Poveștile Cerului. Constelația Ophiuchus sau a 13-a constelație zodiacală

Constelația Ophiuchus este situată pe ecuatorul ceresc și a fost una dintre cele 48 de constelații originale cartografiate de Ptolemeu și mai târziu adoptată de către Uniunea Astronomică Internațională. Este una dintre cele 13 constelații zodiacale (constelațiile prin care Soarele trece în cursul anului). Ophiuchus este singura care nu a fost desemnată ca semn astrologic. Aceasta acoperă 948 de grade pătrate ale cerului fiind a 11-a constelație ca mărime. Conține 10 stele principale în asterismul său și are 62 de stele cu clasificări Bayer/Flamsteed pe teritoriul său. Ophiucus are graniță cu constelațiile Hercules, Serpens Caput, Libra, Scorpius, Sagittarius, Serpens Cauda și Aquila. Este vizibilă tuturor observatorilor dintre latitudinile +80 și -80 de grade și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa, în timpul lunii iulie.

Există un duș meteoric anual foarte bine documentat asociat cu constelația Ophiuchus al cărui vârf survine în fiecare an în jurul datei de 20 iunie – Ophiucidele. Radiantul, sau punctul de origine, pentru acest duș meteoric se află aproape de granița cu Sagittarius. Rata căderii variază pe o scară între 8 – 20 de meteori pe oră, ocazional cu mai mulți. Privind într-o noapte fără lună, când constelația este în cea mai înaltă poziție cu siguranță veți vedea mai mulți meteori.

La un moment dat, constelația Ophiuchus a fost menționată sub numele de ”Serpentarius”, care înseamnă literal „purtător de șarpe”. În cele mai multe dintre reprezentările mitologice, veți vedea Ophiuchus figurând ca un om încăierându-se cu un șarpe; corpul său reprezentând diviziunea șarpelui ”Serpens” în două părți – Serpens Caput și Serpens Cauda. În ciuda acestei separații, ei reprezintă o singură constelație.

Este posibil ca figura mitologică să îl reprezinte pe tămăduitorul Asclepius, plasat aproape de Chirion (Sagittarius), mentorul său. Bărbatul poate fi de asemenea preotul troian Laocoon, care a fost ucis de către o pereche de șerpi de mare după ce a lansat avertismentul asupra calului troian. Ar putea fi chiar Apollo în luptă cu Python, pentru a lua controlul asupra Oracolului din Delphi. Indiferent de figura pe care o veți alege, această constelație uriașă deține un număr considerabil de bogății cerești care așteaptă să fie explorate.

Să începem turul lui Ophiuchus cu binoclurile, respectiv cu cea mai strălucitoare stea a sa – Alpha, simbolul ”a” de pe hartă. Situată cam la 47 de ani lumină distanță de Terra, Rasalhague este o stea gigant de tip A care recent și-a zvârlit rezervele de hidrogen din miezul său. Dar, ”capul colecționarului de Șerpi” nu este singur, Rasalhague fiind o stea binară. Porniți un telescop pentru a vedea un companion foarte vag și apropiat, la numai 0,5″ depărtare.

Acum fixăm spre Beta Ophiuchi, simbolul ”B” de pe hartă. Această stea gigantă de tip ”K” este situată cam la 82 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar și numele său propriu este Cheleb. Cunoscută și ca 44 Oph, avem aici un caz de stea misterioasă. Măsurători de precizie radială a velocității realizate timp de 8 nopți consecutive în iunie 1992 și 2 nopți în iulie 1989, au evidențiat o perioadă de 0,255 +/- 0.005 zile. O stea variabilă care pulsează. Ușor de surprins în binocluri, este necesar un telescop pentru a vedea foarte aproape. Este numită Steaua lui Barnard, situată la est de Beta (RA 17:57:48.5 Dec +04:41:36). Localizată la aproximativ 6 ani lumină depărtare de Terra, Steaua lui Barnard este o pitică roșie cu masă redusă. În 1916 astronomul american E. E. Barnard a măsurat mișcarea sa proprie ca fiind de 10,3 secunde de arc pe an, care a rămas cea mai mare mișcare proprie cunoscută a unei stele relativ la Soarele nostru. Chiar și așa, deși vorbim de o stea antică, veche de peste 7-12 miliarde de ani, totuși sunt posibile evenimente de inflamare – cum a fost cel din 1998. Lumina intensă provocată de flăcări a fost surprinzătoare deoarece activitatea stelară intensă nu este de obicei apanajul unor stele de o asemenea vârstă.

O privire acum spre Eta Ophiuchi – simbolul ”n” de pe hartă. De astă dată veți dori un telescop, pentru că Sabik este un sistem stelar binar greu de separat. Aici avem două stele comune de secvență principală – aproape egale ca magnitudine. Totuși, considerate împreună, binara Eta este ciudată, pentru că cele două componente orbitează în jurul unui centru comun pe o traiectorie eliptică înaltă.

Acum îndreptați binoclurile spre Delta – simbolul ”8” de pe hartă. Cunoscută sub numele Yed Prior, veți observa rapid că avem o stea dublă optică cu Epsilon, al cărei nume este Yed Posterior. Delta Ophiuchi este o gigantă roșie situată la 170 de ani lumină de sistemul nostru solar, în timp ce Epsilon este la 108 ani lumină depărtare și este o stea gigantă de clasă G. Acestea două sunt importante pentru că vă vor ghida către următoarele două obiecte către est.

Pentru binocluri și telescoape, este timpul să ne bucurăm de câteva bogății din Catalogul Messier și începem cu clusterele globulare gigant M10 și M12. Messier 10 se află la RA 18:57:0 Dec -04:05:57. Descoperit de către Charles Messier pe 29 mai 1764, acest cluster globular grozav atârnă pe cer la 4.300 de ani lumină depărtare și este răspândit pe o suprafață de 23 de ani lumină. Îl puteți vedea în binocluri, dar va fi necesar un telescop pentru a rezolva stelele sale. În apropiere, Messier 12 (RA 10:47:14 Dec -01:58:52) este de asemenea un cluster globular pentru toate instrumentele, dar cu o structură mult mai ștearsă. De ce? Un studiu publicat în 2006 a evidențiat faptul că M12 ar fi pierdut cel puțin un milion de stele de masă joasă sub influența gravitațională a Căii Lactee.

Telescoapele mari vor îndrăgi pur și simplu Messier 19 (RA 17:02.6 Dec -26:16). Este unul dintre cele mai turtite clustere globulare de pe cer și mulțumită activității depuse de Harlow Shapely, am învățat să privim mai bine, pentru că el a estimat că se află de două ori mai multe stele de-a lungul axei majore a lui M19 decât de-a lungul axei minore. Acest bogat și dens cluster globular este una dintre descoperirile originale ale lui Charles Messier, dar Sir William Herschel a fost cel care l-a rezolvat într-un șirag fără număr de stele de magnitudine 12, 15 și 16.

Să încercăm o privire către Messier 107 (RA 16:32.5 Dec -13:03). Acest cluster globular îndepărtat aflat la 20.000 de ani lumină distanță este plin de stele, de asemenea. Descoperit de către Pierre Mechain în aprilie 1782 și adăugat mai târziu catalogului Messier de către Helen Sayer Hogg, acesta este un deliciu de rezoluție în telescoapele mari. Căutați câteva regiuni obscure, întunecate. Conform SEDS: distribuția stelară este numită „foarte deschisă” de către Kenneth Glyn Jones, care a specificat că acest cluster ”permite ca regiunile interstelare să fie examinate mult mai ușor, și clusterele globulare sunt importante laboratoare pentru studiul proceselor de evoluție ale galaxiilor”.

Nu uitați Messier 63 (RA 17:01.2 Dec -30:07)! Este un alt cluster globular cu o distorsiune datorată influențelor Căii Lactee, vizibilă aparent ușor în telescop. Datorită studiilor cu Observatorul Chandra X-Ray, știm că acest conține un număr mare de binare de rază X, probând că M63 a fost supus colapsului de miez.

Urmează Messier 14 (RA 17:37:36.1 Dec -03:14:45). Răspândit pe o suprafață de 101 ani lumină și situat cam la 30.000 de ani lumină depărtare, acest cluster globular magnific este deseori trecut cu vederea. Descoperit de Charles Messier pe 1 iunie 1764, această minge luminoasă de stele este aproape de magnitudinea 7 și are o vizibilitate bună în binoclurile mari și telescoapele mici. M14 a avut o nova survenită în 1948, dar nu a fost descoperită decât în 1964, când plăcile fotografice au fost analizate. Alte surprize? Într-o zonă în care toate stelele ar trebui să aibă cam aceeași vârstă, a fost descoperită în 1997 o stea carbonică.

Pentru studii mai avansate cu telescopul, recomandăm trei nebuloase planetare. NGC 6309 (RA 17:14.1 Dec -12:55) este des menționată cu numele de ”Nebuloasa Cutie”, pentru structura sa unică.

Mult mai strălucitoare NGC 6572 (RA 18:12.1 Dec +06:51) are porecla surprinzătoare ”Mingea de tenis albastră”. În notele sale de observații, Walter Scott Houston scria: ”Reflectorul meu vechi de 10 inch a arătat culoarea verde vie a obiectului cu o putere de peste 50x. Este interesant de notat că observatorii mai în vârstă au prezentat NGC6572 ca fiind verde, în timp ce observatorii tineri au numit-o albastră”. Noi o vedem albastră … Dumneavoastră?

Nu uitați nici de NGC6369 (RA 17:29:20.4 Dec -23:45:35): ”Micuța fantomă” este o favorită de sezon.

Mai sunt încă multe obiecte minunate care vă așteaptă în Ophiuchus să le explorați. Așadar, înarmați-vă cu răbdare, cu o hartă stelară bună și luați șarpele la trântă!

Sursa: UniverseToday

Un comentariu la “Poveștile Cerului. Constelația Ophiuchus sau a 13-a constelație zodiacală

  1. Pingback: POVEȘTILE CERULUI. CONSTELAȚIILE DE LA A LA V (adică Z) PREZENTATE DE PLANETARIUL BAIA MARE « PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMURES

Lasă un răspuns