Proiectul principal al Planetariului Baia Mare a fost și rămâne modernizarea tehnologică, ugradarea tehnologiilor de proiecție și pentru demonstrațiile observaționale dincolo chiar de ce s-a realizat în câteva locații din România, unde s-au implementat planetarii digitale (Pitești și Bârlad, de exemplu). Pentru că se poate mai bine și se poate mult mai mult, chiar dacă și costurile aferente sunt mai mari. Poziționarea geo a observatorului astronomic din Baia Mare, în centrul orașului nu este tocmai perfectă, trebuie să o recunoaștem, din punctul de vedere al favorizării unei perspective mai generoase a cerului înstelat. „Poluarea” luminoasă a oraşului răpeşte mult din magnitudinea de acces pe care observatorul astronomic de aici o poate oferi celor pasionaţi sau curioşi. Aşa încât Universul pare puţin mai mic şi evidente mai inaccesibil! Deschiderea unui proiect major pentru realizarea unui al doilea observator astronomic, departe de oraş, dar accesibil pentru public, observator dotat cu instrumente profi şi care să fie axat pe cercetare, în colaborare cu comunitatea ştiinţifică internaţională, nu pare o linie a dezvoltării foarte aberantă, ci este ceva realizabil, viabil şi urgent. Asta ar însemna dezvoltare, crearea unei noi entităţi, axate pe cercetare şi colaborare cu mediul educaţional de excelenţă, care să se alăture celorlalte componente care amintesc iniţialul Complex de Astronomie Populară Baia Mare, aşa cum se prezenta, de pildă, în 1973.
Din punctul de vedere al ofertei de parcurs turistic urban oferit de Municipiul Baia Mare, poziționarea planetariului relativ la celelalte obiective de vizitat, este perfectă. La numai o aruncătură de ”băț” de cel mai important muzeu de mineralogie din Europa – Muzeul de Mineralogie Baia Mare, care este și coordonatorul activității planetariului, la 10 minute distanță de Muzeul de Istorie și Arheologie și 11 minute de Muzeul etnografic cu secțiunea pavilionară și cea în aer liber, de pe ”Dealul Florilor”, deși sunt evidențiabile și alte obiective cultural turistice, vom reduce scara la acestea trei pentru a sublinia generozitatea ofertei culturale pentru turiștii aflați în Baia Mare: un muzeu unic în Europa – Muzeul de Mineralogie Baia Mare, un planetariu unic în Transilvania, aflat în plină modernizare, un muzeu cu patrimoniu de excepție – Muzeul de Istorie și Arheologie și un muzeu foarte ospitalier, reflector al bogatelor tradiții maramureșene – Muzeul de Etnografie.
La o privire repede, planetariul din Baia Mare și-a amortizat de foarte multă vreme investiția realizată acum 43 de ani, respectiv costurile aparaturii și a construcției clădirii și poate că, într-adevăr se impune necesitatea unei modernizări atât de structură, cât și de infrastructură. Este aproape un paradox că primul planetariu public din România este actualmente pe ultimul loc din perspectiva modernizării: toate celelalte au depășit etapa ZKP-1, reutilându-se în anii 80, sau chiar înainte de revoluție, cu proiectoare optico-mecanice din generația ZKP-2 (astăzi – cele mai perfecționate proiectoare optico-mecanice de la ZEISS sunt codate cu ZKP-4). Este clar că până la revoluție nu se punea problema achiziționării unor aparate americane, ci germane, de la fratele apusean RDG. Se știe că după al doilea război mondial, firma ZEISS a fost și aceasta împărțită ”frațește”, odată cu divizarea Germaniei, iar RDG, sub acest brand naționalizat a produs planetarii pentru toate țările actuale sau foste socialiste din lumea întreagă dar … și ”capitaliștii” s-au pus la coadă la ei până prin 1960. ZKP-1 distribuit de RDG, este unul dintre cele mai valoroase modele sau tipuri de planetarii care există în lumea întreagă. Zeiss altfel este o firmă care-și merită renumele în domeniul opticii în general. Ei bine, poate că totuși nu se cunoaște amănuntul că ZKP-1 este o vriantă foarte puțin îmbunătățită a primului model de planetariu din 1923, realizat de ZEISS. Deci, la Baia Mare realizăm popularizarea astronomiei cu o variantă de planetariu a unui model din 1923 și cu un obervator astronomic îmbrățișat acid de lumina rece, mai mult sau mai puțin vagă a orașului (ca să nici nu amintim de vecinii noștri), fenomen pe care noi îl numim în cupolă ”poluare luminoasă”. Acum este adevărat că nu vom cere nimănui să mute orașul puțin mai departe. Dar, în compensație, probabil că avem o aspirație motivată la o upgradare a tehnologiilor utilizate la Planetariul Baia Mare. Proiectorul nostru ZKP-1 are multe funcții operaționale (raportat cu originalul neuzat), însă nu mai mult de 70%. Este de la sine înțeles că nu ai unde găsi piese de schimb, becuri și alte piese componente pentru înlocuirea celor uzate sau chiar deteriorate de patina vremii. De asemenea, renovarea clădirii, realizată după 2006 prin sprijinul implicit al unei mari personalități a muzeologiei românești, prof. Victor Gorduza, director fondator al Muzeului de Mineralogie Baia Mare și dotările afectate planetariului, cu eforturi deosebite, care trebuie subliniate, nu pot – totuși – fi puse în balanță cu un upgrade tehnologic care, evident, așa cum îl proiectăm, ar face din Planetariul Baia Mare, cel mai modern planetariu din clasa sa, în spațiul european. Nu vom spune cum vom face, sau ce vom face, decât vom promite că în ciuda tuturor dificultăților, vom aduce la Baia Mare tehnologie ultraperformantă atât pentru simulările în cupolă, cât și pentru demonstrațiile de afară, în cadrul sesiunilor de observații. Chiar și până la realizarea acestui obiectiv important, cu termen 2013, oferta culturală a planetariului este tentantă, vă asigurăm. Prezentările și demonstrațiile în cupolă sunt personalizate pe tipologia publicului, expozițiile prezentate sunt valoroase surse documentar ilustrative, proiecțiile de filme și proiectele propuse pentru realizare de noi oferă imaginea unei instituții moderne, dinamice … care contează!
Și dacă toată introducerea de mai sus s-ar dori numai o încadrare logică, într-o strategie și parte a unei viziuni mai largi, pentru un pachet de proiecte mici ca dimensiune și metodă de aplicat dar, de la care așteptăm, însă, rezultate maxime, mini-proiecte înregistrate în cutia cu ”jucării” oferite oricărui voluntar care s-a înscris sau se va înscrie de acum încolo … în echipa noastră de voluntari.
”Voluntar la Planetariul Baia Mare” este un experiment de comunicare și relaționare cu publicul nostru, cu cei pasionați de astronomie sau doar curioși unde duce Calea Lactee. Astronomia nu se mai studiază în școli decât ca disciplină opțională, în licee și mai puțin, iar la facultățile cu profil de matematică-fizică, există numai pentru că oferă demonstrații ale unor modele matematice sau ale fizicii. Și atunci, pentru că noi știm că astronomia, sau mai bine UNIVERSUL este mult mai mult decât o aplicație a unei formule, dorim să oferim oricărui tânăr pasionat de astronomie posibilitatea de a se apropia de acest domeniu … din perspectiva ”înăuntrului” unei instituții care se ocupă cu popularizarea acestei științe mai mult decât interesante, o știință vitală pentru om. De ce este vitală? Păi să vedem: probabil că astronomia ne-a băgat în sperieți explicându-se că în 2036 un asteroid care va intra în impact cu Terra ne va propulsa pe toți într-o eră glaciară de câteva decenii, de ajuns cât omul să … Probabil că astronomia ne-a dat chiar ieri dovezi că viața pe Marte nu a dispărut cu totul acum 2 miliarde de ani … că este cât se poate de prezentă … Nu trebuie decât să te abonezi la un flux de știri cu tagul astronomie: în fiecare zi vei primi știri extraordinare din acest domeniu … care-ți vor îmbogăți mult cunoașterea despre Univers! La ce folosește cunoașterea Universului! Păi, atâta timp cât suntem parte din acesta … nu este important să-l cunoaștem? Cât cunoaștem deocamdată? Foarte puțin, sub 1%! Incidența cunoașterii din domeniul astronomiei este extrem de largă, practic toate disciplinele științifice beneficiind de pe urma descoperirilor din acest domeniu!
Dar voluntariatul înseamnă în primul rând activitate-pro bono și atunci am scos din cutia cu jucării mai vechi, câteva proiecțele în care credem cu îndârjire, în ideea de a le propune voluntarilor să-și asume măcar parțial, sub coordonarea noastră, punerea în practică a unei părți din acestea – demersuri utile care, altfel, în condițiile unei scheme minimale de personal de specialitate, le găsim destul de dificil de realizat. În plus … fără idei și fără proiecte … fără inițiativă și fără implicare … în timp se poate pune praful și să ne pierdem cei peste 15.000 de vizitatori care ne trec anual pragul!
Fără doar și poate, cred că Planetariul Baia Mare este cea mai dinamică dintre instituțiile de profil din România. Am reușit nu fără dificultăți să ne oficializăm profilul pe Google Maps și atunci, imediat am dorit un ”Hopa sus pe Wikipedia!”, adresând internauților care cunosc codul wiki, rugămintea să ne ajute să postăm o pagină care să ne reprezinte și … s-a făcut. Planetariul Baia Mare are o pagină de prezentare cu tot dichisul, pe Wikipedia, acum rămânându-ne să o traducem în engleză, franceză, germană, maghiară, spaniolă, italiană, ucraineană, slovacă și, desigur, japoneză.
Alte proiecte au în vedere realizarea de ghidaje video multilingve, un film și un DVD de prezentare a planetariului, pliante noi pentru expozițiile existente, un catalog pentru colecția de timbre, realizarea unui club al micului astronom – pentru inițierea în această disciplină ”misterioasă”, alte publicații pentru astromagazin și un ghid al activităților educaționale, o televiziune … chiar, cu emisiuni educative înregistrate și transmise via internet, realizarea unui chestionar de vizitator și o bancă de date interactivă cu istoria misiunilor spațiale, video-proiectul ”Turist în Baia Mare” menit să ilustreze vizual frumusețea și bogăția ofertei turistice urbane, a Băii Mari, ca poartă a Maramureșului, proiectarea și organizarea unor noi expoziții temporare, revigorarea revistei noastre electronice pl@netarium, proiectul ”dăm un smile pentru o poză” și identificarea unor teme, puncte de contact și colaborări cu alte instituții de profil sau de alt profil în care surse de inspirație astronomică sunt utilizate (astro-literatură, astronomie populară etc.). De asemenea, apreciem orice sugestie sau idee care poate fi pusă în practică!
Planetariul Baia Mare se pregătește, așadar, pentru modernizare! Vizitându-ne, veți demonstra importanța pe care o are această instituție în arealul cultural și turistic al orașului Baia Mare, al județului Maramureș, al Transilvaniei și chiar al României, pentru a nu vorbi de turiștii străini!
Planetariul Baia Mare
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)