Ploaie de stele în luna lui august

Luna august a anului curent este cu siguranţă cea mai darnică din punct de vedere al evenimentelor astronomice. După eclipsa de soare care ne-a încântat privirile în data de 1 august, suntem invitaţi cu toţii la un alt spectacol ceresc, de această dată nocturn.

Curentul meteoric al Perseidelor (o prezenţă obişnuită a lunii august în fiecare an) îşi va intensifica activitatea între datele de 10 şi 15 august. Maximul curentului va fi în noaptea de 12 /13 atunci când un observator aflat în condiţii ideale de vizibilitate va putea să vadă aproximativ 1oo de meteori/oră. Acest lucru înseamnă, în medie, două stele căzătoare pe minut,aşadar nu se poate pune problema unui „foc de artificii” natural (în anul 1992 Perseidele au fost de-a dreptul explozive, curentul producând peste 400 de meteori pe oră). Mai mult, vizibilitatea va fi îngreunată şi prezenţa unui factor natural pe care nu avem cum să-l contracarăm. Luna, care se apropie de faza Lună Plină, va produce multă luminozitate, fapt ce va îngreuna simţitor depistarea meteorilor.

Numele de Perseide vine de la constelaţia Perseu, constelaţie din dreptul căreia ni se pare că radiază meteorii. Curentul meteoric al Perseidelor este produs de cometa Swift-Tuttle cu ajutorul discret al soarelui. Particule din coada cometei intră în sfera de atracţie  gravitaţională a Pământului şi se aprind din cauza frecării cu aerul şi a vitezei lor foarte mari (până la 70 km/sec). De regulă, aceste mici particule ard în totalitate înainte de a atinge suprafaţa terestră. Însă nu puţine au fost cazurile când bucăţi mari de rocă au lovit Pământul, iar puterea impactului şi urmările acestuia au fost direct proporţionale cu mărimea meteoritului. Cel mai mare meteorit căzut pe Pământ a fost descoperit  în anul 1920 în Namibia la Grootfontein. Poartă numele de „Hoba-West” şi are o greutate de aproximativ 60 de tone.

Aşadar, în nopţile ce vin încercaţi să nu pierdeţi spectacolul oferit de stelele căzătoare. Observarea curentului meteoric se face cu ochiul liber, zonele cele mai potrivite fiind cele situate în afara orașelor, departe de lumina artificială produsă de acestea. Numărul dorinţelor împlinite pentru fiecare meteor observat va creşte dacă veţi privi în noaptea de 12/13 august,între orele 23:30 şi 1:30 spre partea estică a cerului. Tot acolo, veţi putea observa constelaţiile Pegasus şi Peştii.

Noi sperăm să ne întâlnim în curtea Planetariului în noaptea de 16/17 august pentru a urmări împreună o eclipsă parţială de lună.

Ovidiu Ignat, muzeograf, Planetariul Baia Mare

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.