GHIDUL PLANETELOR VIZIBILE ȘI AL EVENIMENTELOR ASTRONOMICE DIN LUNA IUNIE 2016
Cerul din această noapte și – de fapt – din oricare noapte senină, observat dintr-o zonă liberă de poluare luminoasă, ne deschide o perspectivă uluitoare asupra unor obiecte fascinante, de la stele și constelații – la planete strălucitoare, adesea Luna și – uneori – evenimente speciale, precum dușurile meteorice. Observarea cerului de noapte nu necesită întotdeauna echipament special, deși o planisferă ar putea fi utilă, iar un binoclu sau un telescop pentru începători ar putea face vizibile obiecte care, altfel, rămân invizibile pentru ochiul liber.
Constelația Bootes (Văcarul) este gazda unei stele duble Epsilon Bootis – cunoscută sub numele de Izar. Prin binoclu contrastul culorilor stelelor poate fi interesant. În interiorul constelației Hercule, puteți găsi roiul globular M13, gazda a peste un milion de stele. De asemenea, Jupiter, Marte și Saturn se prezintă foarte bine în ocularul unui telescop.
În 3 iunie – planeta Saturn ajunge la opoziție, fiind direct opusă Soarelui pe cer și este o planetă vizibilă pe întreaga durată a nopții. La aceeași dată – Mercur răsare chiar înaintea Soarelui, la un grad spre nord față de Lună, fiind ușor de fixat. Pe 5 iunie, Mercur ajunge la cea mai mare elongație vestică, fiind la cea mai mare distanță de Soare în direcție vestică. Această apariție este optimă pentru observatorii sudici și redusă pentru observatorii din emisfera nordică, deoarece Mercur se află încă aproape de orizont la momentul când răsare. Pe 11 iunie, la apus – Jupiter se va afla la vest față de Luna în creștere. Venus se află prea aproape de Soare pentru a fi observată.
Pe 21 iunie începe vara astronomică, odată cu Solstițiul de Vară – care indică cea mai îndepărtată declinație nordică a Soarelui.
Ciprian Crișan
Notă: Complexul Astronomic Baia Mare publică în fiecare lună câte o filă din calendarul său tipărit pentru anul 2016 – în care sunt poziționate datele astronomice principale ale lunii și prezentarea unei constelații ce apare pe cerul de noapte.
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)