Cu două zile în urmă au fost publicate rezultatele sesiunii de finanțare AFCN II/2013 pentru aria Activități Muzeale, iar Muzeul de Mineralogie Baia Mare a obținut cel mai bun punctaj (media 92.67) cu proiectul ”Constelații românești tradiționale – etapa națională”.
Interesul extraordinar al publicului suscitat de expoziţia digitală multimedia Constelaţii Româneşti Tradiţionale, care a însemnat iniţierea unei sondaj în teritoriu, reconsiderarea, filtrarea şi unificarea surselor documentare, dezbaterea publică în cadrul unui seminar a tuturor aspectelor legate de specificul ”stelariului” românesc, dialogul interdisciplinar realizat prin corelarea datelor astronomice cu cele antropologice, ilustrând etosul românesc, etalând scenarii ale emergenței celor două ipostaze culturale în dialog – cea științifică și cea etno-mitologică într-un format digital animat, multimedia, în cadrul unei expoziții muzeale interactive unicat în România, vizitată de peste 10.000 de vizitatori, atașând ca extensii educaționale cele două publicații ale proiectului – broșura de prezentare și planisfera ce prezintă în paralel constelațiile clasice și cele românești tradiționale, oferind perspectiva integrării mitologiei astrale românești în contextul unor aplicații software gen planetariu virtual, precum Stellarium, cu sute de mii de utilizatori – toate aceste amănunte au consituit premise puternice ale continuării acestui proiect, printr-o multiplicare a mesajului său la nivelul mai multor instituții astronomice și muzeale din România.
Derularea in extenso a acestui proiect – ca ”etapă” națională, dezvoltarea și cultivarea la nivel național a interesului pentru una dintre mărcile tradiționale, anume suma reprezentărilor populare arhetipale despre cer şi stele reprezintă pentru Planetariul Baia Mare, ca instituţie iniţiatoare şi coordonatoare a proiectului, o oportunitate deosebită de a evidenția deopotrivă importanța astronomiei ca știință, în contextul secolului XXI, prin descoperirile științifice cu totul extraordinare realizate mai ales în ultimul deceniu, și a astronomiei populare – ca etapă recuperată măcar parțial, a preistoriei astronomiei. Managerul de proiect – M. Lițe, alături de echipa de proiect, consideră că oportunitățile și valențele acestui proiect sunt multiple, dincolo de activarea unei rețele de colaborare interinstituțională în domeniul astronomiei și creșterea prestigiului național și internațional a Planetariul Baia Mare. Vom reveni cu amănunte privind calendarul, instituțiile participante și activitățile acestui proiect.
Ciprian Crișan – PR, Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)
Felicitari baieti!! Abia astept sa inceapa! 🙂