HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ! SĂ ÎNCINGEM HORA LA BAIA MARE 

Pentru a marca Unirea Principatelor Române și Centenarul Marii Uniri a României, Consiliul Județean Maramureș, în colaborare cu Instituția Prefectului – județul Maramureș și Primăria Baia Mare vă invită la un eveniment de amploare.  

Miercuri, 24 ianuarie 2018, începând cu ora 11.00, vă așteptăm pe Bulevardul Unirii din Baia Mare, în zona catedralei episcopale ”Sfânta Treime”, pentru a asista la cel mai frumos spectacol de cântece patriotice interpretate de artiștii Andrei Păunescu cu cenaclul ”Totuși Iubirea”, Corala ”Armonia”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, Fanfara Municipală, Taraful și Grupul Folk ”Nuanțe” al Școlii Populare de Artă, Găvrilă și Alex Martari, Corul Bărbătesc din Vălenii Șomcuței și Corul ”Sfântul Ioan Damaschin” al Studenților Teologi din Baia Mare.  

De la ora 12.00 – ne vom prinde de mână și vom încinge cea mai mare horă, sub semnul unității. Pentru cei care nu vor putea ajunge la timp la Hora din Baia Mare, aceștia se vor putea alătura grupurilor formate în localitățile în care se află, întrucât la ora 12.00 în fiecare localitate din Maramureș se va forma câte o horă.  

Parteneri în realizarea acestui eveniment sunt Ansamblul Folcloric Național Transilvania, Școala Populară de Artă ”Liviu Borlan” din Baia Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș.  

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.