Planetele sistemului nostru solar ne oferă în continuu surprize. Acum câţiva ani părea încă aplicabilă teoria excepţiei vieţii în Univers: Terra. Acum descoperim urme ale acesteia , chiar dacă vechi de miliarde de ani pe planeta Marte şi … iată acum, pe o planetă al cărei potenţial formidabil nu a fost luat până acum serios în considerare: planeta VENUS.
Planeta este asemănătoare ca mărime cu Pământul; este mai aproape de soare decât noi, dar nu mai mult de 108 milioane de km, comparativ cu Terra, aflată la 150 miliane de km. Anul său, de 243 de zile nici măcar nu este atât de diferit de al nostru, cu durata standard de 365 de zile. Marea diferență o face … temperatura! O zi fierbinte pe Terra o numim la 30 de grade Celsius, pe când intr-o zi oarecare de pe Venus, temperatura ajunge la 427 de grade celsius. Adică … pare să fie cam prea fierbinte, pentru viață, cel puțin viața așa cum o știm noi. Insă, dacă sunt corecte noile constatări realizate de Agenția Spațială Europeană prin Venus Express (ESA), se pare că Venus poate fi totuși un pretendent pentru susținerea vieții. Motivul? Cândva apa era foarte prezentă!
Relativa mică distanță care separă proximitatea lui Venus și a Terrei de Soare face marea diferență în temperară. Impactul luminii este exponențial cu distanța, așa încât o planetă situată, să zicem, la jumătatea distanței dintre Pământ și Soare, primește de două ori mai multă energie solară, sau chiar mai mult.
Problema este chiar mai gravă pentru Venus, atmosfera sa fiind o plapumă termală, de 93 de ori mai densă decât a Pământului, conținând majoritar dioxid de carbon și dioxid de sulf. Aceasta conduce la un permanent efect de seră a cărui consecință este imposibilitatea de a menține oceanele și mările care au servit ca incubatoare pentru viața terestră. Dacă ați putea colecta toată apa de pe Terra și ați distribui-o peste tot, în jurul planetei, aceasta ar crea un ocean global cu o adâncime de 3 km. Dacă am proceda la fel cu urmele de apă colectate din atmosfera Venusiană, adâncimea oceanului global venusian ar fi de 3 cm.
Una din chestiunile pe care Venus Expres – care a părăsit Terra în noiembrie 2005 și a intrat pe orbita venusiană în mai 2006 – trebuia să le determine era dacă vremea, în oricare perioadă din istoria de 4,5 miliarde de ani a planetei Venus, a fost puțin mai bogată în precipitaţii, adică mai umedă, oferind mai multă ospitalitate dezvoltării vieţii. Pentru a afla asta, sonda Venus Express a început recent să realizeze măsurători asupra urme de gaze de pe Venus, căutând în special hidrogen şi oxigen.
Raţionamentul este următorul. Dacă Venus a fost odinioară umedă, căldura planetei a cauzat evaporarea apei lichide în atmosferă, dar radiația ultravioletă foarte puternică a produs descompunerea moleculelor de apă în atomi individuali – doi atomi de hidrogen și unul de oxigen. Acei atomi puteau fi pur și simplu aruncați de planetă în spațiu. Dacă se depistează în atmosfera venusiană de două ori mai mult hidrogen decât oxigen, sursa inițială este cu siguranță apa. Și dacă acest fenomen este constant timp de miliarde de ani, apa inițială de pe planetă trebuie să fi fost iniţial abundentă.
Această semnătură H2O, conform unui anunţ al ESA din 24 iunie 2010, este ceea ce, cu certitudine, sonda Venus Express a găsit. Chiar mai mult, sonda a detectat izotopul deuteriu la nivele inalte din atmosfera superioară a planetei Venus. Deuteriul este o formă mai grea a hidrogenului, care se găseşte în oceanele planetei noastre și care au prea multă masă pentru a scăoa din atmosfera lui Venus. Prezența acestui izotop este un semn în plus că Venus a fost cândva o lume în care apa era foarte prezentă.
”Totul conduce spre concluzia existenței unor mari cantități de apă, în trecut”, a precizat Colin Wilson, profesor de fizică planetară, atmosferică și oceanică de la Universitatea Oxford, membru al echipei științifice Venus Express.
Chiar și în zilele bune ale lui Venus, când apa se găsea din abundență, căldura planetei făcea destul de dificilă păstrarea apei în formă lichidă. Dar ESA nu exclude posibilitatea ca Venus să fi avut o perioadă de grație, habitabilă, înainte ca temperatura să devină foarte înaltă, cu oceane prezente la suprafața planetei – la fel precum Marte, care a avut o lungă perioadă oceanică înainte de a pierde în spațiu mare parte din apa de la suprafață.
Faptul că vecinii planetei noastre, de o parte și de alta au beneficiat de începuturi atât de promițătoare și au eșuat finalmente atât de lamentabil trebuie să ne atragă și mai mult atenția asupra echilibrului instabil al temperaturii, chimiei și gravitației, pe care planeta noastră le are la limită în proporție suficientă cât să devină o grădină planetară, așa cum este. De asemenea, este important să îngrijim cum se cuvine de această grădină, cum nu este alta în tot sistemul nostru solar.
Infopedia:
Planeta Venus poartă numele zeiței romane a dragostei. Venus este numele roman al zeiţei greceşti Afrodita, zeiţa dragostei, frumuseţii şi fertilităţii. Iniţial o veche divinitate de origine latină, protectoare a vegetaţiei şi a fertilităţii, ea a fost identificată apoi cu Afrodita. Era consoarta lui Vulcan. Era considerată strămoaşa romanilor datorită întemeietorului legendar, Aeneas, şi juca un rol important în multe mituri şi festivităţi romane.
Planetariul Baia Mare
