O sondă spațială a NASA, Messenger, va intra pe orbita planetei Mercur pe 17 martie 2011, rotindu-se la numai 201 kilometri de suprafața stâncoasă a planetei, revelând părți ale lui Mercur care nu au fost niciodată văzute de ochiul uman.
Prin coincidență, intervalul de câteva zile dinaintea acestei interacțiuni, este cel ideal, în acest an, pentru observarea planetei Mercur cu ochiul liber, a precizat Associated Press.
În ciuda faptului că este planeta cea mai apropiată de Soare, unii cercetători cred că Mercur conține tone de gheață în craterele sale, așteptări ce își așteaptă confirmarea de către Messenger.
Planeta arsă de Soare, Mercur, este în multe privințe planeta cea mai stranie din sistemul nostru solar, cu zilele sale care durează mai mult decât anii. Doar ușor mai mare decât Luna, Mercur prezintă de asemenea, cele mai extreme variații de temperatură, în raport cu toate celelalte planete ale sistemului nostru solar. Deși Mercur nu este ușor de văzut fără telescop, o asociere foarte rată cu planeta Jupiter o va face ușor de surprins începând cu ziua de duminică.
Geoff Chester de la Observatorul Naval American din Washington a spus că observatorii din Emisfera Nordică ar trebui să privească spre vest după asfințit, când Jupiter se va afla cam la 10 grade deasupra orizontului vestic. Mercur se va afla ușor la dreapta lui Jupiter, a declarat Geoff pentru Associated Press.
”Mercur a fost uneori numită planeta uitată”, a precizat geologul planetar Sean Solomon, cercetătorul șef al misiunii Messenger. ”În multe privințe Mercur este o planetă extremă. Este cea mai mică, cea mai apropiată de Soare și este compusă din materialele cele mai dense”.
Deși sonda Mariner a NASA s-a apropiat de Mercur în 1974 și 1975, iar Messenger s-a apropiat în 2008 și 2009, este prima oară când o navă spațială va încerca dificila misiune de a intra pe orbita acestei planete, rotindu-se în jurul acesteia o perioadă de un an de zile.
Pentru a realiza acest scop, Messenger va trebui să facă față atracției gravitaționale considerabile a Soarelui. Căldura din zona solară a lui Mercur va topi părți din instrumentele lui Messenger, care – din proiect are scopul de a realiza un paravan pentru alte echipamente mult mai sensibile. Părțile topite se vor răci când nava va atinge o zonă mai rece, a spus șeful ingineriei de sistem, Eric Finnegan.
Mercur orbitează complet Soarele în 88 de zile pământene, vâjâind în jurul stelei noastre cu o viteză mult mai mare decât orice altă planetă. Mercur are o orbită extrem de alungită, distanța sa față de Soare variind între 29 de milioane și 43 milioane de mile. Totuși mișcarea sa de rotație este surprinzător de înceată, luându-o cam 59 de zile pământene pentru o rotație în jurul axei proprii. Asta înseamnă că o zi solară pe mercur, de la amiază la amiază, are 176 de zile pământene, ceea ce înseamnă cam doi ani mercurieni. Pentru că Mercur are asemenea atribute bizare, orbita lui Messenger va avea formă de ou, distorsiunea fiind datorată gravitației solare.
În timp ce Venus este cea mai fierbinte planetă din sistemul solar. Mercur conduce în ce privește variațiile de temperatură. Într-adevăr, planeta poate ajunge la temperaturi de 800 de grade în părți care se află față în față cu soarele, în timp ce în zona opusă, temperatura poate atinge 300 de grade sub zero, a spus cercetătorul misiunii, Ralph McNutt, de la Universitatea John Hopkins.
Craterele de adâncime create de comete și asteroizi există aproape de polii lui Mercur, la care ”nu ajunge lumina solară și probabil nu a ajuns de peste un miliard de ani”, a precizat McNutt pentru AP.
Acest aspect îi face pe cercetători să creadă că aceste cratere ar putea avea gheață rămasă în urma loviturilor date de comete. Solomon a spus că radarul ar fi indicat prezența gheții, cu o grosime de câțiva metri.
Deși Messenger probabil nu va reuși să fotografieze interiorul craterelor, nava spațială va poziționa dispozitive capabile să determine compoziția chimică a interiorului craterelor, a spus Solomon.
Alt cercetător al misiunii, Jean Luc Margot, a declarat pentru AP că va exista o multitudine de informații în ajutorul astronomilor, pentru a înțelege geologia planetei Mercur, cum ar fi magnetismul său surprinzător, precum și densitatea foarte înaltă și surprinzătoare. ”Va fi prima noastră apropiere reală de această planetă enigmatică. Iar informațiile pe care le vom obține vor fi explozive”, a mai spus Jean Luc.
Sursa: Redorbit.com
Crișan Petru Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
Dap, e superb sa ne cunoastem mai bine… ” vecinii”. Evoluam, ar fi superb sa evoluam insa si spiritual noi, pamantenii, ca civilizatie. E doar o parere. Mi-a placut mult postarea.