CÂT DE NOROCOS A FOST HUBBLE SĂ SURPRINDĂ CEA MAI ÎNDEPĂRTATĂ GALAXIE VĂZUTĂ VREODATĂ?
”Am reușit să călătorim în trecut, foarte departe, dincolo de orice așteptări pe care le-am fi avut, cu Hubble. Vedem GN-z11 la un moment temporal când Universul însuși avea doar trei procente din vârsta sa actuală.” – Pascal Oesch
Dacă punem la treabă cel mai puternic telescop spațial din prezent și focalizăm în abisul cosmic timp de mai multe zile, colectând toată lumina posibilă, vom vedea ceva de-a dreptul fantastic.
Însă nu vom vedea cea mai îndepărtată galaxie din Univers.
Cea mai îndepărtată galaxie descoperită în toate timpurile surprinde Universul când avea o vârstă de numai 400 milioane de ani, respectiv 3% din vârsta actuală.
Pentru ca această descoperire să fie posibilă, au fost necesare patru circumstanțe diferite.
1. Universul este în expansiune și asta înseamnă că lungimea de undă a luminii emise se întinde pe măsură ce călătorește prin Univers. Trebuie să privim în infraroșu lumina care a fost emisă în ultraviolet, la mai mult de dublul limitei lungimii de undă a luminii vizibile.
2. Galaxia se întâmplă să fie situată într-o locație unde gazul neutral nu interferează, care altfel ar bloca lumina pe care am putea-o vedea. O regiune de reionizare atât de timpurie este rară și cu adevărat uimitoare.
3. A trebuit să privim în apropierea unei mase foarte mari, așa încât efectul lentilei gravitaționale einsteiniene să poată mări galaxia din fundal. Și …
4. Am avut nevoie de confirmare spectroscopică, pentru a știi sigur că nu a fost vorba de un obiect roșu/infraroșu intrinsec.
Hubble a stabilit prin fotografierea acestui obiect, GN-z11, un nou record pe care doar viitorul telescop spațial James Web ar putea să-l depășească, când va deveni activ.
Sursa: Medium.com, By Ethan Siegel; Starts With a Bang! – stories; Credits for photos: NASA, ESA, P. Oesch (Universitatea Yale)
Traducere și Adaptare: Ciprian Crișan
Original article in english: HERE
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)