evenimente

SOARELE ESTE MAI PUȚIN ACTIV DECÂT ALTE STELE SIMILARE

SOARELE ESTE MAI PUȚIN ACTIV DECÂT ALTE STELE SIMILARE

O analiză a 369 stele asemănătoare Soarelui arată că variațiile de strălucire solară sunt extrem de mici. După standardele cosmice, Soatele este o stea extraordinar de monotonă.

Acesta este rezultatul unui studiu recent publicat în ”Science” de cercetătorii supervizați de Institutul Max Planck pentru Cercetarea Sistemului Solar (MPS) din Germania.

În premieră, cercetătorii au comparat Soarele cu sute de alte stele ce au proprietăți fundamentale și perioade de rotație similare. Multe dintre aceste stele au prezentat variații mult mai puternice.

Aceasta ridică întrebarea dacă feblețea Soarelui este datorată unei stări de bază sau pur și simplu traversează o perioadă multi-milenară într-o fază de liniște neobișnuită. Măsura în care variază activitatea solară (respectiv numărul de pete solare și luminozitatea solară) poate fi reconstruită utilizând diverse metode – cel puțin pentru o anumită perioadă de timp.

Din anul 1610, de exemplu, avem înregistrări de încredere ale petelor solare; distribuția varietăților radioactive de carbon și beriliu în inelele copacilor și în miezurile ghețarilor ne permit să creionăm concluziile despre nivelul de activitate solară pentru ultimii 9.000 de ani. Pentru această perioadă de timp, oamenii de știință constată în mod regulat fluctuații recurente de putere, comparabile cu cele din ultimele decenii.

”Totuși, în comparație cu întreaga durată de viață a Soarelui, 9000 de ani sunt comparabili cu o milisecundă”, a spus Dr. Timo Reinhold, cercetător la MPS, autor principal al studiului. În fond Soarele are o vârstă de 4,6 miliarde de ani.

”Este de conceput că Soarele trece printr-o fază liniștită de mii de ani și, prin urmare, avem o imagine distorsionată asupra stelei noastre,” a adăugat el.

Deoarece nu există nici o modalitate de a afla cât de activ a fost Soarele în timpurile primordiale, oamenii de știință pot recurge doar la alte stele similare: împreună cu colegii de la Universitatea din New South Wales, Australia și Școala de Cercetare Spațială din Korea de Sud, cercetătorii MPS au investigat în ce măsură Soarele se comportă normal în comparație cu alte stele.

În acest scop, cercetătorii au selectat stele candidate care seamănă cu Soarele în proprietățile decisive. Pe lângă temperatura suprafeței, vârsta și proporția de elemente mai grele decât hidrogenul și heliul, cercetătorii au privit mai ales perioada de rotație.

”Viteza cu care o stea se rotește în jurul propriei axe este o variabilă crucială,” a explicat prof. Dr. Sami Solanski, director la MPS și co-autor al studiului. Rotația unei stele contribuie la crearea câmpului său magnetic într-un proces dinamic în interiorul său.

”Câmpul magnetic este forța conducătoare responsabilă de toată inactivitatea fluctuațiilor,” a spus Solanski. Starea câmpului magnetic determină cât de des emite Soarele radiații energetice și aruncă particule cu viteză mare în spațiu, în cadrul erupțiilor solare, cât de numeroase sunt petele negre solare și regiunile luminoase pe suprafața sa – și, de asemenea, cât de puternic strălucește Soarele.

Un catalog complet cu perioadele de rotație a mii de stele a devenit disponibil dpar în ultimii ani. Acesta se bazează de datele colectate de telescopul spațial Kepler, al NASA, între anii 2009 – 2013, telescop care a înregistrat fluctuațiile de luminozitate pentru aproximativ 150.000 de stele aflate în secvența principală (adică cele aflate la mijlocul vieții lor).

Cercetătorii au cercetat acest eșantion imens și au selectat acele stele care se rotesc în jurul axei proprii într-o perioadă de 20 – 30 zile. Soarele are nevoie de 24,5 zile pentru o asemenea rotație. Cercetătorii au putut reduce și mai mult acest eșantion utilizând informații de la Telescopul Spațial European GAIA. La final, au rămas 369 de stele ce prezintă similarități cu Soarele și în alte proprietăți fundamentale.

Analiza exactă a variațiilor de luminozitate ale acestor stele pentru perioada 2009 – 2013 relevă o imagine clară. În timp ce între fazele active și cele inactive, iradierea solară a fluctuat în medie cu doar 0,07%, celelalte stele au prezentat o variație mult mai mare. Fluctuațiile lor au fost de aproximativ cinci ori mai puternice.

”Am fost extrem de surprinși că majoritatea stelelor similare Soarelui sunt mult mai active decât Soarele,” a precizat dr. Alexander Shapiro de la MPS, care conduce grupul de cercetare ”Conectarea variabilităților solare și stelare”. Cu toate acestea, nu este posibilă determinarea perioadei de rotație pentru toate stelele observate de telescopul Kepler. Pentru a face aceasta, cercetătorii ar trebui să identifice anumite disjungeri care apar periodic în curba luminoasă a stelei. Aceste disjungeri pot fi localizate pornind de la petele stelare care întunecă suprafața stelară, se rotesc în afara câmpului vizual al telescopului și apoi reapar după o perioadă fixă de timp.

”Pentru multe stele, astfel de estompări periodice nu pot fi detectate; ele se pierd în zgomotul datelor de măsurare și în fluctuațiile suprapuse de luminozitate,” a explicat Reinhold. Vizionat prin telescopul Kepler, nici măcar Soarele nu și-ar dezvălui perioada de rotație.

Prin urmare, cercetătorii au studiat, de asemenea, mai mult de 2500 de stele asemănătoare Soarelui, cu perioade de rotație necunoscute. Luminozitatea lor a fluctuat mult mai puțin decât cea a grupului anterior.

Aceste rezultate permit două interpretări. Ar putea exista o diferență fundamentală încă inexplicabilă între stelele cu perioadă de rotație cunoscută și cele cu perioadă necunoscută.

”Putem concepe că stelele cu perioadă de rotație cunoscută și cu o perioadă similară Soarelui ne arată inactivitatea fundamentală a fluctuațiilor de care este capabil Soarele”, a spus Shapiro. Acest lucru ar însemna că steaua noastră a fost neobișnuit de blândă în ultimii 9000 de ani și că faze cu fluctuații mult mai mari sunt posibile pe intervale de timp mult mai mari.

Cu toate acestea, nu există nici un motiv de îngrijorare. Pentru viitorul previzibil nu există nici o indicație a unei ”hiperactivități” solare. Dimpotrivă: în ultimul deceniu, Soarele s-a arătat destul de slab activ, chiar și după propriile sale standarde. Predicțiile de activitate pentru următorii unsprezece ani indică faptul că aceasta nu se va schimba în curând.

Sursa: BigNewsNetwork; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian;

OPINIA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.