Ce faceți vara viitoare? Poftiți din nou la clubul nostru muzeal!

Clubul Micului Astronom și-a suspendat oficial activitatea, pentru anul în curs, pe 15 septembrie 2011. Membrii care nu și-au ridicat diplomele de participare, sunt rugați să ne viziteze pentru a intra în posesia acestora.

Cei 20 de participanți la activitățile din această vară, au ales ca alternativă de petrecere a vacanței împreună cu noi, la Planetariul Baia Mare, în cadrul unui club muzeal ce pare a fi o premieră în România și care s-a dorit a fi, deopotrivă, o școală de vară și un experiment de comunicare cu publicul nostru favorit, cel de vârstă școlară, în vederea proiectării unor noi servicii și programe de activități cu publicul, cu maximă interactivitate și atractivitate, în beneficiul atât al publicului cât și a Muzeului de Mineralogie Baia Mare, de care aparține planetariul nostru.

Idei năstrușnice, proiecte expoziționale ingenioase și foarte curajoase, jocuri neconvenționale cu tematică astronomică, povești și scenete conturate din dezbateri aprinse la atelierele creative, discuții, sugestii și promovarea unor soluții de modernizare a Planetariului Baia Mare sunt toate rezultate ale entuziasmului și pasiunii pe care participanții le-au pus în acest proiect de conectare cu așteptările publicului nostru.

Clubul Micului Astronom, aflat la a doua sa ediție își închide porțile până la vară. Membrii clubari care sunt mai insistenți și nu vor să renunțe la activități, cu promisiunea că activitățile de colaborare cu Planetariul Baia Mare nu le va afecta pregătirea școlară, vor fi primiți cu bunăvoință ca voluntari și vor realiza ghidaje alternative, vor conduce zona jocurilor interactive pentru copii și adulți și se vor ocupa de site-ul clubului.

Pentru toți ceilalți, mult succes în anul școlar și Vă așteptăm înapoi la club, în vara viitoare!

Crișan Petru Ciprian

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.