Planetariul Baia Mare oferă MARȚI, 12 APRILIE 2011, acces gratuit la toate reprezentațiile sale, de la orele 09.00, 11.00, 13.00, 15.00. ”Uneori cultura nu costă nimic!” și sub această deviză, aplicată de multe muzee din România și Europa este oferit accesul gratuit la serviciile și expozițiile muzeale, pentru întărirea contactului cu publicul, protejarea publicului cu venituri mai mici, sau a categoriilor de public speciale, demonstrarea viziunii moderne a expunerii muzeale și conectarea muzeului la cerințele dezvoltării societății, ca forum cultural și educațional.
Una dintre direcțiile strategiei de dezvoltare a Muzeului de Mineralogie Baia Mare este, odată cu debutul managementului prof. Ioan Bob, aplicarea unor standarde moderne de contact cu publicul larg și o astfel de manieră considerată oportună este și acordarea accesului gratuit într-una din zilele fiecărei luni din an, ofertă dedicată în special publicului local pentru că, nu-i așa (?), muzeul aparține în primul rând comunității pe care o reprezintă. Așadar, după 8 martie – pe 12 aprilie și în 14 mai, menționăm că accesul va fi gratuit la Planetariul Baia Mare. Sigur că datele de acces gratuit din an vor fi de obicei conectate cu evenimente sau zile semnificative! Pe 8 martie, ziua mondială a femeii, accesul a fost gratuit la toate reprezentațiile. Pe 12 aprilie 2011, intrarea liberă la reprezentațiile Planetariului va fi conexată cu ”Săptămâna Familiei”, organizată din inițiativa Asociației Zibo Help, din Satu Mare. În sfârșit, în 14 mai vă așteptăm la ceva mult mai spectaculos … Noaptea Europeană a Muzeelor la Planetariul Baia Mare! Vom reveni!
Crișan Petru Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)