CÂND SE VA SFÂRȘI TIMPUL?
Timpul zboară pe acestă planetă aglomerată, pe măsură ce viața se schimbă și evoluează în fiecare secundă. În același timp, arcul duratei de viață a omului devine mai lung: 67 de ani este media globală, de la 20 de ani – în Epoca de Piatră.
Știința modernă oferă o perspectivă puțin înălțătoare. Viețile noastre, chiar și în ce privește specia umană reprezintă doar o clipire, în comparație cu vârsta sa de 4,5 miliarde de ani și cea a Universului, de 13,7 miliarde de ani.
Se pare, însă, că întregul cosmos trăiește pe baza unui timp împrumutat. Ar putea fi, la fel de bine, o altă scânteie a unei perioade mai mari de timp. Și atunci, ne întrebăm acum, când se va sfârși timpul?
Viețile noastre sunt guvernate de cicluri de deșteptare și adormire, de anotimpuri, de viață și moarte. Înțelegerea timpului în termenii ciclurilor ne conectează la lumea naturală, însă nu răspunde unei întrebări a științei.
Ce anume explică trecutul Terrei, erele sale geologice și creaturile sale din cele mai vechi timpuri? Și de unde a apărut lumea noastră? Cum și când se va sfârși aceasta? Revoluțiile pornite de la Copernicus și Darwin ne-au condus către imaginea de săgeată a timpului, într-un Univers mereu în schimbare.
Fizicianul Ludwig Boltzmann, din secolul al XIX-lea, a găsit o lege, despre care credea că guvernează zborul săgeții timpului. Entropia, bazată pe a 2-a lege a termodinamicii, stipula că starea de dezordine tinde să crească. De la simplitatea inițială, punctul de start, elementele, ființele, Terra, Soarele, galaxia, sunt toate dirijate către stări entropice puternice, sau dezordine. Natura luptă cu această dezintegrare inevitabilă printr-o reasamblare constantă a materiei și energiei în stări de atenuare a entropiei, prin ciclurile morții și renașterii.
Va reuși, cândva, entropia să câștige lupta și să pună frâna pe săgeata timpului? Sau timpul, îndărătnic, va continua să zboare înainte?
Noi suntem observatori și – fără supărare, simple marionete – în acest conflict cosmic. Căutăm să stăpânim timpul prin activități, chiar dacă acesta ticăie anunțându-ne sfârșitul sigur. Fereastra noastră către natura timpului este reprezentată de mecanismele pe care le utilizăm pentru a cartografia și a măsura schimbarea Universului, de la ceasurile mecanice ale bătrânilor, și până la descompunerea elementelor radioactive, sau telescoapele ce măsoară viteza obiectelor îndepărtate.
