Descoperirea stelei care a indus confuzie în teoriile științifice privind găurile negre

Se anunţă o nouă provocare pentru teoriile convenţionale asupra evoluţiei stelelor. Astronomii europeni au anunţat că au descoperit un magnetar format dintr-o stea cu masa de 40 de ori mai mare decât a soarelui nostru. Un magnetar este un tip neobişnuit de stea neutronică cu un câmp magnetic foarte puternic. Cercetarea lor s-a concentrat asupra unui cluster stelar, numit Westerlund 1, aflat la o distanţă de 16.000 de ani lumină de Terra. Vârsta aproximativă a stelelor acestui cluster variază între 3,5 şi 5 milioane de ani. În anunţul noii descoperiri, Observatorul European de Sud a indicat că este surprinzător faptul că o stea cu masivitate S0, care era de aşteptat să devină o gaură neagră, s-a transformat, în schimb, într-un magnetar. „Pentru că durata de viaţă a unei stele este strâns corelată cu masa sa (cu cât o stea este mai mare, cu atât viaţa sa este mai scurtă), dacă READ MORE … Continuare …

O spectaculoasă coliziune galactică a fost suprinsă într-un clișeu realizat în colaborare de telescoapele chandra, Hubble și Spitzer!

O nouă imagine a unor galaxii în coliziune au fost date publicitățiid e către Marile Observatoare ale NASA. Galaxiile Antenă, localizate la 62 milioane de ani lumină de Terra, sunt prezentate în această imagine compozită, realizată prin suprapunere de către observatorul Chandra X-ray (raze X – albastrul din imagine), Telescopul spațial orbital Hubble (auriul și maroniul din imagine) și telescopul spațial Spitzer (roșu în imagine). Galaxiile Antenă și-au primit numele de la brațele lungi asemănătoare cu o antenă care pot fi văzute în unghiul extrem al sistemului. Aceste caracteristici se datorează tocmai impactului. Credite pentru imaginea de mai sus: Chandra – NASA/CXC/SAO, Spitzer – NASA/JPL-Caltech, Huble – NASA/STScl. Coliziunea celor două galaxii, care a început acum peste 100 de milioane de ani și este încă în desfășurare, a declanșat formarea a milioane de stele în nori de praf și gaz. Cele mai masive dintre aceste stele tinere deja și-au realizat READ MORE … Continuare …

Cod galben pe planeta – pregătiți umbrelele pentru ploaia de stele sau dușul meteoric al Perseidelor!

Perseidele este numele unei ploi de stele căzătoare, fenomen vizibil și în Romania în fiecare an în noaptea de 12 spre 13 august. Acestea vor cădea cel putin cu 100 meteori/ora. Se pare că sursa acestui curent meteoric este cometa Swift Tuttle care orbitează Soarele odata la 133 ani. Când aceasta se afla în afara orbitei lui Uranus, coada ei se intinde într-o zonă pe care Pământul o traversează în luna august. Resturile de materie a cometei lovesc atmosfera Pământului cu viteze mari (pana la 220.000 km/h) iar în momentul în care se dezintegrează, produc o dâră de lumină. Perseidele poartă numele unui foarte prolific duș meteoric asociat cu cometa Swift-Tuttle, așa cum se poate desprinde de mai sus. Perseidele poartă acest nume întrucât punctul de start al acestui fenomen, numit punctul radiant, este constelația Perseus. Numele derivă parțial din cuvântul ”perseides”, un termen din mitologia greacă cu referință la READ MORE … Continuare …

Misterul pulsațiilor radio ale planetei Saturn

O echipă internațională de cercetători conduși de Jonathan Nicols de la Universitatea din Leicester a descoperit că aurora lui Saturn, o eterică strălucire ultravioletă care iluminează atmosfera superioară aproape de polii Planetei Saturn, pulsează cel puțin odată într-o zi saturniană. Lungimea unei zile saturniene a fost mult timp pusă în discuție deoarece s-a descoperit că ”ceasul” tradițional utilizat pentru măsurarea perioadei de rotație a lui Saturn, o planetă gigantă de gaz fără nici o suprafață solidă pentru referință, aparent nu funcționează cum ar trebui. Saturn, ca toate planetele magnetizate, emit unde radio în spațiu din zonele polare. Aceste emisii radio pulsează cu o perioadă aproape de 11 ore și acest timp al pulsațiilor, așa cum a fost măsurat în era Voyager, era considerat inițial ca reprezentând o rotație a planetei. Totuși, pe parcursul anilor, au fost observate variații temporale ale pulsurilor și emisiilor radio iar, pentru că rotația unei planete READ MORE … Continuare …

Tsunami solar: Furtună spațială îndreptată spre Pământ, în urma unei ejectări de masă coronală!

Tsunami-ul solar a fost cauzat de o pată solară? Un fenomen foarte rar întâlnit – o furtună solară – a intrat în contact cu Terra. Ejecția de masă coronală, numită de astronomi ”tsunami solar”, a lovit magnetosfera noastră pe 4 august. Pe 1 august, astronomii au observat valul unda generată de o pată solară de mărimea Terrei și care numai acum a ajuns la noi, după ce a călătorit 149.668.992 de kilometri. Unda de gaz încărcat va agita Aurora Boreală și pe cea Australă (luminile din Nord și Sud), care vor fi vizibile mult mai departe de poli decât sunt de obicei.Acest fenomen nu este de natură să primejduiască starea planetei, deși explozia ar putea afecta diverși sateliți dedicați sistemelor de comunicații, cum ar fi cele de telefonie mobilă. Ultima asemenea erupție solară majoră a avut loc în 2001.  În teorie, o furtună solară destul de mare poate defecta miile READ MORE … Continuare …

Masa Universului care ipotetic lipsea a fost găsită! Noua teorie oferă o explicaţie!

Mulți ani astrofizicienii s-au aflat în căutarea a ceea ceea ce poetic a fost numită ”masa lipsă a Universului”. Măsurătorile realizate asupra galaxiilor și clusterelor păreau să indice că materia din Cosmos nu este în întregime localizată acolo unde ar fi trebuit să fie. Experții s-au întrebat de ce calculele statistice și studiile actuale pur și simplu nu se leagă între ele, și toate explicațiile propuse până în prezent au eșuat în a prezenta logica fenomenului. Acum, cercetătorii propun o nouă idee care, în sfârșit, ar putea ajuta la clarificarea misterului. Cele mai mari formațiuni din Universul pe care îl putem distinge sunt super-clusterele, masive acumulări de galaxii care ar trebui, conform cu predicțiile teoretice, să conțină o mare parte din toată materia normală a Cosmosului. Totuși, măsurătorile directe ale acestori structuri, realizate cu telescoape X-ray (raze X), au relevat faptul că aceste formațiuni conțin mai puțină masă decât era READ MORE … Continuare …