Vine vacanța cu trenul din Franța! Pauză, relaxare și – după două săptămâni, poate …PLICTISEALĂ! Când ți se va face dor de școală, să știi că PLANETARIUL s-a gândit deja la tine și te cheamă în tabără. Ești pasionat(ă) de știință? Atunci, locul tău este alături de noi și atelierele proiectate pentru tine. Vrei să butonezi telefonul cu folos? Îți dăm net gratis și ne așezăm la masa ideilor imposibile pentru a vedea cum tot ceea ce a părut cândva imposibil … a devenit realitate! Te chemăm să înveți ceva ce numai aici și acum poți învăța. Te așteptăm în tabăra de știință de la planetariu.
Ajuns la a V-a ediție, în 2019, programul educațional ASTROMANIA își schimbă numele în ASTRONOMICUS și ”recrutează” tineri pasionați de știință, cu vârste între 6 – 15 ani pentru școala astronomică de vară și atelierele de știință interactivă. Programul se desfășoară în perioada 2 – 25 iulie 2019, (doar) în zilele de Marți, Miercuri și Joi, între orele 9.00 – 12.00 (grupa de vârstă 6 – 10 ani) și 12.00 – 15.00 (grupa de vârstă 11 – 15 ani).
Astronomia este prima dintre științele umanității, iar OMUL de cum și-a ridicat ochii spre cer, a căutat răspunsuri esențiale la întrebările sale despre Univers și despre locul său în univers. A dorit să înțeleagă mecanica cerului și pentru aceasta a inventat ceasuri solare, a observat cu atenția mișcările planetelor și a Soarelui pe cer, cometele și alte obiecte exotice, a dorit să vadă în profunzimea spațiului cosmic și pentru aceasta a inventat telescopul iar – mai apoi – a dorit să poată zbura în spațiul cosmic, iar pentru aceasta, de la roată și până la cele mai sofisticate computere de la bordul navelor spațiale, este o întreagă saga de invenții semnificative care au pus lumea în mișcare utilizând forța apei, a aerului, a luminii, a magnetismului, a aburului și multe alte forțe, iar ultimul secol a permis umanității prin aeronautică depășirea barierei spațiului atmosferic și ancorarea atenției umanității către cele mai profunde adâncimi ale universului observabil, rezultând importante descoperiri cosmologice ce ne aduc foarte aproape de acele răspunsuri esențiale ale unor întrebări ancestrale.
Școala micilor inventatori pune în practică acțiunea acestor forțe, demonstrând cu ajutorul unor machete tehnice interactive modul în care funcționează mașinăriile cele mai complicate, care fie produc energie prin interacțiune cu mediul, fie produc lucru mecanic din interacțiunea cu energii exterioare. Iar lecțiile interactive de astronomie ne vor permite să învățăm împreună de ce și cum funcționează Universul. Această tabără este o bună ocazie pentru copii de socializare și asumare a unor mici proiecte personale.
Înscrierile la programul educațional ASTRONOMICUS se pot face la sediul instituției din str. George Coșbuc, nr. 16. sau telefonic la nr. 0362 401 921. Taxa de participare este de 8 lei/zi. Prin înscrierea la acest program educațional, părinții sau alți aparținători își asumă o conduită adecvată pentru copiii care doresc să participe la acest program.
Crisan Petru Ciprian – educator muzeal
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)