Un proiect cu așteptări sosite din trecut și hardware din viitor: pl@NETour! O rețea de centre de observație astronomică în puncte cu acces la servicii turistice, debutul in România a unei noi specii de turism: turismul astronomic! Un nou proiector stelar pentru Planetariul Baia Mare, o rețea de puncte de observație în județul Maramureș (și o alta în Ucraina), un atelier de observații astronomice mobile! ș.a.m.d. Informațiile despre proiect pot fi decantate pe noul site-blog http://www.planetour.ro – gestionat de Complexul Astronomic Baia Mare. Proiectul este manageriat de Consiliul Județean Maramureș – manager general Mihaela Lițe, proiectul fiind cofinanțat de Uniunea Europeană, în cadrul ENPI – Cross Border Cooperation Programme Hungary – Slovakia – Romania – Ucraine, partenerii Consiliului Județean Maramureș – inițiator și implementator – fiind Complexul Astronomic Baia Mare, Asociația Internațională a Instituțiilor de Dezvoltare Regională IARDI din Uzhgorod, Ucraina și Universitatea Națională Uzhgorod, Laboratorul de Cercetări Spațiale, Ucraina. Proiectul vizează ca obiectiv general ”Dezvoltarea potențialului turistic în regiunea transfrontalieră Maramureș și Transcarpathia”.
Ciprian Crisan – PR
Complexul Astronomic Baia Mare
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)