Poveștile Cerului. Constelația GRUS sau Cocorul

Constelația Grus este creația lui Petrus Plancius de pe urma observațiilor realizate de navigatorii olandezi Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman când au explorat emisfera sudică. Grupul stelar Grus a devenit mai cunoscut după apariția sa pe un glob ceresc în 1597 și a fost considerat o constelație după integrarea sa în catalogul Uranometria din 1603 a lui John Bayer. A supraviețuit timpului și astăzi este una dintre cele 88 de constelații moderne recunoscute de către Uniunea Astronomică Internațională. Grus este localizată la sud de planul ecliptic și acoperă cam 366 de grade pătrate de cer. Are la graniță constelațiile Piscis Austrinus, Microscopium, Indus, Tucana, Phoenix și Sculptor. Asterismul constă din 7 stele principale și 28 de stele cu denumiri Bayer/Flamsteed. Grus este vizibil tuturor observatorilor pe latitudinile între +34 grade și -34 grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa din timpul lunii octombrie.

Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Grus a fost considerată parte a constelației Piscis Austrinus – ”Peștele Sudic”, pentru că cele mai multe dintre stelele sale nu erau vizibile pe latitudini nordice. Când au început explorările sub linia ecuatorului, mulți s-au minunat de noile creaturi care au fost descoperite. O asemenea pasăre a fost ”cocorul pescar” – Phoenicopterus – Flamingo. Poate acesta este modul în care constelația și-a primit numele de vreme ce Grus este termenul olandez pentru cocor.

Să facem un tur al constelației Grus cu binoclurile, începând cu cea mai strălucitoare stea a sa, Alpha, simbolul ”a” de pe hartă. Alpha Grus are numele propriu Alnair, termenul arabic pentru expresia ”partea strălucitoare a cozii”. În acest caz era inițial vorba de coada peștelui. Dar, în afara faptului că este puțin pește, Alnair este o stea sub gigantă fierbinte, albastră, situată la 101 ani lumină de Terra. Nu numai că este mai mare, mai fierbinte și mai strălucitoare decât Soarele nostru, dar este o stea cu o rotație mult mai mare, realizând o rotație completă în numai o zi. Săltăm către Beta Grus, simbolul ”B” de pe hartă. Beta aparține unei clase foarte rare de stele – o stea gigant mai rece de clasă M. Este posibil ca aceasta să se afle într-un stadiu avansat de evoluție, pierzând masă și strălucind cu un miez epuizat de carbon-oxigen, fiind pregătită pentru umezirea anvelopei exterioare și gata să devină o cepheidă variabilă.

Acum, pentru stele duble vizuale și în binocluri, căutăm Delta 1 și Delta 2 Grus – simbolul ”8” în centrul constelației. Dacă această pereche nu este conectată fizic, realizează totuși o imagine plăcută împreună, prin contrastul de culoare galben și roșu. Pentru o stea binară telescopică reală, sărim către nord, în căutarea lui Upsilon. Această pereche este separată de peste un arc de grad și diferențele de magnitudine stelară reprezintă o experiență extraordinară.

Pentru telescoape, abordați NGC 7213 (RA 22:09.3 Dec -47:10), cam la 16 minute sud-est de Alpha. Această galaxie Seyfert de magnitudine 10 are neapărat câteva povestiri de spus. Nu numai că este o galaxie spirală, dar este una cu un filament gigant H-alpha, incredibil, care erupe din nucleul galactic.

O altă provocare interesantă este NGC 7582, 7590 și 7599  (RA 023:19 Dec -42:3). Aici avem un mic grup galactic care constă din trei spirale vagi în același câmp, toate înclinate. Dacă este necesar cel puțin un telescop mediu pentru a le vedea pe toate, optica de câmp larg le va plasa pe toate trei în același câmp vizual la o mărire de 100x.

Înainte de a încheia, să mai încercăm și NGC 7410 (22:55.0 -39:40). Această galaxie în spirală înclinată, luminată uniform, arară puține indicii de structură, în ciuda naturii sale luminoase.

Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian