Acum 400 de ani își îndrepta luneta pentru prima oară spre cer cel supranumit ”părintele astronomiei observaționale”: Galileo Galilei. Acum 40 de ani, pe 1 iulie 1969 își deschidea porțile primul planetariu public din România, Planetariul Baia Mare! Anul Internațional al Astronomiei 2009 a purtat așadar, la Baia Mare, marca unei duble aniversări care, prin audiența generală directă de peste 15.000 de vizitatori, reprezintă un succes care a depășit așteptările noastre.
Planetariul Baia Mare – dincolo de renovările și dotările tehnice obținute prin grija prof. Victor Gorduza, directorul fondator al Muzeului de Mineralogie Baia Mare, de care aparținem și de finanțarea directă sau indirectă a tuturor acțiunilor noastre culturale de către Consiliul Judeţean Maramureş – a oferit, îndrăznim să credem, destule surprize plăcute pasionaţilor de astronomie şi celor care au dorit să facă din acest an, un event cu adevărat semnificativ.
La Planetariul Baia Mare, Anul Internațional al Astronomiei 2009 a debutat chiar de la 1 ianuarie cu oferta prezentării în cupolă, alăturat demonstrației clasice cu proiectorul ZKP1, a filmului documentar oficial al AIA, ”EYES ON THE SKIES” cu subtitrarea în limba română realizată în regim propriu precum și demonstrații extinse videoproiectate cu cele două programe de calculator – Stellarium și Celestia, care oferă funcții de planetarii virtuale.
Prima acțiune oficială a Anului Internațional al Astronomiei 2009, la care a subscris și planetariul nostru a fost ”Și EA este astronom”, proiect desfășurat în perioada 1-8 martie și care s-a materializat prin vizite gratuite pentru doamne și domnișoare, expuneri privind rolul femeii în istoria dezvoltării astronomiei ca știință, oferirea de mărțișoare personalizate cu sigla A.I.A – 2009. Acțiunea, mediatizată în presa locală și în media digitală a avut o audiență pe targetul de public scontat de 500 de persoane.
În perioada 2-5 aprilie 2009 s-a desfășurat la Planetariul Baia Mare al doilea program oficial al Anului internațional astronomic, respectiv „100 de ore de astronomie”, acțiune organizată în colaborare cu Palatul Copiilor Baia Mare, Filiala SARM din Sighet – prin Sorin Hotea și Colegiul ”Alexandru Papiu Ilarian” din Zalău. Peste 1000 de vizitatori au asistat la observații nocturne și diurne asupra Soarelui, Lunii și asupra lui Saturn. Au fost organizate concursuri pe teme astronomice, expuneri publice pe clase de vârstă și realizate proiecții de filme documentare tematice, audiența generală directă a proiectului fiind de 1100 de participanți.
Aniversarea a 40 de ani de astronomie la Planetariul Baia Mare, acțiune înscrisă de noi în programul oficial național, întrucât a suscitat prezența unor specialiști din țară și a unor cadre profesorale din mediu universitar, liceal și gimnazial, a constat în principal dintr-un simpozion de specialitate, alăturat unui dialog interdisciplinar ce a dorit să ofere repere ale importanței acestei științe, ca disciplină esențială a cunoașterii umane. În cei 40 de ani de existență, cei 2 milioane de vizitatori care au trecut pragul planetariului Baia Mare sunt dovada cea mai elocventă a interesului de care s-a bucurat dintotdeauna instituția noastră ca și casă a științei și culturii. În cadrul acestei acțiuni s-au prezentat referate, au avut loc mese rotunde de discuții, s-au proiectat filme documentare, s-a inaugurat noua sală multifuncțională a Planetariului prin vernisajul expoziției de fotografie documentară ”Primul român în Cosmos: Dumitru Prunariu” și prezentarea miniexpunerii de postere cu colaje ale colecției filatelice ”prof. Aurel Feștilă” cu tema ”Omul în spațiul extraterestru”. Cu această ocazie alăturat lansării cărții ”Introducere în astronomie”, studiu al prof. Univ. Sass I. Huba, publicat sub editura Universității de Nord Baia Mare, a fost prezentată și broșura ce poartă titlul ”40 de ani de astronomie la Baia Mare”, dicată istoriei planetariului Baia Mare și istoriei astronomiei, deopotrivă. În cadrul lucrărilor simpozionului s-a remarcat și cercul de astronomie condus de profesorul Lucian Stelian, cu participarea medialiaților la Olimpiada Internațională de Astronomie Șandor Kruk și Andrei Cuceu.
”Nopțile Galileene” de la Baia Mare, ultima acțiune oficială a AIA 2009, desfășurată de Planetariul Baia Mare între 23-24 octombrie 2009, au fost tot atâtea nopți dedicate celebrării lui Galileo, cu observații astronomice asupra lunii și a planetei Jupiter, cu sateliții săi. În programul acțiunii au fost incluse, în spirit interdisciplinar o ”dimineață de astroliteratură”, o masă rotundă cu tema ”Astronomia, încotro?”, în cadrul căreia au avut loc dezbateri asupra curicculei școlare cu profesori de la Universitatea de Nord Baia Mare și liceele și școlile din oraș și o seară astro-muzicală de concert rock susținut de trupa ”The Next Generation”. Printre colaboratori enumerăm: Palatul Copiilor Baia Mare, Școala Generală ”Al. Ioan Cuza”, Colegiul ”Alexandru Papiu Ilarian” din Zalău, Colegiul ”Andrei Saligny” din Baia Mare. Audiența directă a proiectului a fost de 650 de participanți.
La începutul lunii decembrie 2009, la planetariul Baia Mare a fost deschis astromagazinul, un stand de prezentare, testare și vânzare de telescoape, binocluri, alte ustensile și bibliografie cu tematică astronomică, iar acestuia i se adaugă o nouă expoziție permanentă organizată în sala multifuncțională, dedicată Sistemului Solar, care se alătură expoziției de bază ”Universul în mileniul III”. Aceste două ”achiziții” vor fi probabil elemente cheie pentru ca succesul anului astromic internațional 2009 să continue mulți ani de acum.
În anul 2009 Planetariul Baia Mare și-a făcut simțită prezența și pe Internet! Peste 15.000 de internauți au vizitat site-ul nostru Internet în anul 2009. Toate manifestările importante ale Planetariului au fost transmise live pe Internet de pe site-ul nostru, prin platforma justin.tv, cu o audiență de peste 7.000 de vizionări. De asemenea canalul YouTube dedicat de noi clipurilor video de promovare a fost accesat de 1.000 de vizitatori unici iar clipurile noastre au cumulat 31.000 de vizionări. Revista elecronică publicată de planetariul nostru pe Internet a fost de asemenea accesată sau descărcată de peste 1500 de ori.
La Baia Mare ”Anul Internațional al Astronomiei – 2009” a fost cu siguranță un succes, datorat în mare măsură publicului care a participat implicit la manifestările dedicate, publicului larg care în introducerea fiecărei reprezentații în cupola planetariului a ascultat o scurtă introducere în astronomie, căreia i s-a asociat numele și recunoștința pe care o datorăm lui Galileo Galilei, organizatorilor în plan internațional și național, care au asigurat gestionarea proiectului global, precum și autorităților locale, Consiliul Județean Maramureș și Primăriei Municipiului Baia Mare, care au asigurat asistența financiară a acțiunilor noastre și infrastructura pentru asocierea planetariului ca important obiectiv cultural turistic al municipiului Baia Mare: tuturor le mulţumim pentru contribuţia la succesul anului internațional astronomic 2009!
Anul Internaţional al Astronomiei la Baia Mare:
Organizator:
Muzeul de Mineralogie Baia Mare, coordonator prof. Victor Gorduza, director fondator; Planetariul Baia Mare – coordonare și realizare: prof. Ioan Bob, prof. Ovidiu Ignat, prof. Ciprian Crișan – muzeografi
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)