Poziționată direct pe planul ecliptic, Leo este constelația zodiacului precedată de către Cancer (rac) către vest și urmată de Virgo (Fecioara), către est. Este o constelație antică, original cartografiată de către Ptolemeu și recunoscută de către Uniunea Astronomică Internațională ca una dintre cele 88 de constelații moderne. Leo ocupă cam 947 de grade pătrate ale cerului, fiind a 12-a constelație ca mărime dintre toate. Conține 3 stele strălucitoare și cam 15 stele în asterismul său, cu 92 de stele care au denumiri Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Ursa Major, Leo Minor, Lynx, Cancer, Hydra, Sextans, Crater, Virgo și Coma Berenices. Leo este vizibil pentru toți observatorii situați între latitudinea de +90 grade și -65 de grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa din timpul lunii Aprilie.
Există 5 dușuri meteorice anuale asociate cu constelația Leo. Primul este curentul meteoric al Delta Leonidelor, care începe să devină activ între 5 februarie și durează până pe 19 martie, în fiecare an. Activitatea sa atinge vârful la sfârșitul lui februarie, cu 5 meteori pe oră. Următoarea dată este 17 aprilie, pentru curentul Sigma Leonidelor, ocurență foarte rară la granița dintre Leo și Virgo. Este un curent redus cu o activitate de cel mult 1-2 meteori pe oră. Următorul este cel mai sigur curent dintre toate și aparține leonidelor din noiembrie. Vârfule este atins pe 17 noiembrie, dar activitatea survine cam la două zile înainte sau după data menționată. Radiantul este aproape de Regulus și este cel mai spectaculos dintre dușurile meteorice moderne. Anul 1966 a adus cam 500.000 de meteori pe oră, respectiv o rată de 140 pe secundă! Câțiva ani mai târziu, în 2005, ratele erau la fel de impresionante. De ce? Cometa Temple – Turtle este răspunsul. Ori de câte ori se află aproape de periheliu, aduce material proaspăt curentului și oferă un spectacol extraordinar. Vă puteți aștepta la o medie de 20 de meteori pe oră, pe o scară de 33 de ani, dar la viteza lor de 71 kps, aceștia sunt cei mai rapizi meteori cunoscuți. Ultimul curent este al Leo Minoridelor, cu vârful către 14 decembrie. Acest curent meteoric a fost descoperit de către amatori în 1971 și nu a fost nici măcar confirmat științific, dar puteți urmări cam vreo 10 meteori vagi pe oră.
În mitologia greacă, Leo a fost identificat ca Leul Nemean, care trebuie să fi fost sursa „cozii” leului ucis de Hercules într-una dintre cele 12 munci ale sale. În timp ce multe constelații pot fi văzute doar cu dificultate, imaginea de fundal a unui leu maiestuos transpus în stele nu este greu de urmărit în această constelație. Unul dintre motivele plasării sale în zodiac este că leul s-a impus in deșert, printre bancurile de nisip ale Nilului, când Soarele a fost poziționat în aceste stele. Este de asemenea posibil ca Nilul să fi crescut în această vreme și că migrația leilor să fie motivul pentru care Sfinxul apare așa cum este – o figură leonică.
Perșii au numit-o Ser sau Shir; Turcii – Artan; Sirienii – Aryo; Evreii – Arye; indienii – Sher, iar babilonienii – Aru, în toate limbile fiind indicat un leu. Hindușii timpurii au recunoscut-o prin numele său regal, la fel ca și alte culturii. Toate au adus ofrandă ”Regelui Animalelor”.
Să începem turul nostru cu o privire către cea mai strălucitoare stea – Alpha Leonis, simbolul ”a” de pe hartă. Numele său este Regulus și este un client fierbinte în termenii rotației proprii. Rotindu-se complet în jurul axei proprii în mai puțin de 16 ore, turtita Regulus ar începe să zboare pur și simplu, dacă s-ar învârti mai repede. Cotată ca a 21-a stea ca strălucire pe cerul de noapte, Alpha Leonis este o stea de tip heliu, cam de 5 ori mai mare și de 160 de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru. Depărtându-se de noi cam cu 3,7 km/s, Regulus nu este singură de fapt. ”Micul Rege” este un sistem stelar multiplu, compus dintr-o stea alb-albastră fierbinte și luminoasă, cu o pereche de companioni mici și vagi, ușor însă de surprins în telescoape mici. Companionul este în sine o stea dublă de magnitudine 13 și o pitică de tip incert. Avem de asemenea și o a patra stea de magnitudine 13, în acest grup, dar se consideră că nu este asociată cu Regulus, de vreme ce Micul Rege se deplasează față de ea și se va afla cam la 14 secunde depărtare în 785 de ani. Nu este prea rău pentru o stea care a fost liderul cerului pentru câteva milioane de ani!
Să rotim puțin către este, pentru a privi la Beta Leonis, simbolul ”B” de pe harta noastră. Numele său este Denebola, ceea ce înseamnă în arabă ”coada leului”. Localizată cam la 36 de ani luminp de Terra, această pitică albă de clasă A este mult mai luminoasă decât Soarele, fiind o stea variabilă de tip Delta Scuti care emite cam de 12 ori mai multă lumină. Dacă nu este în mod particular foarte rară, ceea ce o face pe Denebola neobișnuită este că aparține stelelor de clasă Vega, adică acele stele sunt învelite cu praf ce emite în infraroșu. Aceasta ar putea denota capabilitatea formării aici a unei planete. În binocluri, priviți după o stea dublă optică, companionul lui Beta. Nu este gravitațional sau fizic conectată, dar împreună fac o pereche vizuală … reușită.
Acum reveniți la Regulus și săltați către Eta Leonis, simbolul ”n” de pe hartă. Eta este foarte specială, datorită distanței uriașe față de noi – cam 2100 de ani lumină – și asta este doar o presupunere. Comparată cu Soarele, Eta pierde de 100.000 de ori mai multă masă în fiecare an. Datorită poziției sale apropiate față de planul ecliptic, Eta este de asemenea frecvent ocultată de către Lună. Mulțumită alertei observatorilor, așa am învățat că Eta este de asemenea o binară de mare apropiere, cu un companion ce are doar 40% mai puțină strălucire decât primara. Cândva, în următorii 17 milioane de ani, perechea de stele roșii super gigante vor deveni o pereche de stele albe pitice masive … sau poate doar vor exploda. Numai timpul ne va spune …
Salt spre nord, pentru Gamma Leonis, simbolul ”Y” de pe hartă. Numele său este Algeiba și este o foarte subtilă stea dublă în binocluri și o binară reală în micile telescoape. Aruncați doar o privire către această magnifică pereche de stele colorate în roșu, portocaliu și galben, prin mărire, și vă promitem că veți reveni din nou și încă o dată. Steaua primară mai strălucitoare este o gigantă de tip K și orbitează cam la de patru ori distanța lui Pluto față de companionul său gigant de tip G.
Mai departe spre nord, veți găsi o altă stea dublă vizuală pentru binocluri – Zeta Leonis. Numele său este Aldhafera, și această stea de clasă spectrală F se află la 260 de ani lumină depărtare.
Sunteți gata pentru a încerca mâna pentru localizarea unei perechi de galaxii cu binoclurile? Atunci să încercăm ”Leo Trio” – M65, M66 și NGC 3623. Reveniți către Beta și priviți către zona triunghiulară care marchează asterismul șoldurilor leului. Dacă noaptea permite o vânătoare de galaxii cu binoclurile, veți vedea clar steaua Iota, cu magnitudine 5, la sud de Theta. Potriviți perspectiva între și în funcție de câmpul de vedere din binocluri, un trio galactic va deveni vizibil. Magic, nu? Perechea M65 și M66 au o suprafață luminoasă mai mare și o dimensiune suficientă pentru a a fi văzută ca două pete în opoziție.
Acum ar trebui să ne dotăm cu binocluri mai puternice și telescoape mici, pe măsură ce ne deplasăm spre grupul de galaxii M96 (RA 10h 46m 45.7s Dec +11 49′ 12″). Messier 96 este cea mai strălucitoare galaxie în spirală din grupul M96 care include Messier 95, Messier 105 precum și alte 9 galaxii. Situat la 38 de milioane de ani lumină, acest grup de galaxii, prin Telescopul Spațial Hubble și stelele variabile Cephei Delta 8 au ajutat la determinarea distanței fiecărei galaxii în parte. Dacă nu vă puteți aștepta să vedeți fiecare membru în parte, în optica mică, telescoapele mai puternice vor putea sesiza galaxiile eliptice NGC 3489 (11:00.3 +13:54), NGC 3412 (10:50.9 +13:25), NGC 3384 (10:48.3 +12:38) și NGC 3377 (10:47.7 +13:59), precum și galaxia spirală barată NGC 3299 (10:36.4 +12:42).
Pentru o galaxie în spirală extraordinară în telescoape mici, nu evitați NGC 2903 (RA 9:32.2 Dec +21:30). La o magnitudine de 9, puteți adesea surprinde această galaxie în binocluri pe un cer întunecat. Descoperită de William Herschel în 1784, această frumusețe este considerată un obiect Messier pierdut, pentru că este atât de luminos și suspect. În fapt, cometa care a trecut pe aproape în 1760, aflată în atenția lui Messier, nu i-a dat acestuia idei, pentru că nici nu a văzut acest obiect.
Pentru telescoape mai mari, priviți la NGC 2905 – un nod luminos care este de fapt o regiune de formare a stelelor în galaxia înseși cu propria denumire Herschel.
Înainte de a părăsi această constelație, trebuie să ne oprim la NGC 3521 (RA 11:05.8 Dec -00:02). Această constelație spirală situată la 35 de milioane de ani lumină este des trecută cu vederea fără nici un motiv serios – dar nu ar trebui. La o magnitudine respectabilă de 9, puteți găsi ușor această perlă alungită cu nucleul luminos în binocluri mari, de pe un cer întunecat și puteți ușor studia structura galactică printr-un telescop mare. Uitați-vă după un petic ce pare înclinat care indică o regiune de formare a stelelor la treabă. Rotația sa stelară este studiată pentru că are o structură barată cu care pare că se termină.
Constelația Leo are mult mai multe obiective interesante de urmărit dar, din lipsă de spațiu și timp, ne vom opri aici, deocamdată! Cer senin!
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
Leul este o constelație ecliptică vizibilă pe cerul nopților senine de primăvară. Se învecinează cu Leul Mic, Coma Berenices, Fecioara, Cupa, Sextantul și Racul. Cea mai strălucitoare stea a constelației este Regulus, numită de multe ori „Inima Leului”. În mitologia greacă, Leul a fost identificat ca fiind Leul Nemean, care-și teroriza regiunea în care habita și care a sfârșit în cele din urmă ucis de Hercules într-una dintre cele 12 munci ale sale. Poporul român a văzut în acea zonă de cer configurația unui cal, numind zona respectivă Calul sau Găvadul Mare, constelație ce are un echivalent mai mic în Pegasus, Găvadul Mic.
Leo is an ecliptic constellation, visible in the clear spring nights’ sky. It is bordered by Equuleus, Coma Berenices, Virgo, Crater, Sextans and Cancer. The brightest star of the constellation is Regulus, often called „Lion Heart”. In Greek mythology, Leo was identified as being the Nemean lion, that had terrorized the region in which habitats and ended finally killed by Hercules in one of the 12 labors of his. Romanian people saw in that zone of the sky the configuration of a horse, calling it The Horse, or Great Găvad, constellation which has a smaller equivalent in Pegasus, Small or Little Găvad.
