STELE VECHI ÎN HAINE NOI: UN PLANETARIU ULTRAMODERN LA COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE

AFISR Mic

În perioada 17 – 21 martie 2015, la Complexul Astronomic Baia Mare s-au desfășurat o serie de manifestări dedicate inaugurării noului proiector stelar SkyMaster ZKP4, instalat într-o cupolă renovată și modernizată cu fotolii extrem de confortabile, sistem de sunet și panourile digitale de control automat și manual al tehnicii de simulare a cerului.

Această relansare a instituției a survenit la doar două zile depărtare de Ziua Internațională a Planetariilor (15 martie), în plină desfășurare a ”Anului Internațional al Luminii și a Tehnologiilor bazate pe Lumină” (2015), fiind cadrată, de asemenea celebrării 45 de ani de funcționare neîntreruptă a primului planetariu public deschis în România, la Baia Mare, pe 1 iulie 1969.

Statutul de instituție publică unicat de popularizare a astronomiei în Transilvania a fost păstrat timp de multe decenii de existență, instituția noastră putând număra sute de mii de vizitatori care i-au trecut pragul și care au dorit să revină, cândva, pentru a retrăi o experiență altfel imposibilă sub cerul înstelat de noapte.

15

La 46 de ani distanță de inaugurarea primului planetariu public din România, cu ajutorul esențial oferit de Consiliul Județean Maramureș în proiectarea și derularea unui demers de anvergură transfrontalieră și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, la Baia Mare tocmai a fost dat în folosință un nou portal cosmic, o nouă fereastră deschisă spre cunoașterea Universului. Dar modernizarea Complexului Astronomic înseamnă și un nou telescop de mare putere, o bibliotecă nou nouță de specialitate și multe planuri de a readuce astronomia în spațiul public și la îndemâna tuturor doritorilor, atât prin observații astronomice asupra Soarelui, cât și printr-o activitate mult mai intensă în organizarea de sesiuni de observații nocturne. Iar o componentă esențială a proiectului transfrontalier pl@NETour este dezvoltarea unei rețele de centre de observație astronomică în zone libere de poluare luminoasă, care să susțină turismul astronomic în Maramureș și Transcarpatia.

01

Pentru a reveni la săptămâna ceremonială a inaugurării noului planetariu băimărean, din Cadrul Complexului Astronomic, Marți – 17 martie a avut loc, în cadrul unei scurte conferințe de presă, prima demonstrație a capabilităților noului proiector stelar. Apoi într-un cadru special, în sala multimedia, s-a desfășurat, cu titulatura ”Stele vechi în haine noi”, ceremonia oficială de lansare a noului planetariu, onorată de participarea și salutul adresat instituției de Subprefectul județului Maramureș, domnul Alexandru Bondrea, cuvântul președintelui Consiliului Județean, domnul Zamfir Ciceu și prezentarea semnificațiilor acestui moment important, de către gazdă – Ovidiu Ignat, Managerul Complexului Astronomic Baia Mare.

04

Printre invitații speciali, care au onorat prin participarea lor acest eveniment, menționăm numele domnului Ilie Tudorel – consilier local, doamna Viorica Marincaș – Inspector Șef IPJ Maramureș, prof. Lucian Stoian – Director Adjunct la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, dl. Viorel Rus – Managerul Muzeului de Istorie și Arheologie, dl. Gh. Robescu – Managerul Muzeului de Etnografie și Artă Populară, dl. Ioan Denuț – Managerul Muzeului de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare,  Prof. Univ. Dr Berinde Vasile, de la Catedra de Matematică din cadrul Univ Tehnice Cluj Napoca și alții. S-au alăturat acestei manifestări, continuate printr-un spectacol de planetariu, oferit de dl. prof. Ioan Bob, cu noul echipament – delegați ai firmei producătoare a proiectorului stelar – domnul Lutz Muller – manager de proiect al diviziei planetarii, din cadrul Carl Zeiss AG, din Jena, Germania și reprezentantul Zeiss pe Romania și dl. Iustin Petrică – reprezentant pentru România al Zeiss. În cadrul evenimentului, la ora 11.00 a fost vernisată și expoziția ”Momente Solare”, fotografii de Ilie Tudorel, o impresionantă galerie de imagini selectate dintr-un fond de peste 10.000 de imagini uluitoare, ce ilustrează diverse ipostaze ale Luminii, expoziţie care a fost dedicată celebrării Anului Internațional Al Luminii 2015.

07

Miercuri – 18 martie, a fost de asemenea o zi plină – dedicată prezentării noului echipament de planetariu, a funcțiilor și oportunităților de colaborare create prin modernizarea instituției noastre, partenerilor ucrainieni ai proiectului pl@NETour, în cadrul unei întâlniri de lucru pe proiect și – în același timp – colegilor invitați de la alte instituții similare din țară, planetarii, observatoare astronomice și asociații de profil, precum Constanța Diamandi, Mihai Enescu, Olivia Cioboiu, Claudia Goga, Remus Cârstea, Dan Uza, Sorin Hotea, Raul Truță, Lucian Stoian, Vasile Pop, discuțiile din cadrul workshopului ”Educația Astronomică în planetariile publice din România și din alte țări europene” evidențiind direcții importante de urmat pentru dezvoltarea astronomiei în România și cuplarea la diversele sisteme de tip rețelistic europene și globale pentru asigurarea unui flux informațional adecvat și integrarea educației astronomice în sistemul educației naționale.

13

Joi – 19 martie, a fost ziua în care noua carte de vizită a Complexului Astronomic Baia Mare a fost oferită colegilor de la muzeele și instituțiile culturale din Baia Mare și nu numai, în cadrul manifestării ”Un muzeu de stele în circuitul cultural turistic băimărean”, sub forma unei demonstrații în cupola planetariului, vizitarea complexului astronomic și o dezbatere scurtă privind colaborarea interstituțională în sprijinul comunității locale și a publicului turistic.

06

Vineri – 20 martie – în ziua eclipsei parțiale de Soare, curtea instituției noastre, sala multimedia și cupola planetariului au fost animate subit de prezența a aproximativ 2.000 de persoane ce au asistat la acest eveniment astronomic remarcabil, pentru care instituția noastră a asigurat câteva zeci de filtre solare de mână, vizionarea prin telescop și cu câteva perechi de ochelari de eclipsă.

10

Sâmbătă – 21 martie, începând cu ora 9.00 – Complexul Astronomic Baia Mare a primit în cupola planetariului primii săi vizitatori, cu mențiunea redeschiderii pentru public a celui mai modern și mai complex planetariu opto-mecanic public din Europa Centrală și de Sud-Est.

05

Așadar, de Sâmbătă 21 martie, Complexul Astronomic Baia Mare s-a redeschis pentru public, oferind publicului o perspectivă cu totul inedită, cel puțin în România, asupra Universului, cu ajutorul unui instrument de vârf, ultramodern, al tehnologiei de planetariu.

Pentru asigurarea unor condiții de microclimat, necesare atât confortului vizitatorilor, cât și mentenanței echipamentului de planetariu, vor fi realizate, zilnic, nu mai mult de patru spectacole de planetariu, instituția noastră fiind însă pregătită să ofere atracții culturale și științifice complementare în cadrul vizitei la Complexul Astronomic Baia Mare.

Vă așteptăm!

Proiectul pl@NETour, ce vizează crearea unui produs de turism științific și infrastructura pentru o rețea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului științific în Maramureș și Transcarpatia, este un proiect implementat de Consiliul Județean Maramureș prin Programul Operațional Comun de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2007 – 2013 – program cofinanțat de Uniunea Europeană.

Detalii: http://www.planetour.ro

Ciprian Crișan

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.