat acestei stele multe nume. Asociată cu figura mitologică a lui Perseus, Beta a fost considerată capul Meduzei Gorgon și era cunoscută evreilor ca Rosh ha Satan, sau Capul Diavolului. Hărțile secolului al XVII-lea au etichetat Beta ca și ”Caput Larvae” sau ”Capul Fantomei”, dar această stea a fost numită inițial de cultura arabă. Arabii o cunoșteau ca Al Ra’s al Ghul, sau ”Capul Demonului” și noi o cunoaștem ca Algol. Pentru că acești astronomi medievali și astrologi au asociat Algol cu pericolul și ghinionul, suntem îndrituiți să credem că proprietățile acestei variabile vizuale ciudate au fost observate de-a lungul istoriei. Astronomul italian Geminiano Montanari a fost primul care a înregistrat că Algol ocazional s-a estompat și timpul său de regularizare a fost catalogat în 1782 de către John Goodricke, care a presupus că aceasta era parțial eclipsată de către un companion întunecat care o orbita. Este momentul nașterii teoriei binarei eclipsate, care a fost probată spectroscopic pentru Algol în 1889 de către H.C. Vogel. Situată la 93 de ani lumină de Terra, Algol este cea mai apropiată binară în eclipsă și este prețuită de către astronomii amatori pentru că nu necesită echipament special pentru a urmări fazele sale. În mod normal Beta Persei are o magnitudine de 2,1 dar aproximativ la fiecare trei zile se estompează până la magnitudinea de 3,4 și gradual se luminează din nou. Eclipsa completă durează doar 10 ore. Deși Algol este cunoscută a avea companioni spectroscopici suplimentari, frumusețea acestei stele variabile este observarea nu atât telescopică, cât vizuală.

Acum să luăm binoclurile și să ne orientăm spre Alpha Persei – simbolul ”a” de pe hartă. Cea mai strălucitoare stea a constelației este de asemenea numită Mirfak. Este o stea super gigantă de tip spectral F5 lb, cu o strălucire aparentă de 1,79 ca magnitudine și rezidă la o distanță de 590 de ani lumină. Este mare? Puteți paria! Mirfak este cam de 62 de ori mai mare ca Soarele nostru și strălucește de 5000 de ori mai puternic, dar frumusețea constă în câmpul său. Dacă ați remarcat că Alpha se află într-un grup de stele, ați remarcat corect. Acesta este numit Asocierea Alpha Persei. Vizibil cu ochiul liber dar mult mai bine în binocluri, acest tânăr cluster stelar și în mișcare este numit de asemenea Melotte 20 sau Collinder 39 și se află la aproximativ 601 de ani lumină depărtare. Cele mai strălucitoare membre sunt Alpha, Delta, Epsilon, Psi, 29, 30, 34 și 48 Persei.

Păstrați la îndemână binoclurile pe măsură ce vă regrupați spre NGC 869 și NGC 884 – ”Clusterul Dublu”. Aceste două clustere stelare deschise NGC 869 (RA 02:19.1 Dec +57:09) și NGC 884 (RA 02:22:0 Dec +57:08) sunt probabil cele mai frumoase obiecte de pe cerul nopții pentru binocluri și telescoape mici. Amândouă rezidă la peste 7000 de ani lumină și sunt separate de câteva sute de ani lumină. Vizibile cu ochiul liber iarna ca un petic neclar pe Calea Lactee, clusterele au fost pentru prima oară înregistrate de către Hipparchus dar este posibil să fi fost bine cunoscute în antichitate. NGC 869 este considerată a avea o vârstă de 19 milioane de ani și această asociație OB1 este uneori numită Chi Persei. Companionul său, NGC 884 are o vârstă de 12 milioane de ani și este dominată de stele albastre strălucitoare care își arată tinerețea. Priviți de asemenea după o brumă de stele portocalii vizibile în telescoape mai mari.

Gata pentru obiecte Messier? Atunci localizați Messier 34 (RA 02:42:1 Dec +42:46). În binocluri, M34 va arăta ca o duzină de stele vagi adunate în roi și probabil o duzină de alte stele răspândite în jurul câmpului. Telescoapele mici la putere joasă vor aprecia M34 pentru rezolvabilitate și pentru steaua portocalie distinctivă din centru. Telescoapele cu aperturi mari vor trebui lăsate la putere minimă pentru a aprecia acest cluster cu o anvergură de 18 ani lumină și 100 de milioane de ani vechime. Dar dacă veți mări puterea … veți găsi destule ținte înăuntru.

Acum ne deplasăm atenția spre NGC 1342 (RA 3:31.6 Dec +37:20). Având o magnitudine respectabilă de 7 și acoperind cam 14 minute de arc ale cerului, acest cluster deschis mic și compresat de stele este bun atât pentru binocluri cât și pentru telescoape. A fost bine studiat pentru metalicitatea discului galactic și se găsește pe multe liste de observații ale cerului de adâncime.

Alte două clustere galactice? Încercați atunci NGC 1545 (RA 4:20:9 Dec +50:15). Are o magnitudine către 6 dar la dimensiunea sa de 18 minute de arc va necesita un telescop mic pentru a-l separa de fundalul înstelat. A fost studiat pentru universalitatea funcțiunii masei inițiale ale clusterelor deschise. Mai nordicul NGC 1528 (RA 4:15:4 Dec +51:14) este cam de aceeași magnitudine, dar puțin mai mare și este de asemenea cunoscut ca Herschel 61, Collinder 47 și Melotte 23.

Dar NGC 1499? NGC 1499 (RA 04:00:07 Dec +36:37) este ”Nebuloasa California”. Dacă veți reuși să priviți pe un cer întunecat, Nebuloasa California poate fi văzută cu ochii liber și cu binocluri, dar va fi destul de greu de urmărit fără un telescop. NGC 1499 este probabil iluminată de către Xi Persei, o stea fierbinte alb albastră de secvență principală și de tip spectral O7e. Această stea aparține unei asociații de stele tinere care probabil au apărut din norul interstelar, asociația Perseus OB2. Ce oportunitate grozavă pentru astrofotografi!

Puteți încerca de asemenea IC 348 (RA 3:44.5 Dec +32:17). Acest cluster stelar deschis cu nebulozitate are o magnitudine aparentă de 7 – dar asta nu înseamnă că este strălucitor sau facil. Este o nebuloasă cu o reflecție foarte vagă care va necesita condiții perfecte și probabil, ajutorul unui filtru de nebuloase. ”Fantoma Zburătoare” a fost subiectul multor studii, incluzând căutarea unor ieșiri și protostele. În 2006, Telescopul Spațial Spitzer a căutat stele de tip T-Tauri fără discuri, precum și cele înconjurate de discuri primordiale. ”Longevitatea discului și acele condiții pentru formarea planetelor par să fi fost mai favorabile pentru stelele K6-M2, care sunt obiecte comparabile cu masa Soarelui, pentru vârsta acestui cluster.”.

Sunt multe alte obiecte grozave din cerul de adâncime al lui Perseus. Așa încât, luați o hartă stelară bună și alăturați-vă eroului Perseu!

Sursa: UniverseToday

2 comentarii la “Poveștile Cerului. Constelația Perseus sau Perseu

  1. Super articol! Cautam informatii despre Perseide, in ideea mentionata si in text – de a planifica in avans! Ma interesa cam in ce parte trebuie privit, ca sa stiu cam ce pozitie ar trebui sa aiba varful de munte unde sa petrec o noapte in perioada lor de varf. In principiu am inteles ca trebuie privit spre est.

    Vizionare placuta! (desi pana in august mai e!)

    Apreciază

  2. Pingback: POVEȘTILE CERULUI. CONSTELAȚIILE DE LA A LA V (adică Z) PREZENTATE DE PLANETARIUL BAIA MARE « PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMURES

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s