CINCI DISPOZITIVE PERPETUUM-MOBILE ȘI CONSECINȚELE LOR

CINCI DISPOZITIVE PERPETUUM-MOBILE ȘI MOTIVELE PENTRU CARE NICI UNUL NU FUNCȚIONEAZĂ. SAU FUNCȚIONEAZĂ?

Puneți un deget sau două la tâmplă (după igienizarea corectă și completă a mâinii) și haideți să ne gândim la o mașinărie ”perpetuum-mobile” pe care să o construim cât stăm acasă, după am epuizat toate celelalte sarcini ale gospodăriei sau tele-muncii.

Pentru un inventator excentric, mișcarea perpetuă este probabil un fruct care stă să cadă, adică … o atracție mare. Sigur, acele legi neplăcute ale termodinamicii ne spun că nici o mașină nu poate funcționa perpetuu fără un fel de aport de energie, dar nu există nici un motiv pentru care aceste dispozitive arhaice și ezoterice să nu poată fi depășite. Doar o singură scânteie de ingeniozitate ar putea zgudui fizica și rezultatul ar fi faima și o avere fără sfârșit!

Mulți au încercat, desigur, și toate tentativele au eșuat. Să aruncăm o privire la câteva asemenea încercări notabile.

Roata supra-echilibrată. Poate că cea mai timpurie înregistrare a mișcării perpetue a apărut prin amabilitatea renumitului matematician medieval Bhaskara, din secolul al XII-lea. Gânditorul indian a propus o roată ”supra-echilibrată” în care greutățile urmau să se balanseze într-o parte, aplicând un cuplu mai mare pentru a menține roata în mișcarea de rotație. O privire rapidă spre acest volan în mișcare, ne dezvăluie motivele pentru care această idee era menită eșecului. O parte a roții va avea întotdeauna mai multe greutăți, menținând astfel cuplurile plictisitoare în echilibru.

Flaconul de auto-umplere. Cândva, în secolul al XVII-lea, legendarul chimist Robert Boyle a propus un balon cu auto-umplere, în care lichidul este turna într-o cană la un capăt al aparatului și curge printr-un tub de înfășurare în sus și înapoi în interiorul cănii, umplându-se ipotetic pentru totdeauna. Ideea era că acțiunea capilară, în care lichidele se agață de suprafețe prin tensiune și aderență, vor muta lichidul în sus. Totuși, acest proces nu va scoate apa din tub, deoarece acțiunea capilară necesită o suprafață de care să se agațe. Astfel, lichidul nu va părăsi niciodată tubul lung!

Centura de plutire. Bilele plutitoare, atașate unei centuri, intră într-un rezervor de apă în partea de jos printr-o supapă etanșă, apoi plutesc în sus prin apă, învârtind centura perpetuu. Puteți oare observa defectul? Aceleași forțe care împing bilele în sus prin apă, împing înapoi bilele care au încercat să intre în apă în primă instanță. Centura plutitoare este o soluție inovatoare pentru perpetuum-mobile, dar – în cele din urmă – inoperabilă.

Radiometrul Crookes. Această ”moară de vânt” cu aspect ciudat este blocată într-o cameră etanșă, în condiții aproape de vid, deci cum se mișcă oare? Răspunsul este lumina! Nu este o moară de vânt; este o moară de lumină! Chimistul William Crookes a descoperit accidental acest efect și a creat contracția în 1873. El a presupus pentru prima dată că fotonii împingeau prin presiunea radiației paletele întunecate ale morii, așa cum prevedea teoria electro-magnetismului lui Maxwell, dar aplicația nu era corectă. Soluția corectă a fost descoperită șase ani mai târziu de către Osborne Reynolds. Printr-un proces de ”transpirație termică”, lumina încălzește moleculele de gaz mai reci pe părțile întunecate ale paletelor, care se strecoară până la margini și curg în moleculele de gaz mai reci de pe partea argintie a paletelor. ”Mișcarea netă a paletei provocată de forțele tangențiale din jurul marginilor este dinspre gazul încălzit către gazul rece, cu gazul trecând în jurul marginilor direcției opuse”, a explicat Phill Gibes, de UC-Riverside.

Mașina energetică Newman. În 1979, inventatorul american Joseph Newman a încercat să-și breveteze noul motor DC, afirmând că produce mai multă energie decât energia bateriei care îl acționează. După cum a declarat pentru CNN, dispozitivul său de rotație ”utilizează energia într-un câmp magnetic format din materia în mișcare”, fiind împins precum o roată de apă. Oficiul de brevete nu a fost de acord și a respins cererea sa. Newman a făcut apel, iar dispozitivul său a fost ulterior examinat de Biroul Național de Standarde, care a ajuns la concluzia că eficiența energiei de contracție nu a depășit niciodată 100%, ceea ce ar susține mișcarea perpetuă. Afacerea a primit o atenție largă din partea mass-media în anii 1970 – 1980, dar Newman a dispărut rapid din lumina reflectoarelor când s-a dovedit a nu fi cu mințile acasă, făcând declarații dubioase legate de lumea cealaltă.

Sursa: REALCLEARSCIENCE.com; Credit imagini: Domeniu Public; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian