IMAGINI ULUITOARE DEZVĂLUIE CĂ INELELE LUI URANUS NU AU EGAL ÎN SISTEMUL SOLAR
Saturn este poate cea mai strălucitoare vedetă, dar nu este unica planetă din Sistemul Solar înconjurată de inele. Iar anul trecut am aflat mai mult despre cele 13 inele din jurul planetei Uranus, când astronomii au scanat termic gigantul de gheață.
Cercetătorii au putut determina în premieră temperatura inelelor și au confirmat că inelul principal – epsilon – este unic în sistemul solar.
De obicei, planeta Saturn este singura ilustrată cu inele, deoarece inelele ce înconjoară Uranus, Jupiter și Neptun pot fi văzute doar cu telescoape puternice (sau sonde spațiale precum Juno, care au surprins această fotografie uluitoare a unuia dintre inelele fantomă joviene).
Câte inele ar putea fi acolo? Jupiter are patru, Neptun are cinci, Saturn are mii de asemenea inele.
Când vine vorba de Uranus, nu știm foarte multe despre inelele sale, deoarece acestea reflectă foarte puțină lumină în lungimile de undă optice și aproape infraroșu, utilizate în mod obișnuit pentru observații în sistemul solar. De fapt, sunt atât de difuze încât nici măcar nu au fost descoperite până în 1977 (Inelele lui Jupiter au fost descoperite în 1979, iar ale lui Neptun – în 1984).
Așa încât a fost cumva neașteptat ca inelele să apară în imaginile termale pe care astronomii le-au capturat pentru explorarea structurii de temperatură a atmosferei planetei; deosebit de clar a fost inelul epsilon.
”Am fost uimiți să vedem că inelele au apărut foarte clar, când am redus datele pentru prima dată”, a spus astronomul Leigh Fletcher de la Universitatea din Leicester.
Deoarece era o imagine termică, pentru prima dată echipa a putut afla mai multe despre temperatura inelelor: doar 77 Kelvin, punctul de fierbere al azotului lichid la presiunea atmosferică standard. (Temperatura de suprafață a lui Uranus poate ajunge mai jos, către 47 Kelvin, așa încât este chiar mai rece.)
De asemenea, s-a confirmat că inelele sunt foarte ciudate, în comparație cu cele din jurul altor planete. Atunci când Voyager2 a trecut în zbor pe lângă Uranus în 1986 și a realizat o serie de instantanee, când le-a trimis acasă, cercetătorii au remarcat că inelelor părea să le lipsească ceva.
În inelele lui Saturn, particulele variază într-o gamă completă de dimensiuni, de la la praf foarte fin și până la bolovani urași. Jupiter și Neptun au ambele inele prăfoase, compuse majoritar din particule fine.
Uranus deține de asemenea straturi de praf între inelele sale, dar inelele în sine conțin numai bucăți de dimensiunea unei mingi de golf.
”Nu se văd aici lucrurile mai mici”, a precizat astronomul Edward Molter de la UC Berkeley.
”Ceva anume a măturat lucrurile mai mici sau toate sunt coagulate împreună. Nu știm. Acesta este un pas spre înțelegerea compoziției lor și dacă toate inelele provin din același material-sursă, sau acestea sunt diferite pentru fiecare inel în parte.”
Printre sursele posibile se numără ejectările de material din sateliți, asemănător cu ce s-a observat în inelele lui Jupiter; asteroizi capturați de gravitația planetei, pulverizați apoi cumva; resturile rămase de la formarea planetei (nu foarte probabil, deoarece se crede că au o vechime de aproximativ 600 milioane de ani); sau resturi din impactul teoretizat care, practic, a răsturnat planeta.
Cea mai plauzibilă explicație este cea a obiectelor orbitale solide, distruse fie prin impact, fie prin forțe mareice.
Și aceasta nu e totul. Conform datelor anterioare, incluzând imagini în aproape infraroșu obținute de Observatorul Keck în 2004, însăși compoziția inelelor din jurul lui Uranus este diferită de altele.
”Albedo-ul este mult mai scăzut: sunt cu adevărat întunecate ca și cărbunele”, a spus Molter. ”De asemenea, sunt extrem de înguste în comparație cu inelele lui Saturn. Cel mai larg, inelul epsilon, are o lățime variabilă, între 20 – 100 km, în timp ce inelele lui Saturn se întind pe sute sau zeci de mii de km.”
Așa încât, în ciuda noilor imagini extraordinare, inelele sunt încă un mister uriaș. Dar un mister care ne va dezvălui mai mult din tainele sale atunci când va fi lansat în spațiu noul telescop James Webb, cu tehnologiile sale observaționale de ultimă generație, să sperăm în 2021.
Între timp, cercetarea privind inelele lui Uranus a fost publicată în Jurnalul Astrofizic.
O versiune a acestui articol a fost inițial publicată în iunie 2019.
Sursa: ScienceAlert; By Michele Starr; Foto 2 credit: Edward Molter and Imke de Pater/UC Berkeley; Foto 1: Voyager 2, NASA, Erich Karkoschka; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
