Sărbători fericite și La Mulți Ani!

Lucrurile se precipită și spiritul sărbătorilor de iarnă ne însuflețește fiecare clipă rămasă până când Moș Crăciun ne va pune sub brad cadouri prețioase, ne vom bucura împreună de nașterea Domnului Iisus și apoi vom deschide cutia cu vise pentru anul ce urmează – 2011.

Pentru că e sfârșit de an, așa cum v-am obișnuit, vom trage linie pentru a vedea cum a fost anul 2010 la Planetariul Baia Mare. Avem cifre, statistici bogate și termeni de comparație cu anii anteriori și unele mici insatisfacții, că deși am fost atât de mult prezenți în cotidian, criza aceasta numai bună de trimis pe lună ne-a lipsit de șansa de a organiza, așa cum ne-am propus, mult mai multe star party-uri! Practic s-a pus praful pe telescoapele noastre vechi cât o jumătate de veac și telescoapele noi, ultra puternice pe care am visat că le vom pune pe poziție în curtea planetariului, au rămas, în schimb, într-un depozit de fabrică … de telescoape! Iar sponsorii au păstrat și ei o oarecare distanță!

Cu toate astea … VĂ MULȚUMIM  că ați fost ALĂTURI DE NOI! Peste 11.000 de persoane au vizitat PLANETARIUL BAIA MARE în anul 2010, cu 13% mai puțin decât în 2009 – Anul Internațional al Astronomiei, dar cu 20% mai mult ca în 2008 și cu 47% mai mult ca în 2007. În anul 2010 au fost realizate peste 450 de ghidaje, respectiv reprezentații, iar peste 6.000 de persoane au vizitat noua expoziție de bază din sala multifuncțională ”Sistemul Solar”. Accesibilitatea planetariului a crescut cu 45% prin organizarea de reprezentații cu program sau orar fix, cam 25% dintre reprezentațiile noastre fiind oferite în sesiuni cu un număr de 2-5 vizitatori/reprezentație.

Am organizat pentru Dumneavoastră excursii de neuitat prin sistemul solar, i-am spus ”Hello lui Hubble” de Noaptea Europeană a Muzeelor, v-am oferit filme documentare de excepție, prelegeri, invitații la lansări de modă astronomică – prin astroshop, v-am incitat prin articolele noastre de pe site să îndrăgiți astronomia și să fiți mai aproape de noi – voluntari sau membri de bază ai astroclubului … Pe 25 noiembrie v-am invitat să stingeți televizoarele și calculatoarele și să ne vizitați gratis … în număr cât mai mare … și oricât aș sta să rememorez, știu că nu voi putea spune totul!

Site-ul nostru Internet a avut anul acesta un număr record de vizitatori unici – 26.184, față de 16.777 în 2009 (Anul Internațional al Astronomiei) și față de 2.415 în 2008, anul lansării. Tot în 2010 ne-am făcut simțită prezența pe Facebook, pe Youtube și oriunde ne-am mai priceput, pentru a vă arata cât de captivantă este astronomia. Am încercat ca aproape zilnic să aducem ceva nou, ceva interesant care să vă facă să reveniți pe site-ul nostru …  Astro magazinul nostru a avut cel puțin o parte a anului 2010 exclusivitate pentru comercializarea în regim de consignație a fragmentelor de sol lunar.

Sigur, ar mai fi multe de spus, dar nu vrem să pară că ne lăudăm! Planetariul Baia Mare, secție de specialitate a Muzeului de Mineralogie Baia Mare este pe cale de a se moderniza. În următorii 2-3 ani vom implementa un nou sistem de proiecție a cerului artificial și ne vom dota cu toată tehnica necesară pentru a putea răspunde tuturor așteptărilor publicului nostru! Planetariul Baia Mare este primul planetariu public din România, unicul din Transilvania!

Anul 2010 a fost și acesta, ca și cel dinainte, un an extraordinar pentru noi și pentru publicul nostru! Cum va fi anul 2011? Țineți aproape! Abia ne-am încălzit puțin! În 2011 vom fi formidabili! 🙂

Dacă nu vă este cu supărare, noi ne-am porni şi a vă colinda … puţin …

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI LA MULȚI ANI!

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.