Poveștile Cerului. Constelația Draco sau Dragonul

Localizată la nordul planului ecliptic, fiind o constelație circumpolară pentru cei mai mulți dintre observatori, Draco a fost una dintre cele 48 de constelații cartografiate de Ptolemeu și mai târziu adoptată în seria constelațiilor moderne recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională. Constelația este una larg desfășurată, acoperind 1083 de grade pătrate ale cerului dar posedă numai 3 stele strălucitoare.

Asterismul dragonului este realizat din 14 stele principale și alte 75 de stele cu denumiri Bayer/Flamstees care se află în interiorul lui Draco. Această constelație are graniță cu Bootes, Hercules, Lyra, Cygnus, Cepheus, Ursa Minor, Camelopardalis și Ursa Major.   Draco este ușor accesibilă vederii între latitudinile +90 și -15 grade și cel mai bine poate fi observată în timpul culminației sale din iulie.

Există trei dușuri meteorice anuale asociate cu Draco – începând cu Delta Draconidele. În fiecare an, între 28 martie și 7 aprilie, Terra parcuge curentul meteoric și dungi luminoase par să emane din cer dintr-un punct apropiat de granița cu Cepheus. Activitatea acestui duș meteoric atinge primul vârf către 7 aprilie iar rata de cădere este cam de 5 meteori pe oră la maximum.   Acești meteori sunt cunoscuți pentru încetineala lor, așa încât observați atunci când constelația se află la cea mai mare înălțime și urmăriți cozile lungi! Pe 20 iunie, curentul Delta Draconidelor ajunge din nou la un vârf. Acestea sunt progenituri ale cometei Pons-Winnecke. De astă dată, radiantul se află mai aproape de ruda Carului Mare și rata de cădere poate fi undeva între 10-100 de meteori pe oră.   Nouă octombrie înseamnă un alt vârf al dușului meteoric anual al Draconidelor, progenituri ale Cometei Giacobinn-Zinner. Uneori, când cometa a trecut aproape de Terra, rata de cădere a fost spectaculoasă cu o rată de peste 1000 de meteori pe oră! Radiantul său este aproape de Hercules și nu este neobișnuit ca uneori să lanseze și 200 de meteori pe oră într-o singură noapte.

În mitologie, Draco – Dragonul este foarte bine cunoscut. Pentru egipteni, acesta reprezenta figura unei zeițe protectoare a cărei corp era o compoziție cu părți de crocodil, om, leu și hipopotam. Probabil cel mai cunoscut mit dintre toate legate de dragoni, a fost cel a lui Ladon, dragonul cu o sută de capete care păzea merele de aur ale Hersperidelor și care este figurat într-una dintre cele 12 munci ale lui Hercules. Acesta a reușit să-l ademenească cu muzică pe dragon să adoarmă, așa încât a putut să-i fure merele de aur și Hera l-a plasat pe Ladon pe cer într-o constelație, din milă. Poate Draco este de asemenea dragonul ucis de Cadmus înainte de fondarea orașului Theba din Grecia, sau poate este dragonul care păzea Lâna de aur, care a fost apoi ucis de Iason.   Există chiar și o legendă romană, în care Draco a fost ucis de zeița Minerva și aruncat pe cer după înfrângerea sa și există și alte mituri … Indiferent de cel care doriți să-l alegeți, Dragonul este cu siguranță minunat!

Pentru început să luăm binoclurile pentru a urmări cea mai strălucitoare stea a constelației, Alpha, simbolul ”a” de pe hartă. Numele lui Alpha Draconis este Thuban și această stea aflată la 300 de ani lumină depărtare de noi, a jucat cândva un rol important în istorie. Cândva, Thuban a fost steaua Polului Nord. Din cauza precesiei echinocțiilor, acesta s-a ,utat … Dar, către 10.000 d. Chr. Thuban va reveni gradual înapoi, foarte aproape de Polul Nord Ceresc. În 20.346 d. Chr va deveni din nou stea polară. Thuban este o stea binară, cu prea mare apropiere pentru a putea fi separată. Este de asemenea o stea gigantă albă, de 250 de ori mai puternică decât Soarele nostru. Mutați atenția către Beta Draconis, simbolul ”B” de pe hartă. Numele său este Rastaban, care literal înseamnă ”capul șarpelui”.

Rastaban este o stea supergigantă de tip G și – de asemenea – o stea binară. Se află la 360 de ani lumină de sistemul nostru solar și dacă utilizați un telescop, ați putea gata să fixați steaua pitică companion de 11,5 magnitudine.

Să privim acum către Gamma Draconis – forma ”Y” de pe hartă. Numele său este Eltanin, care înseamnă cel mai degrabă dragon sau șarpe. În ciuda desemnării sale Bayer ca și ”gamma”, aceasta este de fapt cea mai strălucitoare stea din Draco, depășind în strălucire pe Rastaban cu aproape o jumătate de magnitudine stelară. Acum, Eltanin se află la 148 de ani lumină de noi, dar steaua gigantă portocalie nu va sta pe loc mult timp. În 1,5 milioane de ani, Eltanin va trece cam la 28 de ani lumină de Terra și va deveni cea mai strălucitoare stea de pe cerul de noapte.

Ne mutăm la Psi 1 Draconis, denumire care arată asemănător unei furci cu un 1 alături. Aici avem o splendidă stea dublă! Numele său tradițional este Dziban și primara acestei perechi are o frumoasă și fină colorație în galben datorată clasei sale spectrale F și care poate fi ușor rezolvată cu binocluri. Ultima oprire? Omicron … Marele ”O” de pe hartă. Omicron este o stea super gigantă care are de asemenea un companion gravitațional care poate fi identificat cu optică mică. Priviți spre steaua primară colorată portocaliu și un companion albastru mai estompat. Apoi vă puteți lăuda că ați privit cu binoclul către ceva aflat la 323 de ani lumină!

Acum pentru telescoape! Unul dintre cele mai importante obiective de vizat este nebuloasa planetară NGC 6543 (RA 17h 58.6m Dec. +66 38′), numită și ”Nebuloasa Ochi de Pisică”. Această nebuloasă mică, dar strălucitoare, este ușor de surprins în telescoape, dar nu atât de ușor de găsit pentru că solicită mărire foarte mare pentru a începe să reveleze detaliile și natura acesteia. Din punct de vedere structural, aceasta este una dintre cele mai complexe nebuloase din câte sunt cunoscute, iar observaţiile de înaltă rezoluţie realizate cu Telescopul Spaţial Hubble au relevat structuri remarcabile precum noduri, jeturi şi forme asemănătoare arcurilor. Această nebuloasă a fost descoperită de William Herschel în 15 februarie 1786, şi a fost prima nebuloasă planetară a cărui spectru a fost investigat de către astronomul amator englez William Huggins în 1864.

Următoarea propunere este NGC 6503 (RA 17:49.4 Dec +70:09). Către o magnitudine de 10, această galaxie în spirală este potrivită totuși pentru telescoapele relativ mici, chiar dacă se presupune că s-ar afla la o distanță de peste 17 milioane de ani lumină. Chestia cea mai tare a legată de această galaxie pitică este localizarea sa la marginea ”Marelui Vid” – un gol de peste 33 de ani lumină întindere între Hercules, Coma și clusterele galactice locale. Deşi nu este complet lipsit de obiecte, acest „vid” cu siguranţă este deficitar în clustere galactice, iar NGC 6503 este singurul client.

Ce-ar fi să ne montăm atenţia către NGC 5907 (RA 15h 15m 53.8s Dec +56 19 44)? A fost descoperită în 1788 de către William Herschel şi este membru al Grupului Galactic Local NGC 5866. Această galaxie în spirală este localizată la 39 milioane de ani lumină depărtare şi deţine o metalicitate foarte scăzută. Există aici câteva stele gigant detectabile, dar aproape în întregime pare să fie compusă din stele pitice.

Acum este timpul pentru NGC 4236 (RA 12h 16m 42.1s Dec +69 27 45). Această puternic înclinată galaxie spirală barată este parte a Grupului Galactic M81/82. Chiar dacă are o strălucire de suprafață joasă, de magnitudine 11, nu este neobișnuit să poată fi fixată în binocluri de putere și telescoape mici. Sunt multe alte obiecte în Draco, care merită atenția Dumneavoastră, așa încât, tot ce aveți nevoie pentru a vă transforma într-un ”Vânător de Dragon!” este … o hartă stelară bună!

Sursa: UniverseToday

 

2 comentarii la “Poveștile Cerului. Constelația Draco sau Dragonul

  1. Pingback: Extraterestrii antici – reptilienii | Tfm Portal - Stiri, Articole, Felicitari

  2. Este interesant pentru mine căci în cartea patriarhului Enoh , în care am o deosebită încredere, scrie că : „ inteligența acestei lumi vine din constelația Dragonul” . Curios, foarte curios ! Vă mulțumesc

Lasă un răspuns