Sergey Pavlovich Korolyov (1907-1966) a fost un pionier al ingineriei spațiale și a condus ingineria rachetelor sovietice și designul navelor spațiale în timpul Cursei Spațiale dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică, din anii 50-60 ai secolului al XX-lea. Este considerat de mulți părintele astronauticii practice.
Deși Korolev era antrenat ca și designer de avioane, tăria sa o dovedit-o in integrarea designului, în organizare și planificarea strategică. Victimă a marii epurări staliniste din 1938, Korolev a stat în închisoare aproape șase ani, incluzând câteva luni în Gulagul Kolyma. După eliberarea sa, Korolev a devenit designer de rachete și o figură centrală în dezvoltarea Programului de Proiectile Balistice Intercontinentale. A fost apoi chemat să conducă Programul Spațial Sovietic, devenind și membru al Academiei Sovietice de Științe, supraveghind succesele timpurii ale proiectelor Sputnik și Vostok.
În momentul morții sale neașteptate, în 1966, planurile sale erau de a intra în competiție cu SUA pentru a fi prima națiune care va lansa un om către lună.
În ciuda progresului sovietic privind tehnologia rachetelor intercontinentale, Korolev era preocupat de utilizarea rachetelor pentru zborul spațial. În 1953 a propus pentru prima oară utilizarea rachetei R7 pentru lansarea unui satelit pe orbită. Ideile sale au fost sprijinite de către Academia de Științe a URSS, inclusiv conceptul trimiterii unui câine în spațiu. A trebuit să facă față opoziției puternice a armatei și a unor membri de partid.
În 1957, în timpul Anului Internațional al Geofizicii, conceptul lansării unui satelit a început să apară și în presa americană. Guvernul Statelor Unite ale Americii nu părea foarte dispus să cheltuiască milioane de dolari pe acest concept, așa încât ideea a fost înghețată pentru o vreme. Totuși, grupul Korolev a folosit presa occidentală și ecourile posibilei aplicări ale acestui concept și au sugerat conducerii că o competiție între cele două blocuri există deja și că ar fi bine ca URSS să fie prima națiune care să lanseze un satelit.
Dezvoltarea lui Sputnik a fost de fapt o realizare de o lună de zile. Acesta avea un design foarte simplu, constând din ceva puțin mai mult decât o sferă metalică polizată, un transmițător, instrumente de măsurare termală și baterii. Korolev s-a ocupat personal de asamblare, surescitat de ideea realizării. În sfârșit, pe 4 octombrie 1957, lansat cu o rachetă care repurtase un singur succes anterior la ridicarea în atmosferă, satelitul a fost plasat pe orbită.
Efectul acestei lansări a fost electric și a produs multe ramificații politice în viitor. Nikita Khrushchev a fost mulțumit de acest succes și a decis că acesta ar trebui să fie urmat de o nouă provocare, dedicată celei de-a 40-a aniversări de la Revoluția din Octombrie. Asta însemna mai puțin de o lună distanță … 3 noiembrie. Rezultatul a fost Sputnik 2. Noua navă spațială urma să aibă de 6 ori masa lui Sputnik 1 și urma să includă ca și sarcină utilă … pe cățelușa Laika!
Sputnik 1, tradus din rusă ca satelit sau companion, a fost primul satelit artificial care a orbitat Terra. Acesta a fost lansat pe o orbită eliptică joasă a Terrei de către Uniunea Sovietică, pe 4 octombrie 1957 și a fost primul dintr-o serie de sateliți din cadrul Programului Sputnik.
Anunțul neanticipat al succesului lansării lui Sputnik 1 a precipitat criza Sputnik din Statele Unite ale Americii și a fost startul ”Cursei Spațiale”, în cadrul ”Războiului Rece”. Lansarea a avut un impact fenomenal în mediile politice, militare, tehnologice și științifice. În timp ce lansarea lui Sputnik a fost un eveniment singular, el a marcat startul cursei spațiale.
Separat față de valoarea sa ca debut tehnologic, Sputnik a ajutat de asemenea la identificarea densității învelișului atmosferic superior, prin măsurătorile modificărilor orbitale ale satelitului. Aceasta a transmis date prin semnale radio, distribuite în ionosferă. Nitrogenul presurizat din corpul satelitului a oferit prima oportunitate pentru detectarea meteoroizilor.
Sputnik a fost lansat în timpul Anului Internațional al Geofizicii din Situl 1, din câmpul 5 – Tyuratam, din republica Kazakh, acum Cosmodromul Baikonur. Satelitul a călătorit cu 29.000 de kilometri pe oră, luându-i 96,2 minute pentru a completa o orbită, și a emis semnale radio pe frecvențele de 20.005 și 40.002 MHz, care au fost monitorizate de către operatori de radio amatori din diferite zone ale Terrei. Semnalul a continuat să fie transmis timp de 22 de zile, până când bateriile transmițătorului au fost epuizate pe 26 octombrie 1957. Sputnik 1 a ars pe 4 ianuarie 1958, pe măsura intrării în atmosferă, după ce a călătorit 60 de milioane de km și a petrecut 3 luni pe orbita Terrei.
Sursa: Wikipedia
Crișan Petru Ciprian
