Micuța constelație Pictor rezidă la sud de planul ecliptic și a fost creată de către Nicolas Louis de Lacaille. A fost adoptată de către Uniunea Astronomică Internațională și acceptată ca una dintre cele 88 de constelații moderne. Pictor acoperă aproximativ 247 de grade pătrate ale cerului și este a 59-a constelație ca mărime. Are 3 stele principale în asterismul său și conține 15 stele cu denumiri Bayer/Flamsteed pe teritoriul său. Pictor are graniță cu constelațiile Caelum, Carina, Columba, Dorado, Puppis și Volans. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +26 grade și -90 grade și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii ianuarie.
Pentru că Pictor este considerată o constelație nouă, nu are nici o mitologie asociată cu ea – dar Nicolas Louis de Lacaille a iubit științele și artele. Numele pe care le-a ales pentru constelațiile selectate de el pentru catalogul stelelor sudice – Coelum Australe Stelliferum – au evidențiat dragostea sa pentru avansul tehnologic și instrumentele științifice și – de aceea – Pictor a fost numit cândva ”Equuleus Pictoris”, sau Șevaletul Pictorului dar mai târziu a fost scurtată, doar în ”Pictor”, când a fost adăugată permanent în hărțile moderne ale constelațiilor.
Să începem turul binocular al lui Pictor cu cea mai strălucitoare stea a sa – Alpha Pictoris – simbolul ”a” de pe hartă. Este o stea sub gigantă de clasă A care rezidă la aproape 100 de ani lumină depărtare de Terra. Cu o vârstă de un miliard de ani, ea este cam de 3 ori mai mare decât Soarele nostru și se rotește de 100 de ori mai repede. Alpha este o stea care nu ar trebui să producă raze X și totuși produce. De ce? Probabil pentru că are o stea micuță companion care așteaptă să fie descoperită.
Urmează saltul cu binocluri spre Beta Pictoris – simbolul ”B”. Situată la 64 de ani lumină de sistemul nostru solar, Beta este cheia într-un grup de stele în mișcare, o asociație stelară de stele tinere care au aceeași mișcare prin spațiu și au o vârstă similară. Asta nu este totul despre Beta. Sistemul Beta Pictoris este foarte tânăr, adică are o vârstă de 8-20 milioane de ani – și se află deja în secvența principală, ca stadiu al evoluției stelare. Dacă în sine nu este ciudat, curiozitatea o face emisia în exces de infraroșu, comparativ cu alte stele de tipul său. Ar părea că Beta are mari cantități de praf. Conform studiilor realizate, un disc mare de praf și gaz a fost găsit orbitând Beta și a fost primul asemenea disc scanat. In interior a fost evidențiată activitatea cometară și câteva centuri mici planetare … existând indicații ale formării planetelor în interior, acest proces fiind probabil încă în desfășurare. În noiembrie 2008, Observatorul European de Sud (ESO) a dat publicității anunțul că o planetă care se potrivește predicțiilor anterioare a fost identificată orbitând Beta Pictoris în planul discului cu rămășițe. Dacă asocierea fizică a obiectului detectat cu Beta Pictoris este confirmată, aceasta ar fi cea mai apropiată planetă de steaua sa care a fost vreodată fotografiată. Cât de apropiată? Separația observată dintre steaua părinte și planeta este asemănătoare cu acea distanță dintre Saturn și Soare.
Acum luați telescopul și aruncați o privire către Theta Pictoris – simbolul ”8”. Exact … Aveți aici un sistem stelar multiplu! Theta Pictoris este un sistem tripartit, cu fiecare dintre componente având magnitudine în jur de 7 și toate fiind bine spațializate și pretabile pentru optică! Pentru o stea dublă optică în binocluri, priviți spre Eta Pictoris – simbolul ”n” de pe harta noastră. Deși nu sunt legate gravitațional, este totuși o pereche drăguță!
Dacă nu veți găsi aproape nici un obiect din cerul de adâncime în constelația Pictor, puteți totuși fixa telescopul pe steaua Kapteyn. Este o stea sub-pitică care a fost descoperită de către Jacobus Kapetyn în 1897. Situată cam la 13 ani lumină de Terra, aceasta are o velocitate radială înaltă, orbitând în direcție retrogradă Calea Lactee și este cea mai apropiată stea halo de Soare. Când a descoperit-o Kapetyn, avea cea mai înaltă mișcare proprie cunoscută, mai târziu ducând către descoperirea stelei lui Barnard.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
