Leo Minor este o foarte mică și vagă constelație care a fost creată de către Johannes Hevelius în 1687 și mai târziu recunoscută ca una dintre cele 88 de constelații moderne. În timp ce Leo Minor nu aparține cataloagelor stelare mai vechi precum cele desenate de către Ptolemeu, în secolul al II-lea d.Chr, acest set de stele a devenit parte a catalogului Firmanentum Sobiescianum, un atlas cu 56 de schițe create de către marele astronom Hevelius, în tentativa de a actualiza cataloagele stelare, utilizând echipamente moderne pentru acea perioadă. Leo Minor a fost una dintre cele 7 noi constelații și a rezistat cât să fie adăugată pe lista celor 88 de constelații moderne recunoscute de către Uniunea Astronomică Internațională. Nu posedă stele strălucitoare și are doar două stele principale în asterismul său, precum și alte 34 de stele cu denumiri Bayer/Flamsteed între granițele Leului Mic. Ocupă 232 de grade pătrate de cer și are graniță cu constelațiile Ursa Major, Lynx, Cancer și Leo. Leo Minor este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile de +90 și -45 de grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii aprilie.
De vreme ce Leo Minor, micul leu, este considerat o constelație nouă, nu are nici o mitologie antică asociată cu el. Așa cum probabil ați observat privind pe hartă, este curios faptul că nu are nici o stea Alpha. Când a fost vorba de realizarea unor hărți, Hevelius a fost extraordinar, însă nu a etichetat stelele. Și acest lucru nu s-a realizat până în secolul al 19-lea, când astronomul englez Francis Baily s-a ocupat de etichetarea stelelor din Leo Minor cu litere grecești și pur și simplu a scăpat din vedere desemnarea lui Alpha! Leo Minor este un alt exemplu despre cum numele constelațiilor și figurile lor se pot uneori repteta, precum Ursa Major și Minor, Canis Major și Minor, Pegasus și Equuleus … Hydra și Hydrus. Jumătate din provocarea pe care o oferă această constelație constă în a o găsi pur și simplu.
Pregătiți binoclurile pentru Beta Leonis Minoris – forma ”B” de pe hartă. Aceasta este o stea binară foarte rapidă – nu în termenii mișcării prin spațiu, ci în cadrul orbitei stelei companion. Credeți sau nu, companionul de magnitudine 6 completează o orbită întreagă în mai puțin de 40 de ani. Adică un pic mai puțin decât îi ia lui Saturn pentru a orbita Soarele și de două ori mai repede decât îi trebuie lui Neptun! Acum orientați-vă spre est pentru 46 Beta Leonis Minoris. Aceasta prezintă toate motivele pentru care ar fi trebuit să fie steaua Alpha și, alăturat denumirii Bayer/Flamsteed să aibă chiar un nume propriu – Praecipua. Praecipua este de fapt o stea destul de comună. Doar o altă gigantă portocalie atârnată în spațiu cam la 98 de ani lumină de Terra. Radiază fericit cam de 32 de ori mai puternic decât Soarele nostru și este de bună seamă, cam de 9 ori mai mare. Unul dintre cele mai tari chestii legate de această stea este faptul că cunoaștem foarte bine! După informația excelentă pe care o dă Jim Kaler, ”măsurători recente de precizie asupra diametrului unghiular prin Interferometrul Navy o arată a avea o mărime de 0,00254 secunde de arc, ceea ce îi conferă un diametru fizic de 8,2 ori mai mare decât al Soarelui, în concordanță cu diametrul calculat anterior, arătând astfel că noi știm foarte bine mărimea, temperatura, luminozitatea, și distanța”.
Acum să luăm telescoapele și să pornim la o vânătoare de galaxii. Prima noastră țintă este NGC 3486 (RA 11:00.4 Dec +28:58). Cu magnitudine 10, această galaxie spirală barată descoperită de către Sir. William Herschel se află cam la 33 de milioane de ani depărtare și are atitudine. Chiar și în telescoapele mici, observatorii vor sesiza un nucleu luminos, clar, și instrumentele mai puternice vor reda o puternică bară centrală și o structură petecoasă, semnătura unei galaxii Seyfert.
Următoarea provocare este adresată telescoapelor mari: NGC 3344 (RA 10:43.31 Dec +24:55). Situată mult mai aproape de Galaxia Calea Lactee, la 25 de milioane de ani lumină distanță, această galaxie cu design spiralat uriaș este o prezentare față în față, și are doar jumătate din mărimea casei noastre galactice. Ca și anterioara observată, are o bară centrală, dar nu vă lăsați păcăliți de stelele care sunt în fața sa. Conform studiilor realizate de Verdes-Montenegro, bara este exponențială și domină părțile centrale, în timp ce umflătura componentă este mică. Asta înseamnă ca acest client aparține clasei galaxiilor inelare.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
