CUM A FOST (DE) NOAPTEA MUZEELOR LA PLANETARIU?

DIN SISTEMUL SOLAR … DEPARTE, ÎN CALEA LACTEE! MULȚUMIM!

Noaptea Muzeelor din acest an a fost, cu siguranță, diferită! Dar sperăm că a fost pe placul celor peste 750 de participanți la evenimentul organizat de planetariul băimărean. A fost un festin al cunoașterii și delectării, un maraton digital multimedia, un atelier de experimente, un sincron cultural european și – nu în ultimul rând – un ”carnaval” muzeal, pentru că, nu-i așa, toți am purtat mască și a fost OK. Știința e OK, deși – dacă auzim din media că o vietate a fost readusă la viață după o criogenare naturală de 24.000 de ani – ne trec așa, niște fiori. Și asta e OK. Mulțumim Rețelei Naționale a Muzeelor pentru organizarea și promovarea impecabilă, la nivel național, a evenimentului, colaboratorilor și partenerilor noștri – precum și participanților care ne-au trecut pragul cu mirare, pentru că – în Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare – la fiecare vizită a Dumneavoastră, găsiți ceva NOU de văzut și auzit, de încercat și aflat.

Publicul participant la ”Noaptea Muzeelor” este pestriț. Unii participanți sunt în căutare de ALTCEVA, și speră să-l afle atunci și acolo, iar câțiva sunt amatori de MOCA (și asta e OK!). Noi însă ne bazăm pe cei care vin din dragoste sau pasiune pentru știință, pentru astronomie și pentru acel ”quelque chose” unic, pe care numai planetariul din Baia Mare îl deține. Tuturor le aducem aminte că ”Noaptea Muzeelor” este doar un exercițiu, că viața adevărată și spectacolul total al instituțiilor muzeale, se desfășoară în celelalte zile și chiar dacă nu este gratis, este mult mai frumos. Și atunci nu este pentru Dumneavoastră, ci este DOAR PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!

MUZEUL DE ȘTIINȚE ASTRONOMICE BAIA MARE

Program PLANETARIU (acces la orele): 9.00 10.00 11.00 12.00 13.00 14.00 15.00

Tarif tichete acces:

  • ADULȚI: 10 Lei   
  • Copii, elevi, studenți: 5 Lei.

@planetariul

SPECTACOLE DIGITALE DE PLANETARIU DISPONIBILE:

  • De pe Terra spre Univers – DE BAZĂ
  • Doua piese mici de sticlă – OPȚIONAL
  • Sistemul Solar – OPȚIONAL
  • Fantoma Universului – OPȚIONAL

Dacă la o vizită anterioară, ați vizionat unul dintre spectacole, puteți solicita un alt show de planetariu, din cele disponibile. Numărul de titluri va crește considerabil până la sfârșitul anului 2021.

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.