La mulți ani! Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare – Planetariul vă urează un an nou fericit! Sperăm că interesul dumneavoastră pentru astronomie și activitățile derulate la Planetariu va fi cel puțin la fel de intens ca în anul pandemiei. Ne dorim ca anul 2021 să fie unul vaccinat sau, măcar, vaccinabil.
CERUL DE SEARĂ – CONSTELAȚII – IANUARIE 2021
Cerul de iarnă este împodobit cu stele briliante. Orion Vânătorul este piesa centrală, luminând întunericul cu cele trei stele ce formează centura. Deasupra lui Orion rezidă o figură cu cinci laturi ce formează Auriga, Vizitiul, asociat anterior cu caprele. Steaua cea mai strălucitoare din Auriga, Capella, este de fapt o pereche de stele gigante galbene. Auriga se balansează pe un corn al Taurului. În mitologia greacă, Taurus era interpretat ca fiind Zeus deghizat. Ochiul său este steaua portocalie Aldebaran, o stea gigantă roșie aflată în etapa finală a vieții. Un număr de stele ce formează capul taurului, în forma literei ”V” sunt parte a unui roi stelar numit Hyades. Umărul taurului este marcat de un alt roi stelar distinctiv, Pleiades, numit și ”Șapte Surori”. Roiul conține peste 250 de stele, dar numai șase sau șapte dintre acestea sunt vizibile cu ochiul liber. În vârful cornului lui Taurus e situată Nebuloasa Crabului, rămășița unei stele care a explodat ca supernova, eveniment observat în 1054 de către astronomii chinezi, japonezi și arabi. Telescoapele de la sol și cele spațiale au observat forme diferite de lumină emisă de către Nebuloasa Crab. Lungimi de undă diferite ale luminii vizibile și invizibile dezvăluie detalii ale rămășiței de supernovă. Combinând informațiile colectate pe lungimi de unde diferite putem înțelege mai bine norul expansiv de gaz strălucitor și steaua neutronică rotativă rămasă în nucleul său.
Giuvaerele celeste vă așteaptă să le descoperiți în fiecare seară!
EVENIMENTELE ASTRONOMICE ALE LUNII IANUARIE 2021
1 IANUARIE 2021:
Soarele răsare la ora 08:14 și apune la 16:44; Luna răsare la 19:19 și apune la 10:01.
M41 ESTE BINE PLASAT PENTRU OBSERVARE. Roiul stelar deschis M41 (NGC 2287, cu mag.4,6) din Canis Major poate fi observat între orele 23:01 și 01:54. Cel mai înalt punct, 21° S va fi atins la 00:29.
2 IANUARIE 2021:
Soarele răsare la ora 08:14 și apune la 16:45; Luna răsare la 20:31 și apune la 10:39.
TERRA LA PERIHELIU (ora 15:50), cel mai apropiat punct față de Soare (0,98 unități astronomice). Soarele este în Sagittarius.
3 IANUARIE 2021:
Soarele răsare la ora 08:14 și apune la 16:46; Luna răsare la 21:44 și apune la 11:10.
DUȘUL METEORIC AL QUADRANTIDELOR (12 dec – 12 ian) atinge vârful ratei de meteori pe oră (la Baia Mare 116 meteori/oră. Punctul radiant este în constelația Bootes. Corpul părinte responsabil pentru quadrantide este asteroidul 2003 EH1.
6 IANUARIE 2021:
Soarele răsare la ora 08:13 și apune la 16:49; Luna răsare la 00:15 și apune la 12:19.
LUNA ÎN ULTIMUL PĂTRAR (ora 11:37). Luna este observabilă între orele 01:25 – 07:51, cu cel mai înalt punct 40°S atins la ora 06.29. Luna este în Virgo. Distanță Terra – Lună: 371.000 km.
9 IANUARIE 2021:
Soarele răsare la ora 08:12 și apune la 16:52; Luna răsare la 04:08 și apune la 13:34.
LUNA LA PERIGEU (ora 17:36), în cel mai apropiat punct față de Terra: 367.000 km. Luna este în Scorpius.
CONJUNCȚIE MERCUR ȘI SATURN (ora 23:14). Ascensie dreaptă comună, cu Mercur trecând la 1°39’S de Saturn. Perechea nu este observabilă din Baia Mare. Ambele planete sunt în Capricornus. Mag. Mercur: -0,9; Mag. Saturn 0,6.
11 IANUARIE 2021:
Soarele răsare la ora 08:11 și apune la 16:55; Luna răsare la 06:40 și apune la 14:56.
CONJUNCȚIE JUPITER ȘI MERCUR (ora 13:06). Ascensie dreaptă comună, cu Jupiter trecând la 1°28’N de Mercur. Perechea nu este observabilă din Baia Mare. Ambele planete sunt în Capricornus. Mag. Mercur: -0,9; Mag. Jupiter -1,9.
CONJUNCȚIE LUNĂ ȘI VENUS (ora 22:11). Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 1°29’S de Venus. Perechea nu este observabilă din Baia Mare. Ambele planete sunt în Sagittarius. Mag. Lună: -8,7; Mag. Venus: -3,9.
13 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 08:10 și apune la 16:58; Luna răsare la 08:43 și apune la 16:56.
LUNA LA PERIHELIU (ora 01:50), în cel mai apropiat punct față de Soare (0,9810 unități astronomice). Distanță Terra – Lună: 373.000 km.
LUNĂ NOUĂ (ora 07:00).
14 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 08:10 și apune la 16:59; Luna răsare la 09:27 și apune la 18:06.
CONJUNCȚIE LUNĂ – MERCUR (ora 10:14). Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 2°19’S de Mercur. Perechea nu este observabilă din Baia Mare. Mag. Lună: -8,3; Mag. Mercur: -0,9. În Capricornus.
M47 ESTE BINE PLASAT PENTRU OBSERVARE. Roiul stelar deschis M47 (sau NGC 2422, cu magnitudinea 4,5) din Puppis este observabil între orele 21:49 și 03:04. Cel mai înalt punct va fi atins la ora 00:29, 27°SE.
NGC 2403 ESTE PLASATĂ PENTRU OBSERVAȚII. Galaxia spirală NGC 2403, cu mag. 8,9 din Camelopardalis va fi vizibilă întreaga noapte (este circumpolară), cu cel mai înalt punct la ora 00:29, 72°N.
19 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 08:10 și apune la 17:06; Luna răsare la 11:24 și apune la 23:48.
DUȘUL METEORIC AL γ-URSAE MINORIDELOR 2021 (15 IAN. – 25 IAN), cu radiantul în Ursa Minor atinge vârful ratei meteorice, cu 2 meteori pe oră.
20 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 08:05 și apune la 17:07; Luna răsare la 11:42 și apune la 00:50.
LUNA ÎN PRIMUL PĂTRAR (ora 23:02). Vizibilitate din Baia Mare între orele 17:31 – 00:17, cu cel mai înalt punct atins la orele 18:25, 50°S.
21 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 08:04 și apune la 17:09; Luna răsare la 12:02 și apune la 00:50.
CONJUNCȚIE LUNĂ – MARTE (ora: 07:36). Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 5°03’S de Marte. Vizibilitate între orele 17:29 – 00:59, cu cel mai înalt punct atins la ora 18:37, 57°S. Luna în Cetus, Marte în Aries. Mag. Lună: -11,9; Mag. Marte: 0,2.
APROPIERE STRÂNSĂ LUNĂ – MARTE ȘI URANUS (ora 09:49): 4°38′ între ele. Trio-ul va fi în Aries. Fenomenul va fi accesibil în Baia Mare între orele 17:30 – 00:59, cu cel mai înalt punct atins la 18:37, 57°.
LUNA LA APOGEU (ora 15:10), în cel mai îndepărtat punct pe orbită față de Terra. Distanță Terra – Lună: 404.000 km. În Aries.
22 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 08:03 și apune la 17:10; Luna răsare la 12:25 și apune la 01:53.
CONJUNCȚIE MARTE ȘI URANUS (ora 01:34). Ascensie dreaptă comună, cu Marte trecând la 1°43’N de Uranus. Vizibilitate în Baia Mare între orele 17:45 – 00:35, cu cel mai înalt punct atins la 18:35, 55°. Mag. Marte: 0,2; Mag. Uranus: 5,8. În constelația Aries.
24 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 08:01 și apune la 17:13; Luna răsare la 13:22 și apune la 04:04.
MERCUR LA MAREA ELONGAȚIE ESTICĂ (ora 03:59), cea mai mare separare față de Soare în aparițiile de seară din Ianuarie – Februarie 2021. Strălucește puternic cu magnitudinea de -0,7. Plasarea pentru Baia Mare este rezonabilă, altitudinea cea mai mare, de 14 grade deasupra orizontului la apusul Soarelui fiind atinsă pe 25 ianuarie.
SATURN LA CONJUNCȚIA SOLARĂ (ora 05:04). Saturn va trece foarte aproape de Soare, pe cer, pe măsură ce orbita îl poartă către partea îndepărtată a sistemului solar, așa cum se vede de pe Terra. Separație față de Soare la cea mai strânsă apropiere: 0°24′. Saturn va deveni neobservabil pentru câteva săptămâni. Saturn și Soarele în Capricornus. La acel moment, Saturn se va afla și la cea mai mare depărtare față de Terra (10,97 unități astronomice), întrucât cele două planete se vor afla în părți opuse ale sistemului solar.
27 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 07:58 și apune la 17:18; Luna răsare la 15:54 și apune la 07:07.
MERCUR ATINGE CEL MAI ÎNALT PUNCT PE CERUL DE SEARĂ al lunilor Ianuarie-Februarie 2021, strălucind cu magnitudinea de -0,7. Altitudine maximă: 14 grade deasupra orizontului.
28 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 07:57 și apune la 17:19; Luna răsare la 17:03 și apune la 07:56.
LUNĂ PLINĂ (ora 21:16). În Cancer. Distanță Terra – Lună: 381.000 km.
29 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 07:56 și apune la 17:21; Luna răsare la 18:16 și apune la 08:38.
JUPITER LA CONJUNCȚIA SOLARĂ (ora 03:44). Jupiter va trece foarte aproape de Soare, cu o separație de numai 0°31′ la cea mai strânsă apropiere, devenind neobservabilă pentru câteva săptămâni. Jupiter se va afla de asemenea în partea opusă a sistemului solar, față de Terra, la o distanță de 6,07 unități astronomice. În Capricornus.
MERCUR LA PERIHELIU (ora 04:08), cel mai apropiat punct față de Soare (0,31 unități astronomice). În Capricornus.
LUNA LA AFELIU (ora 18:28), cel mai îndepărtat punct față de Soare (0,9874 unități astronomice). Distanță Terra – Lună: 378.000 km.
30 IANUARIE 2021
Soarele răsare la ora 07:55 și apune la 17:22; Luna răsare la 19:34 și apune la 09:12.
M44 ESTE BINE PLASAT PENTRU OBSERVARE. Roiul stelar deschis Praesepe, strălucind cu magnitudinea 3,1 va fi observabil între orele 18:36 – 06:18, atingând cel mai înalt punct pe cer la ora 00:29, 62° S. În constelația Racul.
Sursa: InTheSky; Space Telescope Science Institute; Traducere și adaptare: Crișan Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)