ZIUA PĂMÂNTULUI – ASTĂZI 22 APRILIE

blue

Terra (Pământul) este, în sistemul nostru solar, a treia planeta de la Soare și cea mai mare dintre planetele terestre (solide). Terra este unica planetă care nu a fost numită după o zeitate greacă sau romană. Pământul s-a format acum aproximativ 4,5 miliarde de ani și este unica planetă cunoscută că poate susține viața.

PROFILUL PLANETEI:

  • Diametru ecuatorial: 12.756 km;
  • Diametru polar: 12.714 km;
  • Masă: 5.97 × 10^24 kg;
  • Sateliți: 1 (Luna);
  • Distanța orbitei: 1 UA (149.698.262 km);
  • Perioada orbitei: 365,26 zile;
  • Temperaturi la suprafață: -88 to 58°C.

OBSERVAȚII DESPRE TERRA:

  • Rotația Terrei încetinește gradual: Decelerația se produce aproape imperceptibil, cu aproximativ 17 milisecunde pe secol, deși rata la care survine nu este perfect uniformă. Aceasta are ca efect creșterea duratei unei zile, însă se produce atât de încet încât doar într-o perioadă de 140 milioane de ani putem vorbi de creșterea duratei unei zile la 25 de ore.
  • Terra a fost cândva considerată a fi centrul Universului: Datorită mișcărilor aparente ale Soarelui și planetelor în relație cu punctul de observație, oamenii de știință antici au persistat în credința că Pământul rămâne static, în timp ce ale corpuri cerești călătoresc în orbite circulare în jurul său. În cele din urmă, perspectiva Soarelui ca centru al Universului a fost postulată de Copernicus, deși această viziune era de asemenea parțial eronată.
  • Terra are un câmp magnetic foarte puternic: acest fenomen este cauzat de către nucleul de fier-nichel al planetei, în legătură cu rotația sa rapidă. Acest câmp magnetic protejează Terra de efectele vântului solar.
  • Terra are doar un singur satelit natural. Ca procentaj al mărimii corpului pe care îl orbitează, Luna este cel mai mare satelit unei planete, relativ la întreg sistemul solar. În termeni reali, însă, este doar al cincilea cel mai mare satelit natural.
  • Terra este singura planetă din sistemul dolar care nu a fost numită după o zeitate: Celelalte șapte planete au fost numite după zei sau zeițe romane. Deși numai planetele Mercur, Venus, Jupiter și Saturn au fost numite în antichitate, pentru că doar acestea erau vizibile cu ochiul liber, metoda romană a numirii planetelor a fost păstrată după descoperirea lui Uranus și Neptun.
  • Terra este cea mai densă planetă din Sistemul Solar: Densitatea variază în funcție de anumite straturi ale planetei; nucleul metalic este mai dens decât crusta. Densitatea medie a Terrei este de aproximativ 5,52 grame per centimetru cubic.
  • Există concepții asupra biosferei, susținute științific de ecologia sistemică sau biogeochimia, care văd în planeta noastră un super-organism, capabil de auto-reglare, în vederea asigurării condițiilor propice vieții. Această concepție despre inteligența materiei și ideea unei planete vii în întregime, și nu doar la suprafață, aduc foarte mult cu viziunea greacă asupra Terrei, care în mitologia lor, sub numele de Geea sau Gaia, era divinitatea primordială care a dat naștere tuturor celorlalți zei, conceptul fiind prezent și la romani (Terra Mater), dar și în credințele altor popoare sau populații, din lumea întreagă, și din toate timpurile.

Ciprian Crișan, Complexul Astronomic Baia Mare

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.