Micuța constelație sudică circumpolară Octans a fost original cartografiată de către Abbe Louis de Lacaille care i-a dat numele. Mai târziu a fost adoptată de către Uniunea Astronomică Internațională ca una dintre cele 88 de constelații moderne. Octans conține polul sud ceresc și este răspândită pe o suprafață de 197 grade pătrate de cer – ocupând locul 50 ca mărime.
Aceasta are 3 stele principale în asterismul său și 27 de stele cu denumiri Bayer/Flamsteed în teritoriul său. Are graniță comună cu constelațiile Tucana, Indus, Pavo, Apus, Chamaeleon, Mensa și Hydrus. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +0 și -90 de grade și stelele sale primare pot fi văzute cel mai bine la culminația sa în luna Octombrie.
De vreme ce Octans este considerată o constelație nouă, nu există nici o mitologie asociată cu ea – fiind doar o figurație inspirată de dragostea lui Lacaille pentru instrumentele științei, iar alegerea a fost octantul, utilizat pentru orientare în navigația celestă și care era în vremea lui Lacaille o achiziție relativ recentă, fiind inventat de John Hadley în 1730. A fost o unealtă pe care Lacaille a utilizat-o, însă octantul avea și alte semnificații științifice de care acesta era conștient. Așa cum octantul a fost utilizat pentru a măsura poziția Polaris în nordul circumpolar – acum octantul a devenit ”Octans”, o amintire permanentă imprimată în stelele circumpolare ale sudului.
Să începem turul binocular al constelației Octans cu Beta, simbolul ”B” de pe hartă. Cândva demult, Beta Octantis se afla situată în constelația Hydrus. Era parte a cozii și era punctul cel mai sudic catalogat de către navigatorul olandez Frederick de Houtman. Situată cam la 140 de ani lumină de Terra, această stea gigantă galben-portocalie de clasă K (k0) nu este deloc specială cu excepția faptului că ne indică direcția spre Nu. Situată la 69 de ani lumină de sistemul nostru solar, Nu Octantis este o stea superbă pentru că oferă un exemplu a ceea ce Soarele nostru ar putea deveni cândva. În prezent, a renunțat la fuziunea hidrogenului, așteptând cu răbdare să expansioneze ca stea gigant. Deși acest proces îi va lua cam 100 de milioane de ani, ea va deveni de 60 de ori mai strălucitoare și de 15 ori mai mare ca în prezent. Deși nu vedem, Nu are o stea companion la aceeași depărtare cum este Terra față de Soare.
Acum să privim spre Delta – figura ”8” de pe hartă. Ghiciți! Dacă am locui pe Saturn, atunci Delta ar fi steaua polară. Dar de vreme ce nu e așa, să aruncăm o privire către Sigma – simbolul ”o”. Această frumusețe mică se află foarte aproape de steaua polului sud. Sigma Octantis este o sub gigantă galbenă care abia a părăsit secvența principală și este pe cale să expandeze într-o stea gigant roșie. Este de două ori mai mare ca Soarele nostru și la 270 de ani lumină depărtare.
Pentru o locație prietenoasă dedicată binoclurilor, să privim o stea triplă – Gamma. Este simbolul ”Y” de pe harta noastră. Sau să încercăm o stea vizuală dublă când veți ajunge la Pi, situată chiar deasupra lui Delta. Rămâne doar sărmana R Octantis, o stea variabilă.
Dacă vreți să vă încercați telescoapele, atunci calea este spre cel mai apropiat obiect NGC de polul sud – NGC 2573 (RA 04:41:42 Dec -89:20:04). Polarissima Australis este o galaxie vagă – aproape de magnitudinea 14. Credeți sau nu, a descoperită de către Sir John Herschel, de la Capul Bunei Speranțe cu un telescop de 18″ f/13 și a fost recent ținta unor investigații în căutarea unor surse puternice de raze gamma.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
