9 APRILIE 2014: ZIUA ZIBO LA MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE ȘI PLANETARIUL BAIA MARE. ACCES GRATUIT PENTRU GRUPURILE ȘCOLARE CARE VOR PREZENTA BILETUL ZIBO

Și în acest an, Muzeul Județean de Mineralogie și Planetariul Baia Mare se alătură frumoasei inițiative a Asociației Zibo Help din Satu Mare, pentru marcarea Zilei Zibo – 9 aprilie 2014, prin accesul gratuit oferit publicului școlar care va prezenta biletul zibo – valabil pentru un grup, ce se poate descărca de pe site-ul www.zibo.ro în condițiile precizate de campanie.

Ziua Zibo, cu acces gratuit (la Planetariu este necesară o programare în prealabil, pentru a se optimiza accesul în cupolă pentru reprezentații astronomice) este punctul culminant al campaniei de conștientizare ce poartă numele ”Săptămâna Familiei – Săptămâna fără TV”, care începe pe 7 aprilie și în cadrul căreia, părinții, bunicii, cadrele didactice – alături de copii – sunt invitați să participe la o serie de activități interactive derulate în cadrul unor instituții partenere ale Asociației Zibo, acestea fiind oferite ca o alternativă la tendința tinerilor de a petrece foarte mult timp în fața televizorului, a calculatorului și a telefoanelor mobile inteligente. Dincolo de pericolele imediate pentru sănătatea fizică a tinerilor, există o primejdie și psihologică legată de calitatea unor programe tv preferate de tineri, fie că sunt desene animate ce descriu violența ca normalitate, fie că sunt anumite emisiuni tv care prezintă prea direct scene care nu sunt pentru audiența minorilor. Ce să mai spunem despre Internet, jocurile video și rețelele de socializare?

Inițiativa Zibo Help încurajează vizitarea în această săptămână a parcurilor naturale, a grădinilor zoologice, a bibliotecilor, a muzeelor și a altor instituții de interes – activități derulate atât în familie, cât și în plan școlar, ca și alternativă la TV.

Săptămâna Familiei – Săptămâna fără TV, desfășurată sub deviza ”Stop violenței!”, a primit și un răspuns instituțional, de ani buni – în aceeași săptămână, programul ”Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun” derulat la nivel național, oferă elevilor chiar timpul programului școlar, alternative de învățare aplicată. Anul trecut, în Săptămâna ALTFEL au trecut pragul Muzeului de Mineralogie Baia Mare (din B-dul Traian, nr.8 și Planetariul din str. George Coșbuc, nr. 16) aproape 10.000 de vizitatori.

De COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE Publicat în evenimente

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.