Sir Frederick William Herschel (1738-1822) a fost un astronom britanic, expert tehnic și compozitor. Născut în Germania la Hanovra, a emigrat în Anglia la vârsta de 19 ani. Herschel a devenit faimos pentru descoperirea lui Uranus și a celor doi sateliți mai importanți, din galeria acestei planete – Titania și Oberon. El a mai descoperit de asemenea, două dintre lunile lui Saturn și radiația în infraroșu. Este mai puțin cunoscut pentru cele 24 de simfonii pe care le-a compus!!! De fapt … muzica l-a condus spre pasiunea pentru astronomie!
Uranus
În primăvara lui 1781, în timp ce realiza un sondaj al stelelor până către magnitudine 8, cu un telescop de 2,1 m lungime și diametru de 150 mm – un telescop de tip newtonian – în grădina din curtea casei sale din Bath, William Herschel a sesizat un obiect care părea să nu aibă o formă de disc stelar. Inițial, Herschel a crezut că este o cometă sau o stea. A realizat mai multe observații asupra acestui obiect și în cele din urmă, după calculele orbitei realizate de către academicianul rus Anders Lexell, s-a dedus că obiectul ar trebui să fie o planetă.
Herschel a determinat că ar putea fi cazul unei planete aflate dincolo de orbita lui Saturn. El a numit noua planetă ”Steaua Georgiană” (Georgium sidus) după regele George III. Numele nu s-a păstrat totuși. În Franța, unde referința la regele englez se dorea a fi evitată, planeta a fost cunoscută sub numele lui Herschel, până când numele URANUS a fost definitiv adoptat. În același an Herschel a fost premiat cu medalia Copley și ales ca membru în Societatea Regală.
În 1782 el a fost numit Astronom Regal, și împreună cu sora sa s-a mutat la Datchet (atunci în Buckinghamshire, acum în Berkshire) pe 1 august 1782. Și-a continuat activitatea de constructor de telescoape, vânzând multe dintre acestea altor astronomi.
În 1783, Herschel i-a dăruit surorii sale Caroline un telescop cu care aceasta a început să facă multe descoperiri astronomice importante, în special comete. Ea a descoperit opt comete, trei nebuloase, iar la sugestia fratelui său, a început să actualizeze și să corecteze activitatea lui Flamsteed, detaliind poziţia stelelor. Onorată de asemenea de către Societatea Astronomică Regală pentru munca sa, Caroline a continuat de asemenea să-l asiste pe William, în activitatea de observaţii.
Telescoapele lui Herschel. În timpul carierei sale, William a construit peste 400 de telescoape. Cel mai mare şi mai faimos dintre acestea este un reflector cu diametrul oglinzii primare de 1,26 m şi distanţa focală de 12 metri. Datorită reflectivităţii slabe a oglinzilor acelei vremi, Herschel a eliminat din design mica oglindă diagonală a reflectorului newtonian standard și a înclinat oglinda sa primară așa încât a putut vedea imaginea formată direct. Acest model avea să fie numit telescopul herschelian. Pe 28 august 1789, în prima noapte în care a utilizat acest instrument, el a descoperit un nou satelit al lui Saturn. Un al doilea satelit saturnian avea să fie descoperit în următoarea lună de observații.
Bun și … cum rămâne cu descoperirea sateliților lui Uranus? Ca să nu mai vorbim de alte contribuții astronomice care i se datorează lui Herschel?
Către sfârșitul carierei sale Herschel a descoperit două dintre lunile lui Saturn, Mimas și Enceladus, precum și două dintre lunile lui Uranus, Titania și Oberon. Nu William a dat numele acestor sateliți; ei au fost numiți de către fiul său John, în 1847, respectiv 1852. Recent au fost puse în evidență date care conduc spre concluzia că Herschel ar fi observat inelele din jurul planetei Uranus.
Herschel a lucrat la realizarea unui catalog exhaustiv de nebuloase. La acea vreme nebuloasa era un nume generic pentru orice obiect astronomic cu extensie mare, incluzând galaxiile de dincolo de Calea Lactee, până când galaxiile au fost descoperite de către Edwin Hubble. Și-a continuat studiile și asupra stelelor duble și a fost primul care a descoperit că stelele duble nu sunt doar fenomene optice așa cum se considerase anterior, ci sunt stele binare reale, aceasta probând pentru prima oară aplicarea legilor gravitației newtoniene în afara sistemului nostru solar. El a măsurat de asemenea înclinarea axei planetei Marte și a descoperit modificarea capacelor de gheață marțiană în funcție de anotimpurile de pe planetă.
Din studiul mișcărilor stelelor, Herschel a fost primul care a înțeles că sistemul solar se deplasează în spațiu și a determinat direcția aproximativă a acestei mișcări. El a studiat de asemenea structura Căii Lactee și a concluzionat că are forma unui disc.
În ciuda numeroaselor și importantelor descoperiri științifice, Herschel a îmbrățișat și o serie de speculații interesante. În particular, al credea că fiecare planetă este locuită și chiar și soarele. Credea că soarele are o suprafață solidă rece protejată de un înveliș opac de nori, și că acolo o rasă de ființe cu capete foarte mari, s-a adaptat mediului ciudat din soare. Credința originală a formelor de viață care locuiesc în soare ar putea veni din perspectiva și mișcarea petelor de soare pe suprafața stelei noastre.
Titania
Titania este cea mai mare dintre lunile lui Uranus și a 8-a în scara de mărime a sateliților din întregul sistem solar. Descoperită de către Wiliam Herschel în 1787, Titania este numită după regina zânelor din ”Visul unei nopți de vară” a lui Shakespeare. Orbita sa rezidă în magnetosfera planetei Uranus.
Titania este alcătuită aproximativ în mod egal din gheață și rocă și cel mai degrabă se diferențiază printr-un miez de rocă și o mantie de gheață. Un înveliș de apă lichidă ar putea fi prezent la granița dintre miez și mantie. Suprafața Titaniei, care este relativ întunecată și pare puțin roșiatică în aspect, a fost modelată atât de impacte cât și de procese endogenice. Suprafața este acoperită cu numeroase cratere de impact, cel mai mare ajungând la 326 km în diametru, dar este mai puțin craterizată decât suprafața celei mai externe luni a lui Uranus, Oberon. Titania a suferit probabil un eveniment timpuriu de endogeneză a suprafeței sale care a obliterat vechea suprafață puternic brăzdată de cratere. Suprafața Titaniei este brăzdată de un sistem de canioane și creste abrupte, care sunt rezultatul expansiunii interne de-a lungul ultimei faze de evoluție. Precum marea majoritate a lunilor lui Uranus, Titania s-a format probabil dintr-un disc de agregare care a învăluit planeta imediat după formare.
Până în 2009, sistemul uranian a fost studiat de aproape doar o singură dată, de către sonda Voyager 2, în ianuarie 1986. Aceasta a fotografiat de câteva ori Titania, fapt care a permis cartografierea cam a 40% din suprafața acestui satelit.
Oberon
Oberon, numit și Uranus IV este cea mai exterioară dintre lunile mari ale planetei Uranus. Este a doua cea mai mare și mai masivă dintre lunile lui Uranus și a noua ca mărime din întreg sistemul solar. Descoperită de către William Herschel în 1787, Oberon este numit după regele mitic al zânelor, caracterizat în opera lui Shekespeare, ”Visul unei nopți de vară!”. Orbita sa rezidă parțial în afara magnetosferei lui Uranus.
Se consideră că formarea lui Oberon se datorează unui disc de agregare care a înconjurat planeta imediat după formare. Luna este formată din cantități egale de rocă și gheață, diferențierea fiind probabil făcută de miezul de rocă și mantia de gheață. Un înveliș de apă în stare lichidă s-ar putea afla la granița dintre cele două. Suprafața lui Oberon, care este neagră și ușor roșietică, pare să fi fost modelată de către impactul cu asteroizi și comete. Este acoperită cu numeroase cratere de impact. Oberon posedă un sistem de creste formate în timpul extensiei crustei interne, ca rezultat al expansiunii interioare în timpul evoluției sale timpurii. Oberon a fost de asemenea vizitat de către Voyager 2, în ianuarie 1986, fotografierea sa ducând la cartografierea a 40% din suprafața acestei luni.
Sursa: Wikipedia
Crișan Petru Ciprian
