În perioada 10 – 12 mai 2019, Festivalul Muzeelor din România a găzduit – într-un eveniment simultan axat pe cultură și tehnologie – expozițiile itinerante oferite de câteva dintre cele mai prestigioase muzee din România. La acest festival muzeal, Complexul Astronomic Baia Mare a prezentat duplexul său expozițional ”Constelații Românești Tradiționale – Semnele Ceriului”, rod al colaborării instituției noastre cu artistul fotograf Ilie Tudorel. La acest festival organizat de Muzeul Județean Buzău, au etalat diverse concepte muzeale Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești – jud. Argeș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie – Prahova, Complexul Muzeal Județean Neamț, Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie – Constanța, Complexul Astronomic Baia Mare – Maramures, Complexul Muzeal ASTRA Sibiu, Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” – Vaslui, Muzeul Național al Unirii – Alba Iulia, Muzeul ”Dunării de Jos” – Călărași, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea/Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean Muzeul de Artă-Casa Avramide, Muzeul Municipal Râmnicu Sărat.
Complexul Astronomic Baia Mare a prezentat expoziția digitală multimedia mobilă ”Constelații Românești Tradiționale”, un un produs cultural realizat în 2012, cu un succes remarcabil datorat intenției de recuperare și popularizare a patrimoniului cultural imaterial reprezentat de cunoștințele vechi despre cer și simbolistica astrală etalată în portul popular și arhitectura populară tradițională, într-un context modern prin intermediul unor panouri digitale și a unui audio-ghidaj automatizat. Expoziția digitală multimedia Constelații Românești Tradiționale își continuă periplul național, în acest an cu puternică rezonanță aniversară pentru Complexul Astronomic Baia Mare care, la 1 iulie 2019 sărbătorește 50 de ani de la inaugurarea sa.
Foto: Adevărul.ro – Locale – Buzău
Complexul Astronomic Baia Mare
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)