Șase milioane de afișări! Vă mulțumim!

Bună Ziua! Mulțumim pentru cele 6.000.000 de click-uri pe care le-ați dat pentru a ajunge pe site-ul nostru sau pentru a naviga pe site-ul nostru! Cele 6 milioane de afișări sunt atât de onorante pentru noi încât aproape ne-au convins că ar trebui să achiziționăm un domeniu .ro și a găsi hosting pentru o prezentare mai personalizată.

În fiecare an am căutat argumente pentru a vă convinge că Planetariul Baia Mare este una dintre instituțiile culturale băimărene în care merită să vă încredeți, care poate aduce inovația și interactivitatea în relația cu publicul său. În fiecare an am încercat să ne reinventăm pentru Dumneavoastră, cu acțiuni, programe și activități menite să vă stârnească interesul pentru astronomie sau să vă incite la a cunoaște mai mult! Cele șase milioane de afișări ale site-ului pe care astăzi le sărbătorim demonstrează că site-ul planetariului a devenit o sursă importantă de informație tematică și o resursă educațională cu totul deosebită! Vă mulțumim pentru asta, pentru că ne încurajați vizitându-ne! Se întâmplă lucruri extraordinare în prezent (în ceea ce privește Planetariul Baia Mare) și ne vom grăbi să vă informăm cât mai curând posibil!

Ciprian Crișan
Șef Serviciu Marketing – PR
Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.