VITEZA EXPANSIUNII UNIVERSULUI DIFERĂ ÎN FUNCȚIE DE LOCAȚIE

This illustration shows the three steps astronomers used to measure the universe’s expansion rate to an unprecedented accuracy, reducing the total uncertainty to 2.3 percent.


O cercetare recentă subliniază că rata expansiunii universului este chiar mai bizară decât își închipuiau oamenii de știință, datele recente arătând o discrepanță de creștere între locațiile apropiate și cele mai îndepărtate.

Atunci când avem în vedere datele locațiilor din proximitate ale universului, măsurate cu Telescopul Spațial Gaia și Telescopul Spațial Hubble, rata determinată a expansiunii a fost de aproximativ 45,6 mile pe secundă, per megaparsec. Însă, în universul foarte îndepărtat, rata expansiunii este puțin mai redusă, de 41,6 mile pe secundă, per megaparsec, conform datelor de la Telescopul Planck.Aprofundând această problemă, oamenii de știință au concluzionat că această discrepanță este în creștere și devine tot mai mare.

Adam Riess, fizician și profesor de astronomie la Universitatea John Hopkins, descrie cum aceste informații au adus perplexitate și necesitatea găsirii unei explicații: ”La acest punct, este clar că nu vorbim de o eroare grosolană în vreuna din măsurători. E ca și cum ai fi prezis cât de înalt va crește un copil, folosind o diagramă de creștere, și apoi să descoperi că acest copil în realitate a crescut mai mult în înălțime decât a fost preconizat.”

Expansiunea universului este ceva ce a accelerat foarte mult pe măsura creșterii sale, din motive care nu sunt complet elucidate. Dacă unii cercetători asociază această accelerare a ratei expansiunii cu energia neagră și materia neagră, alții cred că este posibil ca o particulă subatomică nedescoperită încă să fie rădăcina acestei expansiuni.

Pentru a extrage setul cel mai recent de măsurători, Telescopul Spațial Hubble și Telescopul Spațial Gaia au observat stele variabile cefeide, care sunt un tip specific de stele a căror variație în strălucire pot fi surprinse într-o manieră predictibilă. În acest fel, oamenii de știință pot privi strălucirea unei stele și surprinde cu acuratețe distanța lor în univers, în relație cu Terra. Având aceste informații, poate fi extrapolată rata expansiunii universului.

În timp ce informațiile Planck au analizat cum trebuie să fi arătat Universul la 360.000 de ani după formare, măsurând undele sale, reprezentanții de la Institutul de Știință al Telescopului Spațial au notat că predincțiile sale par să difere substanțial față de măsurătorile recente care au vizat rata expansiunii universului în proximitate.

Acest studiu a fost publicat în Jurnalul Astrofizica.

Sursa: Inquisitr.com
Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crisan

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.