GHIDUL CERULUI DE NOAPTE AL LUNII AUGUST 2016


PLANETELE

Planetele strălucitoare, vizibile cu ochiul liber vor fi implicate într-o serie de poziționări diferite, toate survenind pe cerul de seară al acestei luni. Dacă orizontul vestic nu este obstrucționat, în zona în care vă aflați, atunci veți putea ”spiona” planeta Venus la începutul acestei luni, imediat după apus. Pe 5 august utilizați binoclurile pentru a surprinde crâmpeiele de lună crescândă chiar la stânga planetei Mercur, cu Venus situată în dreapta lor, jos, iar Jupiter mai la înălțime, în stânga celorlalte. Între timp, către sud-vest, Marte, Saturn și steaua roșiatică Antares ne vor atrage atenția în ultima săptămână din August. Iar cireașa de pe tort a acestei luni va apărea pe 28 august, când Venus și Jupiter se vor întâlni pentru cea mai strânsă conjuncție, până în anul 2065.

kalendaugust2016mare

PERSEIDELE DIN AUGUST

Dușul meteoric al Perseidelor, probabil cel mai popular asemenea eveniment din an, va exploda în august pe măsură ce Terra va traversa prin dâra lungă lăsată în urmă de Cometa Swift-Tuttle, în 2016 conform NASA – oferind o rată dublă decât de obicei.

Terra se va intersecta cu dâra cometei Swift-Tuttle în perioada 17 iulie – 24 august, cu vârful numărului de meteori pe oră atins pe 12 august.

Meteorii vor părea a radia (a avea punctul de origine) dinspre constelația Perseus, care apare la orizont către aproximativ ora 22.00 (ora locală). Însă cei mai mulți meteori vor deveni vizibili după miezul nopții. Aceștia apar distribuiți peste tot pe cer, însă întotdeauna vor părea să origineze în Perseu.

Pe 11 august, lumina lunii va interfera cu Perseidele, dar aceasta va apune către ora 1.00 (timpul local), pe 12 august, așa încât cel mai bun moment pentru observarea lor este după apusul Lunii.

Luna Plină survine pe 18 august, așa încât cea mai bună perspectivă asupra Perseidelor o veți obține cu câteva zile bune înainte de acest moment.

Merită oare să ”pierdem” nopțile pentru a viziona acești bolizi miniaturali survolează bolta cerească cu o viteză uluitoare? Ok, stelele căzătoare sunt foarte spectaculoase la vedere, dar știați oare că ele vă pot îndeplini dorințele? În tradiție, așa se spune, că dacă vezi o stea căzătoare, ți se îndeplinește o dorință ascunsă! 🙂

Ciprian Crișan
Sursa: Space.com


Ghidul cerului de noapte din luna august 2016
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s