Pe când sistemul solar se afla încă în copilări și Soarele era doar o umbră a ceea ce urma să devină, una din cele patru planete gigant gazoase a jucat un rol foarte important în determinarea înfățișării finale a sistemului, precum și șansele potențiale ale Terrei de a suporta viața. Această planetă a fost Jupiter.
Pentru miliarde de ani, masiva planetă gazoasă a fost a 5-a în ordine de la Soare, dar lucrurile nu au stat mereu așa. La un moment dat, obiectul masiv s-a apropiat atât de mult de steaua părinte, Soarele, încât a atins orbita ocupată în prezent de planeta noastră vecină, Marte.
Aparent, procesul a continuat timp de milioane de ani. Jupiter s-a mutat alternativ către interiorul sistemului solar, apoi s-a retras din nou, atingând grad variate ale proximității față de Soare. Experții consideră că proximitatea lui Jupiter este motivul pentru care Marte este acum atât de mică.
Aceste călătorii jupiteriene au generat un masiv efect de undă asupra sistemului solar, forțând centura interioară de asteroizi să se rearanjeze și să se reorganizeze, ca răspuns la uriașele influențe gravitaționale pe care gigantul de gaz le-a exercitat.
”Ne referim la calea lui Jupiter ca fiind Marea Întoarcere, pentru că tema principală în această călătorie este migrația către Soare, apoi oprirea și revenirea, migrația către exterior”, a explicat Kevin Walsh.
”Această schimbare a direcției seamănă cursului pe care îl face o barcă cu pânze când se rotește în jurul unei geamanduri”, a adăugat cercetătorul, care este autorul principal al unui nou studiu privind aceste descoperiri. Studiul a apărut pe 5 iunie în jurnalul științific ”Natura”.
Walsh are baza la Institutul Sud-vestic de Cercetări, din Boulder, Colorado, care este una dintre organizațiile internaționale ce sprijină colaborările în domeniul cercetării. Grupul include experți și de la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA, din Maryland.
Noile modele compilate ale sistemului solar indică formarea acestei planete undeva la 3,5 unități astronomice de Soare, dar a fost prinsă în puternici curenți de gaz, care erau omniprezenți. La acel moment, sistemul solar încă era plin cu volume masive de gaz.
De-a lungul anilor, Saturn s-a alăturat lui Jupiter în spirala sa lentă spre interior, dar pe măsură ce gazul a dispărut ușor din sistemul solar, mișcarea a fost chiar stopată. După o vreme, deplasarea s-a inversat, și planeta a revendicat petele pe care am ajuns să le cunoaștem.
”Migrația spiralică a lui Jupiter spre interior, apoi înapoi, spre exterior poate rezolva unul dintre marile mistere legate de centura de asteroizi: componența atât a rocilor uscate cât și a obiectelor de gheață”, a explicat cercetătorul planetar și coautorul studiului Avi Mandell.
”Cunoscând faptul că planetele sistemului nostru s-au mutat chiar foarte mult în trecut face ca sistemul nostru solar să semene mai mult, decât credeam anterior, cu sistemele solare vecine. Nu mai suntem o excepție!”, a fost concluzia lui Walsh.
Sursa: Softpedia.com
Crișan Petru Ciprian
