Poziționată la nord de planul ecliptic, constelația Pegasus a fost una dintre cele 48 constelații originale listate de Ptolemeu și a rezistat cât să fie acceptată pe lista celor 88 de constelații oficializate de Uniunea Astronomică Internațională. Pegas ocupă cam 1121 de grade pătrate ale cerului fiind a 11-a constelație ca mărime. Pegas conține între 9 și 17 stele principale în asterismul său (după figura pe care o alegeți) și are 88 de stele cu denumiri Bayer/Flamsteed pe teritoriul său. Pegas are graniță cu constelațiile Andromeda, Lacerta, Cygnus, Vulpecula, Delphinus, Equuleus, Aquarius și Pisces. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile de +90 și -60 și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii octombrie.
Exisă un duș meteoric anual asociat cu constelația Pegasus cu vârful către 12 noiembrie, în fiecare an – Pegasidele. Radiantul sau punctul de origine – pentru acest curent meteoric este apropiat de asterismul ”Marele Pătrat”. Activitatea începe către 10 octombrie și durează până la sfârșitul lui noiembrie. Rata medie a căderilor este de 10 meteori pe oră. Acest curent meteoric a fost cândva spectaculos, însă Jupiter a perturbat curentul de-a lungul anilor și l-a încetinit în activitate.
În mitologie Pegasus reprezintă calul cu aripi, unul dintre cei doi copii ai Meduzei care a fost ucisă de eroul Perseus. Conform legendelor grecești Pegasus a fost adus la Muntele Helicon de către Bellerophon, unde calul magnific a dat viață sursei de inspirație poetică a muzelor – Izvorul Hippocrene. Când Bellerophon a învins-o pe Chimaera, a devenit atât de mândru încât i-a cerul lui Pegasus să-l ducă în zbor către Muntele Olimp. Aceasta l-a mâniat atât de mult pe Zeus încât a trimis o insectă care să-l înțepe pe calul Pegasus, rezultând căderea fatală a lui Bellerophon pe pământ. Mai târziu, însă, Zeus a recunoscut rolul lui Pegasus în cer și l-a urcat printre stele ca și ”Calul fulminant al lui Jupiter” – purtător al fulgerelor sale.
Să începem turul cu binocluri al constelației Pegasus cu cea mai strălucitoare stea a sa – Alpha – simbolul ”a” de pe hartă. Numele propriu al Alpha Pegasi este Markab și aceasta marchează colțul sud-estic al asterismului Marelui Careu. Situată la 140 de ani lumină de Terra, Markab este o stea pitică fierbinte de clasă B (B9) care strălucește cam de 205 ori mai puternic decât Soarele și este cam de 3 ori mai mare. Acest rotator rapid completează o rotație în jurul axei proprii în numai 36 de ore. Chiar acum, Markab se află la marginea secvenței principale, și este gata să moară devenind o mult mai rece stea gigantă portocalie. Mai mult decât normal pentru o stea!
Acum să fixăm binoclurile către Beta, simbolul ”B” de pe hartă. Numită Scheat, veți găsi această stea particulară situată în colțul de nord-vest al Marelui Careu și cam la 200 de ani lumină de sistemul nostru solar. Scheat este neobișnuită printre stelele strălucitoare, suprafața sa având o temperatură relativ scăzută de 3700 grade Kelvin, în comparație cu stele precum Soarele nostru. Scheat este p stea gigantă roșie de 95 de ori mai mare ca Soarele și are o luminozitate stelară totală de 1500 de ori mai mare ca Soarele. Este de asemenea o stea variabilă neregulată, strălucirea sa schimbându-se de la magnitudinea 2,31 la 2,74.
Veți avea nevoie de telescop pentru a revela misterele din jurul stelei Eta Pegasi – simbolul ”n” de pe hartă. Numită Matar și situată cam la 215 ani lumină, această stea de clasă spectrală G2II-III are o stea binară companion foarte aproape, de clasă F0V. Mai sunt încă două stele de clasă G, mult mai departe, care nu sunt neapărat relaționate fizic cu această pereche. După Jim Kaler, ”Matab este o stea dublă și ar putea deveni cvadruplă, constând dintr-o pereche de perechi inegale. Cea mai strălucitoare a perechii strălucitoare este pe cale de a deveni o gigantă mult mai mare și eventual ar putea crește până la un sfert din distanța care astăzi separă cele două stele, curenții de materie aruncați dinspre cea strălucitoare spre cea mai vagă creând o imagine chiar frumoasă. Eventual, steaua strălucitoare a perechii mai luminoase se va estompa și va deveni o pitică albă iar această dublă va arăta așa cum arată astăzi Sirius”.
Următoarea pe listă? Epsilon Pegasi – simbolul ”3” de pe hartă. Situată la 670 de ani lumină, Enif este o stea rece din cel puțin un motiv. Pentru început, Enif este o super gigantă portocalie de clasă K (K2) a cărei temperaturi stelare este cam de 4460 grade Kelvin. Chiar și în binocluri veți sesiza nuanța roșietică. Este mare, de asemenea! Cam de 150 de ori mărimea Soarelui nostru. Soarta acestei super gigante este de a deveni o supernova dar, rămâne plauzibilă și posibilitatea de a deveni o pitică albă, rară cu bază neon-oxigen a cărei mărime nu va fi mai mare decât Terra. Ceea ce o face pe Enif atât de interesantă este imprevizibilitatea. Conform înregistrărilor, în 1972 Enif a avut un eveniment de inflamare care a cauzat creșterea de 5 ori în strălucire, față de magnitudinea sa stelară normală.
Păstrați binoclurile la îndemână, pentru că urmând traiectoria dinspre Theta către Epsilon, la numai o treime din distanță veți obține imaginea unui cluster globular spectaculos – Messier 15 (RA 21:29:58.3 Dec +12:10:01). Situat aproape echidistant atât de centrul galactic și față de noi, acest cluster globular superior a fost inițial descoperit de către Jean Dominique Maraldi pe 7 septembrie 1746 și mai târziu listat în faimosul catalog Messier de ”obiecte care nu sunt comete”. Are poziția cu numărul 3 în cadrul populației stelare variabile și M15 este probabil cel mai vechi și mai dens dintre clusterele globulare situate în Galaxia Calea Lactee. Nucleul său central ar putea fi rezultatul interacțiunii gravitaționale mutuale, sau ar putea conține un obiect super masiv și dens, o gaură neagră. Un lucru pe care îl cunoaștem cu siguranță este că M15 conține o nebuloasă planetară numită Pease 1 – una dintre cele doar 4 nebuloase planetare cunoscute în clusterele globulare ale Căii Lactee. O altă curiozitate este că M15 conține de asemenea 9 pulsari, rămășițele unor explozii ale unei supernova. Dacă vedeți cu ușurință M15 în binocluri, chiar și un telescop mic va aduce rezoluție acestui grozav obiect din cerul de adâncime.
Pentru telescoape, aruncați o privire către galaxia în spirală NGC 7217 (RA 22:07.9 Dec +31:22). Această bijuterie de magnitudine 10 arată un nucleu luminos și o frontieră obscură pe o distanță de 3,7 minute de arc – dimensiunea sa. Fotografic, această galaxie prezintă o spirală foarte strânsă și uneori este considerată o galaxie spirală nebarată cu un inel întunecat de material în jurul nucleului.
Acum să încercăm să găsim galaxia în spirală NGC 7814 (RA 0:03.3 Dec +16:09). La o magnitudine de 10 și un diametru uriaș de 6,3 minute de arc, această galaxie particulară este ușor de găsit în micile telescoape și binoclurile mari. Menționată des ca și Caldwell 43, este situată cam la 40 de milioane de ani lumină de Terra și oferă o prezentare grozavă. Uneori este menționată ca și versiune în miniatură a Messier 104 sau ”Micul Sombrero”.
Acum este timpul pentru NGC 7331 (RA 22:37.1 Dec +34:25). Ușor de fixat în binoclurile mari și telescoapele mici pe un cer întunecat, a fost pentru prima oară descoperită de către Sir William Herschel. Această galaxie spirală strânsă, de magnitudine 10, arată precum Calea Lactee dacă am călători 50 de milioane de ani lumină depărtare și am privi înapoi. Foarte similară în structură atât cu Calea Lactee cât și cu Marea Galaxie Andromeda, această galaxie devine tot mai interesantă pe măsură ce crește dimensiunea telescopului.
Să revenim acum la NGC 7331 cu un telescop mare. Ceea ce vom vedea acum este o încercare adevărată și necesită un cer întunecat, o poziție optimă și condiții excelente. Orientăm telescopul cam o jumătate de grad sud-sud vest și pregătiți-vă pentru cel mai faimos dintre clusterele galactice ale nopții. În 1877, astronomul francez Edouard Stephan când a utilizat pentru prima oară un telescop cu o oglindă filmată a descoperit privind spre NGC 7331 … mult mai mult. El a găsit un grup de galaxii în apropiere. Această achiziție este acum cunoscută ca ”Cvintetul lui Stephan”, iar membrii săi nu sunt mai mari decât diametrul Căii Lactee. Vizual, într-un telescop mare, acești membri sunt mai degrabă vagi însă proximitatea este cea care îi transformă în curiozitate. Cvintetul este format din cinci galaxii – NGC 7317, 7318, 7318A, 7318B, 7319, iar cea mai mare este 7320.
Sunt mult mai multe galaxii de explorat și Pegasus vă așteaptă să le descoperiți!
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
În constelația Puțul cu Jgheab regăsim marele pătrat al lui Pegas imaginând forma puțului, iar jgheabul este conturat ca o urmare firească de constelația Andromeda.
Puțului i se mai spune și toaca – cele patru stele ce formează pătratul lui Pegas: Algenib, Markab, Scheath şi Alpheratz amintind țăranului român de o toacă atârnată, obiect ritualic de mare însemnătate pentru cultul creștin ortodox, obiect ce nu putea lipsi din componenta religioasă a cerului românesc.
In the Well with a Drain romanian traditional constellation we will find the four stars of Pegasus’ Square being the corners of the Well’s edges, with Andromeda as the Drain. Considering only the four stars which form the Great Square of Pegasus: Algenib, Markab, Scheath and Alpheratz, this is called Toaca (the Bell Board), which was imagined by romanian peasants as a bell-board, ritual object of great significance for orthodox christians, object that could not miss from the religious component of the roumanian sky.
