EVENIMENTELE ASTRONOMICE ALE LUNII AUGUST 2018
02 august 2018, Joi – Soarele răsare la 06:02 și apune la 20:59; Luna răsare la 23:45 și apune la 11:14.
- Curentul meteoric al alfa Capricornidelor (15 iulie – 20 august) atinge rata maximă de activitate (5 meteori pe oră), având corp părinte cometa 169P/NEAT. În Baia Mare, radiantul apare la 29°SE, rezultând o rată de 2 meteori pe oră.
06 august 2018, Luni – Soarele răsare la 06:08 și apune la 20:53; Luna răsare la 01:15 și apune la 15:45.
- Dușul meteoric al tau-Aquaridelor (iulie – august), atinge rata maximă de activitate (8 meteori pe oră). În Baia Mare, radiantul dușului apare la 14°SE, însemnând o rată de 2 meteori pe oră.
09 august 2018, Joi – Soarele răsare la 06:11 și apune la 20:48; Luna răsare la 03:46 și apune la 19:10.
- Mercur – Conjuncție solară inferioară (ora 05:00). Mercur trece aproape de Soare, pe cer, marcând tranziția către a deveni un obiect de dimineață. Separația față de Soare: 4°48′. Mercur traversează și perigeul (0,60 UA).
10 august 2018, Vineri – Soarele răsare la 06:13 și apune la 20:46; Luna răsare la 04:56 și apune la 20:05.
- Luna la Perigeu (ora 21:07), cel mai apropiat punct față de Terra pe orbita sa (358.000 km).
11 august 2018, Sâmbătă – Soarele răsare la 06:14 și apune la 20:45; Luna răsare la 06:12 și apune la 20:52
- Conjuncție Mercur – Lună (ora 04:32). Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 5°29′ de Mercur. Din Baia Mare, perechea va trece foarte aproape de Soare, cu o separație de 5°. Magnitudine Lună: -6,0; Magnitudine Mercur: 5,0. În Cancer.
- Eclipsă solară parțială – nu este vizibilă din România (ora 12:47).
- Lună Nouă (ora 12:59). Luna va trece aproape de Soare.
12 august 2018, Duminică – Soarele răsare la 06:15 și apune la 20:43; Luna răsare la 07:29 și apune la 21:31.
- Luna la Periheliu (ora 22:08), punctul cel mai apropiat față de Soare (1,0109 UA). Distanța Terra – Lună: 361.000 km.
13 august 2018, Luni – Soarele răsare la 06:17 și apune la 20:41; Luna răsare la 08:49 și apune la 22:02.
- Dușul meteoric al Perseidelor (23 iulie – 20 august) atinge maximum de activitate (80 meteori pe oră). Corpul părinte al Perseidelor este cometa 109P/Swift-Tuttle. Pe cerul băimărean, radiantul va apărea la 30° deasupra orizontului nord-estic, la miezul nopții. Asta se traduce într-o formulă ZHR cu rata de 41 meteori pe oră, radiantul fiind mai sus pe cer.
14 august 2018, Marți – Soarele răsare la 06:18 și apune la 20:40; Luna răsare la 10:03 și apune la 22:32.
- Roiul globular M15 (NGC 7078) din Pegasus este bine plasat pentru observare, atingând cel mai înalt punct pe cer către miezul nopții. Intervalul de vizibilitate pe cerul băimărean este cuprins între orele 22:05 (35° SE) – 04:57 (34° V). Magnitudine M15: 6,4.
- Conjuncție Venus – Lună (ora 16:35). Ascensie dreaptă comună, cu Luna trecând la 6°15′ Nord de Venus. La aproximativ același moment, cele două obiecte vor realiza, de asemenea o apropiere strânsă, numită tehnic apuls. Din Baia Mare perechea va fi greu de observat întrucât cea mai înaltă apariție va fi la 10° deasupra orizontului. Interval de accesibilitate, între orele 21:01 – 22:04. Magnitudine Lună: -10,6; Magnitudine Venus: -4,3. Ambele obiecte sunt în constelația Virgo.
15 august 2018, Miercuri – Soarele răsare la 06:19 și apune la 20:38; Luna răsare la 11:14 și apune la 23:01.
- Roiul globular M2 (NGC 7089) este bine plasat pentru observare și va atinge cel mai înalt punct pe cer către miezul nopții. În Baia Mare, M2 va deveni vizibil către ora 22:03, la 24° deasupra orizontului sud-estic și va fi accesibil până la ora 04:59 (23° SW). Magnitudine M2: 6,5.
- Venus la Dihotomie (ora 08:09). Venus va fi bine plasat pentru observare pe cerul de seară, strălucind cu o mag. de -4,3. Pe cerul băimărean va fi dificil de observat întrucât nu se va înălța la o altitudine mai mare de 10° deasupra orizontului . Interval de vizibilitate între orele 20:58 (10° V) – 22:01. Dihotomia se referă la o fază intermediară a lui Venus, când este pe jumătate iluminat. Venus este în constelația Virgo.
17 august 2018, Vineri – Soarele răsare la 06:22 și apune la 20:35; Luna răsare la 13:32 și apune la 23:55.
- Venus la Marea Elongație Estică (ora 10:58). Venus va fi bine plasat pentru observare pe cerul de seară, strălucind cu mag. de -4,3. În Baia Mare altitudinea maximă atinsă va fi de 9° V. Interval orar 20:55 – 21:56.
- Apropiere strânsă Jupiter – Lună (ora 16:14), cu pasaj de 4°17′ între ele. Din Baia Mare, perechea va fi greu de observat pentru că altitudinea maximă atinsă este de 19° deasupra orizontului. Interval de vizibilitate, între orele 20:55 – 23:26. Magnitudine Lună: -11,7; Magnitudine Jupiter: -2,0. Ambele sunt în constelația Libra.
18 august 2018, Sâmbătă – Soarele răsare la 06:23 și apune la 20:33; Luna răsare la 14:36 și apune la 00:25.
- Luna în Primul Pătrar (ora 10:50), proeminentă pe cerul de seară, apunând către miezul nopții. Vizibilitate din Baia Mare, între orele 20:53 – 00:16.
21 august 2018, Marți – Soarele răsare la 06:27 și apune la 20:27; Luna răsare la 17:29 și apune la 01:37.
- Dușul meteoric al alfa-Cygnidelor (iulie – august) va atinge maximum de activitate (5 meteori pe oră) pe 21 august. Pe cerul băimărean, radiantul curentului va apărea la 65° deasupra orizontului estic la miezul nopții. Asta înseamnă o rată locală probabilă de 4 meteori pe oră.
- Apropiere strânsă Saturn – Lună (ora 12:53), cu pasaj de 2°07′ între ele. Din Baia Mare, perechea va fi dificil de observat întrucât nu va apărea la o altitudine mai mare de 19° deasupra orizontului. Interval de observabilitate între orele 20:47 – 00:48. Magnitudine Lună: -12,3; Magnitudine Saturn: 0,1. Ambele obiecte sunt în constelația Sagittarius.
23 august 2018, Joi – Soarele răsare la 06:30 și apune la 20:24; Luna răsare la 18:59 și apune la 03:10.
- Luna la Apogeu (ora 14:24), cel mai îndepărtat punct pe orbita sa, în raport cu Terra. Distanța Lună – Terra: 405.000 km.
24 august 2018, Vineri – Soarele răsare la 06:31 și apune la 20:22; Luna răsare la 19:35 și apune la 04:03.
- Luna la Afeliu (ora 07:32), cel mai îndepărtat punct față de Soare, la o distanță de 1,0138 UA. Distanța Terra – Lună: 405.000 km.
26 august 2018, Duminică – Soarele răsare la 06:34 și apune la 20:18; Luna răsare la 20:36 și apune la 06:01
- Lună Plină (ora 14:58). Luna este poziționată aproape direct în zona opusă Soarelui pe cer, fiind plasată mult deasupra orizontului, mare parte a nopții. Luna în Aquarius. Distanța Lună – Terra: 402.000 km.
27 august 2018, Luni – Soarele răsare la 06:36 și apune la 20:16; Luna răsare la 21:03 și apune la 07:02.
- Mercur la Marea Elongație Vestică (ora 00:48). Mercur strălucește pe cerul dimineții la o mag. de -0,2. Pe cerul băimărean nu va apărea însă la o altitudine mai mare de 9°. Interval de accesibilitate între orele 04:56 – 06:03.
28 august 2018, Marți – Soarele răsare la 06:37 și apune la 20:14; Luna răsare la 21:26 și apune la 08:04
- Mercur la dihotomie (ora 14:01).
CERUL DIN ACEASTĂ NOAPTE: AUGUST 2018 – trans script
Ghidul Dumneavoastră pentru constelații, obiecte din cerul îndepărtat, planete și evenimente.
Strălucitoarea planetă Venus se va afla în poziție joasă pe cerul vestic, la căderea întunericului. Un telescop mic poate revela lumina solară reflectată de norii din atmosfera groasă a lui Venus.
Jupiter, cea mai mare dintre planete, strălucește către sud-vest. Pe 15 august, Jupiter, Venus și Luna crescândă formează pe cer un arc surprinzător. Un telescop mic poate surprinde benzile majore de nori ai lui Jupiter.
În sud-est Marte și Saturn strălucesc împreună în Sagittarius. Privind cu un telescop, am surprinde două planete foarte diferite – o planetă gigantă gazoasă cu inele și o alta mai mică, telurică, sau asemănătoare Terrei.
Uitându-ne spre stele într-o noapte fierbinte de august, putem afla o multitudine de comori. Lyra, micuța harpă, rezidă la o altitudine înaltă pe cerul de noapte. Steaua principală este Vega, una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cer. Caută pe cer Lyra prin localizarea stelei Vega și apoi a paralelogramului de stele din apropriere. Epsilon Lyrae, steaua strălucitoare de lângă Vega, este de fapt un sistem stelar cvadruplu, cunoscut sub numele de Dubla-Dublă. În paralelogramul Lyrei rezidă Nebuloasa Inel (Ring Nebula). Este un înveliș în expansiune de gaz strălucitor expulzat de steaua muribundă aflată în centrul său.
Marea constelație Cygnus (Lebăda), zboară de asemenea la altitudini înalte pe cerul nocturn al lunii august. Utilizând steaua Vega pentru a ne ghida, privim spre crucea formată către est. Cygnus mai este numită Crucea Nordului. Albireo, steaua ce formează capul lebedei, este o stea spectaculoasă pentru telescoapele mici. Această uimitoare pereche de stele oferă un contrast cromatic, una având culoarea safirului, iar cealaltă topaz auriu.
Deneb, steaua din coada lebedei este o stea supergigantă. Dacă Deneb ar înlocui Soarele în centru sistemului nostru solar, atunci ar înghiți Mercur și Venus. Dintr-o poziție întunecată, pe un cer senin, binoclurile ar putea surprinde petele cețoase ale unor nebuloase, în această regiune. Cea mai proeminentă este Nebuloasa America de Nord, o regiune de gaz și praf iluminată de strălucitoarea Deneb. Cygnus găzduiește, de asemenea, câteva roiuri stelare. Cel mai ușor de găsit este M29 și M3. M29 poate fi găsit aproape de centrul Crucii Nordului. Privit cu un telescop mic, pare să compună un mic pătrat. Cel mai bine de privit cu binoclul, M39 este un roi stelar închis format din aproximativ 30 de stele, chiar la nord de Deneb.
La sud de Cygnus, este situată micuța constelație Vulpecula (Vulpea), cartografiată pentru prima oară de astronomul polonez Johannes Hevelius, în secolul 17. Vulpecula găzduiește Nebuloasa Dumbell, care poate fi văzută ca o pată difuză în binocluri. Un telescop mic ar putea însă reda forma sa dilobată.
Aquila, Vulturul, a fost cunoscut de grecii antici ca fiind marea pasăre a lui Zeus. Altair, cea mai strălucitoare stea din Vulturul se află la numai 16 ani lumină de Terra.
Stelele strălucitoare ale noților de vară – Vega, Altair și Deneb, compun Triunghiul de Vară. Utilizați binoclurile pentru a privi spre Coathanger, situată la jumătatea distanței dintre Altair și Albireo. Acest grup mic de stele remarcabil formează un tipar familiar din punctul nostru de observație.
Cometa Giacobini Zinner ar putea deveni vibilă în această lună pe măsură ce se apropie de Soare pe orbita sa de 6 ani și jumate. În traiectoria sa va traversa Cassiopeia și Perseus în August, și apoi Auriga la începutul lui Septembrie. In binocluri va apărea capul pufos și lucios al cometei și difuz, coada scurtă.
Pe 11 august, amatorii de astronomie din Canada și Rusia vor putea fi martorii unei eclipse parțiale de soare, pe măsură ce Luna va trece între Soare și Terra.
Imediat după eclipsă, Dușul meteoric al Perseidelor, una dintre caracteristicile cele mai așteptate ale cerului de noapte din luna august, va atinge maximul. Priviți după meteori în orele timpurii ale zilelor de 12 și 13 august. Pentru că Luna va fi departe în drumul său, cerul de noapte va fi întunecat și vor putea fi observate câteva duzini de meteori, în bune condiții de observare.
Cerul de Noapte oferă întotdeauna un spectacol celest interesant. Puteți să explorați minunile cerului chir din spatele grădinii dumneavoastră sau, de ce nu … din balcon!
Traducere și adaptare: Ciprian Crișan
Notă: imaginea reprezintă fila de calendar de pe luna august 2018 – calendarul mural al Complexului Astronomic Baia Mare.
Calendar publicat în Anuarul de Astronomie Populară al Complexului Astronomic Baia Mare 2017 și în Calendarul mural al CABM 2018 – ”Simboluri Astrale în Arhitectura Populară din Maramureș.”
Ciprian Crișan – CABM
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)