Poveștile Cerului. Constelația Eridanus sau Râul


Eridanus este una dintre cele 48 de constelații cartografiate de Ptolemeu și a rezistat timpului cât să apară și pe lista celor 88 de constelații moderne aprobate de către Uniunea Astronomică Internațională. Această constelație largă asemănătoare unei plante cățărătoare se întinde de 1138 de pătrate de grade ale cerului, are patru stele strălucitoare, 24 de stele principale comprimate ca asterism și 87 de stele cu denumiri Bayer/Flamsteed. Eridanus are la graniță constelațiile Cetus, Fornax, Phoenix, Hydrus, Tucana, Horologium, Caelum, Lepus, Orion și Taurus. Este vizibilă observatorilor între latitudinile +32 grade și -90 grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminație în timpul lunii decembrie.

În mitologie, Eridanus reprezintă Râul Po și calea sa șerpuitoare este asociată în special cu două dintre miturile grecești. Eridanus era considerat a fi apa ce curgea din Aquarius, purtătorul de apă. În alte povești, Eridanus este asociat cu nefericitul Phaeton, care s-a prăbușit de pe carul ceresc al lui Apollo și a murit.

Eridanus ar putea fi calea pe care a luat-o carul, răsucindu-se și răsturnându-se pe măsură ce eforturile copilului de a controla caii nărăvași nu au avut succes.  Poate că el s-a apropiat prea tare de pământ, arzând pielea oamenilor și dogorind pământul, acesta a devenit deșert … Poate că Zeus a intervenit trimițând un fulger pentru a-l opri. Poate că Eridanus este râul lumii de dincolo în care Phaeton a căzut atunci când a murit. Poate că nu vom știi niciodată. Cu o constelație de explorat atât de mare, este clar că nu vom putea prezenta tot ce se poate urmări cu binoclul sau cu telescopul dar haideți să punctăm câteva obiective favorite.

Pentru început să începem cu binoclurile privind mult către sud, către Alpha (simbolul ”a” de pe hartă) Eridani, adică Achernar. Considerată a opta stea ca strălucire pe cerul de noapte, Achernar este o stea strălucitoare de tip B, localizată cam la 144 de ani lumină de Terra. Deși este clasificată ca o stea pitică de secvență principală, Alpha strălucește de 3000 de ori mai luminos decât Soarele nostru și este steaua cu forma cea mai puțin sferică dintre cele studiate până în prezent din Calea Lactee. Exact! Aceasta este un rotator rapid. În fapt, Achernar se rotește atât de rapid încât diametrul său ecuatorial este cu 50% mai mare decât diametrul său polar!

Acum să pornim către extrema nordică și să privim la Beta Eridani – simbolul ”B” de pe harta noastră. Numele său propriu este Cursa, care literal înseamnă ”așternutul gigantului”. Deși Cursa nu are nimic neobișnuit în sine, totuși aceasta este parte a ceva cu totul special, este o stea ce aparține unui supercluster. Acestea sunt stele masive tinere care, dacă ar fi mai distante ar apărea ca un cluster deschis – acestea se mută în tandem una față de cealaltă. Există trei superclustere mari pe o distanță de 500 de ani lumină de sistemul nostru solar: Hiadele, Pleiadele și foarte aproape de noi, superclusterul Sirius. Aceste superclustere conțin sute de stele foarte tinere, unele sub 70 de milioane de ani – incluzând stele precum Sirius, Beta Aurigae, Alpha Coronae Borealis, Zeta Crateris și Beta Serpentis.

Continuăm explorarea cu binocluri cu Omicron 1 Eridani – figura ”O1” de pe hartă. Această pereche pare să reconstituie o versiune fadă a gemenilor Gemini – Castor și Pollux – în câmpul nostru de vedere. În timp ce perechea Omicron pare să fie conectată, nu vă lăsați păcăliți. În timp ce Omicron 1 se află cam la 125 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar, Omicron 2 se află numai la 16 ani lumină distanță de noi. Acum poziționați telescopul pe Omicron 2, deoarece este un interesant sistem de trei stele – respectiv cu un companion pitică albă de magnitudine 9 și un companion pitică roșie, de magnitudine 11.

Dacă vreți să vedeți câteva stele variabile în Eridanus cu binoclurile, atunci priviți spre Gamma, Delta, Lambda și Nu Eridani. Toate acestea sunt stele variabile, incluzând câteva cefeide, dar modificările lor sunt foarte mici, de numai jumătate de magnitudine. Totuși, este incitant să le privești și noi vă încurajăm să le luați urma!

Acum să apucăm telescopul și să aruncăm o privire în jur. Prima noastră oprire este NGC 1232 (RA 03h 09m 45.5s Dec -20 34′ 46″). Dacă desenul acestei galaxii în spirală de magnitudine 11 nu vă cucerește, atunci nimic altceva nu o va face! Locată la 70 de milioane de ani lumină NGC 1232 este dominată de milioane de stele strălucitoare și de praf întunecat, în brațele spiralei rotitoare ale spiralei. Clustere deschise conținând stele albastre strălucitoare sunt răspândite dea lungul acestor brațe ale spiralei, cu benzi negre de praf interstelar dens între ele. Mai puțin vizibile sunt stelele normale și gazul interstelar, producând o asemenea masă înaltă încât ele domină dinamica interiorului galaxiei. Invizibilă este materia de o formă necunoscută numită materie neagră, necesară pentru a explica mișcările materiei vizibile din exteriorul galaxiei. NGC 1232 și galaxia sa satelit (NGC 1232A) sunt parte a clusterului de galaxii Eridanus, alături de NGC 1300.

Acum să aruncăm o privire către NGC 1300 (RA 03h 19m 41.1s Dec -19 24′ 41″). Această incredibilă galaxie spirală barată este una dintre favoritele noastre. În 2005, telescopul spațial Hubble a aruncat o privire spre NGC 1300. Rezoluția sa, o imensitate de detalii fine, dintre care unele au fost scoase la iveală în premieră, sunt vizibile în interiorul brațelor galaxiei, al discului, umflăturii şi nucleului. Stele gigante albastre şi roşii, clustere stelare şi regiuni de formare a stelelor sunt foarte bine rezolvate de-a lungul braţelor spiralei şi benzile de praf trasează structuri fine în disc şi în bare.

In inima uriașei structuri în spirală a lui NGC 1300, nucleul arară propriul său design extraordinar şi distinct de spirală care are o lungime de peste 3300 ani lumină. Numai galaxiile cu bare de mărime mare par să aibă aceste discuri interne de mare design – o spirală în interiorul unei spirale. Modelele sugerează că gazul din bară poate fi canalizat spre interior, și apoi formează spirala către centru prin discul mare, unde potențial, ar putea alimenta o gaură neagră centrală. NGC1300 nu este cunoscută a avea un nucleu activ, indicând fie că nu există o gaură neagră acolo, ori faptul că aceasta nu concrește materie. Ce ar fi simțit și gândit John Herschel dacă ar fi știut toate acestea când a descoperit NGC1300 în 1835?

Acum încercați NGC 1332 (RA 3:26.3 Dec -21:20). La o magnitudine de 10, această spirală mare și înclinată este parte a Super Grupului Eridanus. Ceea ce nu arată telescopul este o bandă subțire de praf nerezolvată, care se suprapune peste distribuția de lumină difuză cam la 0,3 minute nord-vest de vârful central în direcția sud-est către nord-vest, de-a lungul orientării axei majore a galaxiei. Puțin hidrogen neutru pentru suflet …

Înainte de a părăsi tărâmul acestei galaxii, poziționați telescopul către NGC 1385 (RA 03h 37m 28.7s Dec -24 30′ 07.2″). În toate privinţele, aceasta este o galaxie foarte deranjată.

Această spirală barată uriaşă oferă o perspectivă formidabilă chiar şi în cele mai mici telescoape. Pe măsură ce navigaţi spre nord, veţi întâlni o gazdă pentru multe galaxii precum NGC 1386, 1389, 1404, 1387, 1399, 1379, 1374, 1381 şi 1380. Aici sunt galaxii pretutindeni. Dar dacă pierdeţi urma? Amintiţi-vă că cele mai strălucitoare dintre acestea sunt galaxiile eliptice 1399 şi 1404. Vă urăm vizionare plăcută!

Sunteţi pregătiți de o frumoasă provocare pentru telescop? Atunci încercaţi nebuloasa planetară NGC 1535 (RA 4:14.2 Dec -12:44). Deseori pomenită ca şi „Ochiul Cleopatrei”, această nebuloasă planetară de magnitudine 10 este suficient de luminoasă și destul de mare pentru a putea fi ”recepționată” cu optică mică și prezintă foarte multe detalii. Nu fiți surprinși dacă veți surprinde cu un telescop mai mare parte din structura internă și o nuanță pală a culorii apei. Suportă foarte bine mărirea, așa că nu vă temeți să utilizați acele lentile de mare putere.

Astrofotografii sunt rugați să se poziționeze pe IC2118, cunoscută mai bine sub numele ”Nebuloasa Capul Vrăjitoarei”. Avem aici o reflecție mare, fină a nebuloasei luminate din vecinătate de către Rigel iar rezultatele pot fi de-a dreptul spectaculoase.

Nu uitați că aici, în Eridanus,  sunt multe comori ce merită explorate, așa încât căutați o hartă stelară bună pentru navigație, și porniți aventura pe firul râului … Eridanus!

Sursa: UniverseToday

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s