Hydra este una dintre cele 48 de constelații menționate de către Ptolemeu și a rezistat timpului cât să fie cuprinsă și în seria celor 88 de constelații moderne recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională. Fiind cea mai mare dintre constelații, măsurând nu mai puțin de 1303 de grade pătrate din cerul de noapte și conținând 17 stele primare în asterism, Hydra conține de asemenea 75 de stele cu denimiri Bayer/Flamsteed. Are graniță comună cu constelațiile Antlia, Cancer, Canis Minor, Centaurus, Corvus, Crater, Leo, Libra, Lupus, Monoceros, Puppis, Pyxis, Sextans și Virgo.
Poziționată la sud de planul ecliptic, Hydra este vizibilă pentru toți observatorii situați între latitudinile +54 grade și -83 grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminație în timpul lunii Aprilie.
În mitologie, Hydra reprezenta Șarpele și este ușor de imaginat cum răsucirile și ondulările constelației de-a lungul cerului au putut suscita acest nume. Conform legendei, Apollo a trimis Corbul (Corvus) pentru a umple cupa cu băutură. Corbul însă a întârziat din cauza unor ispite gustative, iar la întoarcere pentru a se scuza, a adus şi Hydra în gheare. Apollo, supărat, a aruncat pe cer atât corbul, cât şi cupa şi hydra. Unele legende se referă la Hydra ca fiind una dintre muncile lui Hercules.
Să începem turul Hidrei cu binoclurile! Păi atunci dăm startul cu cel mai mic dintre asterismele stelare care marchează capul şarpelui situat între strălucitoarele Regulus şi Procyon. Când veţi fi focalizat pe acest cerculeţ distorsionat, concentraţi-vă atenţia către cea mai nordică dintre aceste stele – Epsilon, forma „3” de pe hartă. În timp ce pentru binocluri pare să fie mai degrabă normală, Epsilon este de fapt un sistem stelar multiplu, fantastic, cu cel puţin 5 membre componente. Primara este o gigantă alb-galbenă cu o subgigantă altă orbitând atât de aproape încât este considerată o binară spectroscopică. Un pic mai departe se află o altă pereche binară, stele G şi F … şi chiar mai departe găsim o stea pitică de clasă M. Aici ar fi mai bine să folosiţi un telescop!
Acum mutaţi-vă spre sud-est pentru cea mai strălucitoare stea din Hidra – Alpha – simbolul „a” de pe hartă. Numele său este Alphard şi este situată cam la 175 de ani lumină de Terra. Oferind o strălucire suavă portocalie, această gigantă atinge temperaturi de 4000 de grade Kelvin şi dacă s-ar afla în sistemul nostru ar străluci de 400 de ori mai puternic decât soarele.
De unde unicitatea lui Alphard? Conține bariu! Cândva, odată și Alphard a fost o binară dar companionul său masiv acum este dus! Alphard a colectat produsul fuziunii nucleare și a lăsat în urmă doar evidența a ceea ce a fost cândva.
Păstrați binoclurile la îndemână și folosiți cele două puncte de referință pe care abia le-ați aflat pentru a găsi următoarea țintă – Messier 48. Conectând Epsilon cu Alpha ca bază a unui triunghi imaginar cu vârful orientat spre sud-vest, țintiți cu binoclurile spre apex și pregătiți-vă pentru un cluster stelar simpatic și strălucitor. Descoperit de Charles Messier în 1771 şi catalogat drept NGC 2548, ar trebui să fiţi în măsură să surprindeţi acest câmp stelar ca un petic ceţos chiar şi cu ochiul liber pe un cer întunecat. Cu o vârstă estimată de 300 de milioane de ani, ceea ce veţi vedea este un câmp cu 50 de stele care pot fi rezolvate în 80 de membri cu un telescop. Când veţi privi M48, puteţi să-i mulţumiţi Carolinei Herschel pentru corectarea erorilor de poziţie.
Salt către Lambda Hydrae – ce are forma unui Y răsturnat, pe hartă. Lambda este o stea dublă vizuală în binocluri, dar este de asemenea o stea binară spectroscopică reală. Evoluând către sud, apoi spre est și trecând de Xi, să rețineți că Xi este unică de asemenea. Xi este o stea gigantă evoluată cu oscilații asemănătoare soarelui … prima dată când știința a dovedit existența vibrațiilor într-o stea gigantă de 10 ori mai mare decât Soarele.
Dacă plasați Xi către marginea de vest din câmpul binoclului, veți vedea și Beta Hydrae care strălucește la o magnitudine de 5. Vedeți două acolo, în loc de una? Așa și trebuie! Beta este o stea vizuală dublă separată de perechea sa de numai jumătate de magnitudine.
Acum pornim spre nord-vest către Gamma, dar ne oprim în drum pentru Messier 68. Acest cluster globular de clasă X a fost descoperit de către Charles Messier în 9 aprilie 1780 dar a fost rezolvat în stele de către Sir William Herschel. M68 va arăta ca un petic mic, rotund și cețos în binocluri, dar telescoapele mai mari vor rezolva acest obiect distant aflat la 33.000 de ani lumină.
Gata pentru Gamma Hydrae? Este forma ”Y” de pe hartă. Dacă vă simțiți rătăciți, doar utilizați cele două stele joase ale Corbului, pentru a fixa estul. Gamma este situată la 132 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar și strălucește cam de 105 ori mai tare decât soarele nostru. Într-un trecut nu îndepărtat, Gamma a decis să închidă fabrica de fuziune a hidrogenului, ceea ce înseamnă că ar putea poseda un miez de heliu mort. Care este viitorul stelei Gamma? Sunt șanse că aceasta va crește mai mare și mai luminoasă pe măsură ce miezul se va micșora – apoi va arde pentru a fuziona carbon și hidrogen. Când se va întâmpla asta – va deveni de șase ori mai luminoasă și de cinci ori mai mare. Dacă priviți printr-un telescop și vedeți încă o stea aici … aveți dreptate, dar este doar un companion optic.
Către estul stelei Gamma este R Hydrae. Aici chiar avem o stea variabilă de clasă! Situată cam la 2000 de ani lumină depărtare de Terra, R Hydrae se schimbă într-o perioadă de 389 de zile, dar modificările sunt majore. Magnitudinea acestei stele ”nebune” saltă de la vagul și telescopicul de 11 către un ușor și neasistat 3,2. R este a treia stea variabilă de tip Mira descoperită și a fost menționată pentru prima oară de către Johannes Hevelius, în 1662. R Hidra este de asemenea specială pentru că are o perioadă de declin. Ce se întâmplă așadar? Un înveliș de heliu acoperă exteriorul – așteptând ziua masei critice și ia foc, creând și mai mult carbon și oxigen. Acest fenomen indică sfârșitul vieții stelei gigante. În cele din urmă, învelișurile vor expanda în spațiu și miezul de carbon-oxigen va străluci ca o pitică albă.
Aruncați o privire împrejur de aici … Pentru că ați putea surprinde un companion! Acum orientați spre sud către Messier 83 (RA 13:37.0 Dec -29:52). În binocluri această superbă galaxie în spirală va apărea ca un ghem pufos, dar telescoapele vor scoate la iveală structura de spirală a galaxiei. Cu o clasificare undeva între o galaxie normală și una spirală barată, telescoapele mari pot surprinde cel puțin trei urme ale structurii de spirală a brațelor. Pentru astrofotografi, aici veți găsi o regiune de formare a stelelor terifiantă, cu benzi de praf urmând structura spiralei prin disc.
Sunteți gata de o raită cu telescopul prin Hydra? Atunci nu trebuie să privim mai departe de NGC3242 RA 10:24.8 Dec -18:38). Această nebuloasă planetară este mai bine cunoscută sub numele de ”Fantoma lui Jupiter”, datorită mărimii sale … mari. Uitați-vă mai ales după o structură de halo dublu și după steaua centrală de magnitudine 11. Chiar și telescoapele mici vor surprinde o nuanță subtilă de albastru a acestui obiect superb!
Pentru telescoape mai mari, recomandarea urmează! În primul rând, NGC 3621 (RA 11:18.3 Dec -32:49), localizată cam la 3 grade vest/sudvest de Xi. Veți afla această galaxie spiralată, luminoasă, situată în interiorul unei cutii cu stele vagi.
Aveți nevoie de o pereche de galaxii? Atunci încercați NGC 3923 și NGC 3904 (RA 11 h 51 min Dec – 28 48′). Utilizați o mărire scăzută și o piesă optică de câmp larg pentru a surprinde galaxia spirală și pe cea eliptică în același câmp vizual.
Multe alte obiecte din cerul de adâncime din constelația Hidra așteaptă să fie explorate, așa încât, tot ce aveți nevoie este o hartă stelară bună și apoi … lăsați ”Șarpele” să vă încânte cu minunățiile sale!
PS: Constelația Hydrae este atât de incitantă încât DJ TiT, DJ Grapejuice și Daddy J i-au compus un electro master piece!
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
