Al doilea număr al revistei electronice PL@NETARIU

revplan

Planetariul Baia Mare anunţă pregătirea celui de-al doilea număr al revistei sale electronice, Pl@netariu, din al cărei sumar vă propunem astăzi articolul de popularizare, semnat de prof. Ioan Bob – cu titlul Bolta Cerească.

Revista Pl@netariu este  o revistă de popularizare a astronomiei, targetul său principal fiind vizitatorii obişnuiţi ai planetariilor şi observatoarelor astronomice. Este o ”tribună” unde se pun probleme, unde unele întrebări îşi primesc răspunsul potrivit, este o revistă concepută ca purtătoare de mesaje şi simboluri dinspre planetariile din România şi străinătate către orice astronom amator sau internaut interesat de astronomie.

Din sumarul acestui nou număr al revistei Pl@netariu dezvăluim câteva dintre temele abordate. Rubrica despre constelaţii este acoperită de către colegul Ovidiu Ignat, tema acestui număr fiind constelaţia „Carul Mare”. O interesantă abordare a Planetei Venus, una dintre cele mai fascinante ale sistemului nostru solar, o veţi putea găsi, de asemenea, în acest număr al revistei.

Alte titluri: Calendarul astronomic al lunii februarie; O istorie a telescopului de la începuturi și până în prezent; Planetarii și Observatoare Astronomice din România; Planetariul Baia Mareși Anul Internațional al Astronomiei; Cosmos-știri într-o singură pagină, Universul în mileniul III – expoziția de bază a Planetariului Baia Mare;  Din istoria astronauticii – Episodul I;  Planetariul de Acasă – Cum să-ti faci propriul planetariu;  Biblioteca de Astronomie: Sistemul Solar – Misiuni Spațiale – Stele și Galaxii (O călătorie interactivă prin sistemul solar și dincolo de el), de Ian Graham;  Astronomia pe web; Alte articole. Aşadar,  din 16 februarie, 2009, numărul doi al revistei Pl@netariu vă aşteaptă să reveniţi pe pagina sa deja consacrată. Dorim să mulţumim cu această ocazie cotidianului Glasul Maramureşului pentru articolele dedicate Planetariului Baia Mare, apărute în 24 şi 26 februarie 2009. Este anul Internaţional al Astronomiei!

Ciprian Crișan, muzeograf

B O L T A   C E R E A S C Ă

Bolta cerească cu spuza ei de stele a vrăjit și a aprins imaginația oamenilor din momentul în care ei și-au ridicat conștient ochii spre cer. Chiar dacă realitatea este foarte departe de proiecțiile celor care au trăit cu milenii înaintea noastră, în astronomie s-au menținut unele denumiri, în special cele date constelațiilor și stelelor mai strălucitoare, doar pentru a păstra cerului poezia cu care l-au înzestrat anticii.

Cunoaşterea cerului, una din problemele de bază ale astronomiei de poziţie, înseamnă în primul rând cunoaşterea constelaţiilor, aceste grupări de stele denumite din vremuri imemoriale. Omul antic şi-a imaginat pe cer figuri ce reprezentau fiinţe şi obiecte legate de viaţa lui de toate zilele, de cultele religioase şi de diferite fenomene ale naturii pe care nu şi le putea explica.

Cerul privit cu ochiul liber ne apare sub două aspecte. Ziua, ca o calotă sferică a cărui culoare variază de la albastru deschis (azuriu) la violet, iar noaptea ca o calotă întunecoasă, pe care par a fi fixate ca nişte puncte luminoase de diferite străluciri, stelele, planetele şi alte obiecte cereşti vizibile în anumite momente. Tot pe bolta cerească apar fenomene precum „stelele căzătoare” sau deplasarea sateliților artificiali ai Pământului, vizibili cu ochiul liber, sub forma unor puncte luminoase ce se deplasează printre stele.

bolta-cereasca-ianuarie-2009

Impresia aspectului de boltă al cerului este dat de faptul că ochiul omenesc , care cu toata perfectiunea lui, are și limite, dintre care cea mai importantă  este aceea că nu reuşeşte să evalueze distanţele, atunci când acestea sunt mari. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât se încearcă a se compara distanţe mari la anumite obiecte care sunt în direcţii diferite. De aceea, începând de la o depărtare limită, ochiul omenesc nu mai poate sesiza distanţe diferite şi plasează toate obiectele la aceeaşi depărtare, deci cu atât mai mult stelele şi celelalte corpuri cereşti. Aceste corpuri apar proiectate pe o sferă în al carei centru este plasat chiar observatorul.

Impresia de boltă este dată şi de fenomenul de difuzie a luminii, adică împrăştierea în toate direcţiile prin reflexia şi refracţia razelor solare de către particulele opace, solide şi gazoase existente în atmosferă, ceea ce explică limitarea vederii la anumite distanţe, formând astfel un fond de perspectivă pe care par proiectaţi aştrii.

Datorită acestui fenomen de difuzie multiplă, razele solare pătrund în întreaga atmosferă a Terei, adică şi în partea neluminată direct de Soare. Din această cauză chiar şi în timpul nopţilor fără Lună nu ne găsim într-un întuneric complet sau o beznă deplină, cum s-ar întâmpla în lipsa atmosferei. Am putea să credem că o mare parte din lumina nopţii ne vine de la stele, dar acestea cu tot numărul lor impresionant de mare, au o contribuţie doar de câteva procente. Deci cea mai mare parte din lumina nopţii provine tot de la Soare.

Culoarea albastru-violet a cerului se datorează tot difuziei luminii solare în atmosfera terestra. Se ştie că lumina albă se compune din şapte culori componente de bază (rosu, oranj, galben, verde, indigo şi violet ). Unele particule suspendate în atmosferă, datorită dimensiunilor lor, difuzează mai puternic radiaţiile albastre şi violete, rezultând culoarea albastră-violetie a cerului. În sprijinul acestei afirmaţii, legată de culoarea cerului, pot fi amintite următoarele fapte de observaţie:

1.     La altitudini mari (înălţimi mari în raport cu nivelul marii ) unde atmosfera este mai rarefiată, difuzia luminii este mai slabă şi de aceea bolta cerească este mai întunecată. Acest lucru se poate observa de pe crestele munţilor. Astfel se explică nuanţele diferite în culoarea cerului dacă acesta este privit de la munte sau de la campie, din păduri sau din văi adânci.

2.     Privit prin lunete astronomice, cerul pare mai închis la culoare decât îl vedem cu ochiul liber, deoarece tubul lunetei reduce difuzia luminii. Tot astfel se explică posibilitatea de a observa stele mai strălucitoare în timpul zilei din interiorul puţurilor adânci sau din păduri întunecoase. Dacă nu ar exista atmosfera, cerul s-ar vedea complet negru atât ziua cât şi noaptea. Ziua s-ar putea vedea pe cer alături de Soare, stelele, Luna şi planetele aflate deasupra orizontului la un moment dat, iar in timpul nopţii ne-am gasi într-o beznă deplină sub o boltă înstelată.

3.     Pe fotografia unui peisaj care a fost facută folosind filtre sensibile la roşu şi filtre care împiedică trecerea radiaţiilor albastre, vegetaţia apare albă iar cerul negru. Aceasta deoarece clorofila din plante reflectă puternic radiaţiile roşii, pe când radiaţiile albastre şi violete, care dau în mod normal culoarea cerului sunt oprite de filtre să ajungă la clişeu.

4.     Observaţiile efectuate de către cosmonauţi la bordul navelor cosmice, precum şi fotografiile efectuate de aceştia în timpul zborurilor cosmice, au confirmat pe deplin toate cele afirmate.

Prof. Ioan Bob,

Muzeograf, Planetariul Baia Mare

Lasă un răspuns