Agenția Spațială Europeană (ESA) a dat ieri publicității, în cadrul Open Forum Euroscience, desfășurat la Turin, prima imagine a întregului Univers vizibil, imagine capturată de către satelitul Planck. Lansat în 2009, misiunea sa este să-i ajute pe cosmologi să înțeleagă vârsta timpurie a Universului și să poată explica de ce acesta are astăzi forma pe care o are. Aceasta este prima din cele cinci mapări ale întregului cer care urmează să fie realizate de satelitul care orbitează într-un punct din spațiu la 1,5 milioane km de Terra.
Această imagine, observă prof. Nazzareno Mandolesi de la Institutul Național Italian de Astrofizică, în cadrul întâlnirii de la Turin, – demonstrează că toate sistemule de la bordul satelitului Planck funcționează optim. Satelitul este în regulă, instrumentele funcționează impecabil!
Satelitul culege cantități monumentale de informație dar nu de genul celeia ce poate fi văzută. În loc de a capta date în spectrul vizibil, acesta cercetează capturi din gama microundelor, ceea ce îi permite accesul la unele dintre cele mai importante indicii cosmologice privind originile Universului, Radiaţia Cosmică de Fond.
Dar ce este Radiaţia Cosmică de Fond?
Radiaţia cosmică de fond este o formă de radiaţie electromagnetică care se găseşte peste tot în Univers. Are temperatura de 2,725 K şi frecvenţa de 160,4 GHz ce corespunde unei lungimi de undă de 1,9 mm, fiind încadrată în domeniul microundelor. Este cea mai concludentă dovadă pentru modelul Big Bang al apariţiei Universului. Aceasta poate fi detectată cu ajutorul unui radiotelescop ca o prezenţă constantă, ce nu are ca sursă vreo stea sau alt obiect ceresc.
Conform teoriei Big Bangului, întreg universul – materie şi energie – a explodat dintr-un singur punct foarte fierbinte numit singularitate. Universul în expansiune s-a răcit adiabatic iar o mare parte din energia iniţială a fost transformată în materie. Totuşi o cantitate de energie a rămas sub formă de fotoni. Aceasta este radiaţia cosmică de fond.
RCF este aşadar o foarte subtilă semnătură de căldură lăsată când Universul s-a format prin Bing-Bang. Aceasta implică o masivă eliberare de energie care s-a transformat în materia Universului pe care-l vedem astăzi.
Satelitul poate sesiza acest subtil semnal chiar pe un registru sub 270 de grade sub zero. Imaginaţi-vă încercând să simţiţi căldura unei lumânări aflată la o milă depărtare. Satelitul Planck exact asta face! Chiar şi aşa, abilitatea de a vedea acel semnal este foarte importantă, deoarece acesta relevă oamenilor de ştiinţă cum era Universul la aproximatic 379000 de ani după Big-Bang, a spus prof. Mandolesi.
Căldura provocată de Big Bang s-a răspândit în toate direcţiile, fiind extraordinar de intensă, dar pe măsura expansiunii aceasta s-a răcit. Răcirea nu a fost uniformă, totuşi, şi s-au format mici zone fierbinţi. Variaţiile de temperatură s-au manifestat similar micilor seminţe unde materia pe care o vedem astăzi sub forma unor galaxii, a fost la început un cluster, a mai explicat Mandolesi.
Satelitul Planck poate „vedea” rămăşiţele subtile ale acestei diferenţe de temperatură în radiaţia cosmică de fond, şi poate aşadar „citi” unde materia a început să se aglomereze.
Nu toate punctele fierbinţi au materie asociată cu acestea însă multe dintre ele au, implicat fiind un proces fizic. Chiar şi aşa, oamenii de ştiinţă vor putea cerceta de ce universul a primit structura şi forma pe care o are astăzi.
Analiza completă a acestei scanări a întregului cer realizată de Planck nu va fi completă pentru probabil doi ani înainte, dat fiind volumul uriaş de date care trebuie studiate.
Imaginea arată două lucruri, o panoramă a galxiei noastre Calea Lactee, în prim plan şi radiaţia cosmică de fond în spatele ei. Galaxia este vizibilă în albastru şi alb, în timp ce radiaţia de fond este roşie. Linia care traversează centrul reprezintă o zonă mai dens mai populată în centrul galaxiei.
Planetariul Baia Mare
