Poveștile Cerului. Constelația Libra sau Balanța


Libra este o constelație a zodiacului, poziționată pe planul ecliptic între Virgo (vest) și Scorpius (est). Este un grup subtil de stele care și nu este ușor de recunoscut. Cele două stele mai mari ale sale cândva au reprezentat cleștii Scorpionului. Cum și când a ajuns să obțină actuala desemnare nu se cunoaște. Libra acoperă cam 538 de grade pătrate ale cerului și conține 6 stele în asterismul său. Avem aici 46 de stele cu denumiri Bayer/Flamsteed și această constelație are graniță comună cu Serpens Caput, Virgo, Hydra, Centaurus, Lupus, Scorpius și Ophiucus. Libra poate fi văzută de toți observatorii situați între latitudinile de +65 grade și -90 grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii iunie.

În mitologie, stelele Alpha și Beta ale Libra cândva au reprezentatm Chekae Scorpionis, cleștii nordici și sudici ai Scorpionului. Exact nu se știe când și cum acești clești au devenit talere, dar romanii au identificat aceste stele cu talerele ținute de Astraea, zeița justiției. Romanii credeau că Luna s-a aflat în Libra atunci la fondarea Romei și semnul astrologic reprezintă balanța pentru acesta este locul unde Soarele a staționat în timpul echinocțiului de toamnă. Destul de straniu, Libra este singurul simbol astrologic care nu reprezintă o creatură vie.

Odată ce ați localizat-o, să începem turul nostru prin Libra cu binoclurile, startul dându-l Alpha Librae – Zubenelgenubi – simbolul ”a” de pe hartă. În ciuda desemnării ca Alpha, aceasta nu este cea mai strălucitoare stea, însă veți observa aici o foarte frumoasă stea dublă vizuală. Alpha Librae (Cleștele Sudic) este situat cam la 77 de ani lumină de Soare și componentele sale pot fi ușor separate chiar și cu ochiul liber. Uitați-vă după coloritul galben al primarei de tip spectral A3 și apoi urmăriți albăstreala companionului vag de tip F4. Zubenelgenubi este aproape de ecliptică, așa încât poate fi ușor ocultată de Lună!

Acum sărim la Beta Librae – Zubeneschamali – simbolul ”B” de pe hartă. ”Cleștele nordic” este de fapt cea mai strălucitoare stea din Libra și de asemenea una dintre cele mai depărtate, la cei 160 de ani lumină de Terra. Beta Librae este o pitică albastră de tip spectral B8, care pare să fie nimic mai mult decât o stea de secvență principală – însă priviți mai atent prin binocluri. Nu pare să fie o micuță verde? Zubeneschamali rulează la o temperatură foarte înaltă – de două ori mai mare ca a soarelui nostru – producând lumină cu un spectru simplu. Aceasta o face candidatul ideal pentru examinarea gazului interstelar și a prafului dintre stea și noi – dar întrucât fuzionează rapid hidrogen asta cauzează o apariție mai verzuie decât a altor stele. O culoare destul de rar întâlnită printre stele! Mai mult, Beta se rotește de 100 de ori mai rapid decât Soarele nostru și strălucește de 130 de ori mai puternic. Nu este prea rău pentru o stea care nici măcar nu a evoluat cât Sirius.

Fixați binoclurile dumneavoastră mai departe, către sud pentru Sigma Librae – simbolul ”O” cu un mic steag pe harta nostră. Numele tradițional al cestei stele este Zubenhakrabi – o gigantă roșie luminoasă de clasă M3. Situată la aproximativ 292 de ani lumină distanță de sistemul nostru solar, Sigma este un prototip special al propriului grup de variabile de amplitudine foarte mică, care poartă numele de ”stele variabile Sigma Librae”. Ce sunt acestea? Gigante roșii care pulsează, bineînțeles! Nu își schimbă strălucirea foarte tare, nu mai mult de 0,16 magnitudine, într-o perioadă de 20 de zile, dar știm că vă uitați la o stea cu masa solară pe moarte, cu un miez de heliu mort, alimentat de învelișuri înterne de heliu și hidrogen aprinse – o imagine fascinantă. Care este viitorul probabil al lui Zubenhakrabi? Sunt șanse ca aceasta să devină o stea variabilă de tip Myra care și-ar putea revărsa învelișul exterior, permițând conținutului de carbon-oxigen din centru să devină doar o altă pitică albă în noapte.

Este timpul să luăm telescopul și să-l poziționăm pentru NGC 5694 (RA 14:39:36.5 Dec -26:32:18). Acest cluster globular, cu formă neregulată, de magnitudine 10, a fost descoperit de către Sir William Herschel în 1784 și este unul dintre cele mai depărtate clustere globulare din galaxia Calea Lactee, la o distanță de 113 ani lumină. Dacă vă pare mai greu de rezolvat, asta nu este o problemă. Stelele sale strălucesc cu o medie a magnitudinii de 16 și nici una dintre stelele descoperite până acum nu este variabilă. Dacă este atât de vagă, atunci de ce să ne mai deranjăm? Pentru că acest cluster globular este o curiozitate! Se deplasează și … se deplasează repede! Conform studiilor, NGC 5694 poate avea o orbită hiperbolică sau este posibil să se fi înălțat într-o orbită de energie înaltă în timpul evoluției sale. Este posibil ca NGC 5694 să fi aparținut cândva Norului Magellanic. Mulțumită studiului realizat de către Lee, care a descoperit o stea gigantă roșie, știm că aceasta are un model unic de abundență chimică și o origine extragalactică. Nu este de mirare că este atât de vagă!

O provocare pentru telescop? Încercați atunci NGC 5792 (RA 14:58.4 Dec -01:05).  La o magnitudine către 12, va fi nevoie de un cer foarte întunecat pentru a surprinde această  galaxie spiralată cu marginile apropiate, dar merită efortul! Ca și parte a catalogului Herschel, veți găsi o stea care să vă distragă atenția pe marginea vestică, dar și o structură frumușică de spirală galactică cu un nucleu luminos care vă așteaptă! La 85 de milioane de ani lumină depărtare, tot este capabilă să ofere o imagine frumoasă în telescoapele mari.

Să încercăm acum NGC 5903/5898 (RA 15:18.6 Dec -24:04). Această pereche galactică eliptică este de găsit în 8 secunde cu un cer întunecat și condiții de vizibilitate foarte bune. Veți găsi binara galactică cam la trei grade nord-est de Sigma și doar puțin mai la nord de o pereche stelară de magnitudine 7. În timp ce mai nordica NGC 5903 nu pare să fie decât o vagă eliptică cu o concentrare mai luminoasp către centru o aproape identică eliptică NGC 5898 către sud-vest, vă întrebați probabil … care este treaba cu aceste două mici eliptice. În primul rând NGC 5903 este Herschel III.139 iar NGC 5898 este Herschel III.138, două noi studii pe care le puteți adăuga pe listă. Și în al doilea rând? Very Large Array (Observatorul Radio Astronomic NRO) a studiat această pereche de galaxii în liniile spectrale ale hidrogenului neutru. Cea mai strălucitoare dintre cele două, NGC 5898, arată evidența gazului ionizat care a fost colectat din exteriorul domeniului său galactic, în timp ce NGC 5903 pare să apuce curenți de material din vecinătate. O galaxie dublă cu un eveniment dublu de agregare. Dar aici avem mai mult!

Priviți către sud-est și vă veți dubla plăcerea și amuzamentul pe măsură ce veți descoperi două stele duble în loc de una. Chiar și telescoapele de putere medie pot ușor revela această pereche geamănă de galaxii împărtășindu-și chestiile tari precum și o pereche de stele duble în același câmp jos de vizibilitate. Ssst!!! Micuța și subțirica MCG 043607 și quasarul 1514-241 sunt de asemenea aici. Nu este formidabil?

Sursa: UniverseToday

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s