PHAETON – mitul planetelor ipotetice din sistemul nostru solar

Cu trei sute de ani înainte de Christos, un astronom grec, Aristarh, propunea un sistem solar cu soarele în centrul acestuia şi şapte planete orbitând în jurul lui : Mercur, Venus, Pământul, Luna (considerată planetă la acea vreme), Marte, Jupiter şi Saturn. Ideile sale au fost considerate ridicole şi vreme de mai bine de un mileniu, a domnit teoria geocentrică (Pământul în centrul Universului) formulată de Ptolemeu. A urmat „lumina” heliocentrismului adusă de Copernic şi dezvoltată în mod strălucit de Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Însă, de la Aristarh şi până astăzi, când astronomia modernă ne vorbeşte despre un sistem solar cu opt planete mari şi cinci planete pitice, căutările unui corp asemănător Pământului în interiorul sistemului nostru solar nu au încetat. Un filosof grec, Philolaus, contemporan cu Socrate şi Democrit presupunea că pentru a menţine echilibrul Universului, Pământul ar trebui să aibă un „frate” situat diametral opus faţă de READ MORE … Continuare …

SIMBOLISTICA NUMELOR PLANETELOR – ştiinţă sau noroc ?

Data de 24 august 2006 a reprezentat un punct de referinţă în istoria astronomiei moderne. Printr-o rezoluţie adoptată în acea zi, Uniunea Astronomică Internaţională (UAI) a modificat, practic, structura sistemului nostru solar, prin introducerea unei noi categorii de obiecte cereşti, numită planete pitice. Conform definiţiei, o planetă pitică orbitează în jurul Soarelui, are o masă suficient de mare pentru a fi sferică, nu este satelitul altei planete şi nu a eliberat spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. În urma acestei restructurări, sistemul nostru solar dispune, în acest moment de opt planete mari (Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun) şi cinci planete pitice (Ceres, Pluton, Haumea, Makemake şi Eris). Cu siguranţă mulţi dintre noi cunoaştem încă din copilărie numele planetelor sistemului nostru solar. Ne este, de asemenea, relativ uşor să constatăm că multe dintre ele poartă denumirile zeităţilor din mitologia romană. Acest aspect este oarecum greu de înţeles, READ MORE … Continuare …

Venus şi Jupiter – spectacolul de după apus

Cine a privit în partea sud-vestică a cerului imediat după apusul Soarelui a putut observa prezenţa a două corpuri cereşti proeminente şi strălucitoare care se apropie unul de celălalt pe zi ce trece. În nopţile ce urmează, Venus şi Jupiter (de regulă corpurile mai mari de pe bolta cerească, vorbim despre mărimi aparente, sunt planetele şi nu stelele) şi-au dat întâlnire pe cerul de seară. Conjuncţia dintre Venus şi Jupiter se produce anual, dar condiţiile de observare ale acestui fenomen pot fi diferite. Următoarea conjuncţie la fel de spectaculoasă ca aceasta va avea loc pe 11 mai 2011. Pentru a ne putea bucura de spectacolul ceresc, trebuie să avem orizontul sud-vestic liber şi să privim cerul imediat după apusul Soarelui (care pentru Baia Mare este la ora 16:39), pentru că Venus apune repede în această perioadă (în jurul orei 19). Apropierea maximă va fi în seara de 29 noiembrie, după READ MORE … Continuare …

Experimentul LHC – Câteva gânduri înainte, în timpul şi după Apocalipsă

Sunt sincer şi admit că nu ştiu dacă titlul este sau nu unul potrivit. Îmi dă senzaţia că e mult prea acid, dar merită încercat deoarece deşi sunt relativ tânăr am apucat până acum să trăiesc câteva asemenea „apocalipse”. Şi nu mă refer aici la cele pe care mi le fluturau pe sub năsuc diverşi predicatori de ocazie în speranţa lor de a mă cuminţi, asta în copilărie, sau ceva mai târziu, de a mă atrage în credinţa lor. Unul dintre ultimii „vizionari” ai mileniului trecut (un francez) a promis solemn că-şi va da foc în cazul în care pe data de 11 august 1999 nu va avea loc sfârşitul lumii. Eclipsa totală de soare din acea dată (care a avut faza maximă în România) a trecut ca orice eclipsă iar omul nostru continuă şi azi să facă preziceri care de care mai fanteziste. Însă ceea ce se întâmplă de READ MORE … Continuare …