S A T E L I X
Sunt alături de noi toată ziua. Când ne trezim, când mergem la școală, la serviciu sau într-o călătorie și – de asemenea – seara, când suntem în familie. Și noaptea? În întunericul nopții, ei ne păzesc în timp ce dormim. Fără aceștia, nu am avea navigație în mașinile sau telefoanele noastre mobile, previziuni meteo precise și, de fapt, multe articole de zi cu zi. Te întrebi, oare ce sunt aceștia? Sunt, desigur, sateliții artificiali!
Obișnuiam să rătăcim pe continente și oceane, pentru a ne extinde în fiecare colț al planetei noastre. Nu cu mult timp în urmă, ca niște călăreți cerești din basme, am cucerit atmosfera Pământului. Și acum… acum devenim rătăcitori într-o nouă lume vastă, numită univers. Tehnologiile comunicațiilor prin sateliți ne ajută în fiecare zi. Acestea sunt simbolul cooperării internaționale de pe continent. Și s-ar putea să ne permită să trăim pe această planetă încă un mileniu. Nu credeți?
Un spectacol nou-nouț de planetariu, ultra-tematic – ne dezvăluie importanța sateliților în viața cotidiană a timpului nostru. Un satelit a fost primul obiect artificial plasat de om în spațiul cosmic. Astăzi, viața ne este mult mai ușoară cu ei, iar fără ei – am sta la coadă pentru a trimite o telegramă! Sateliții ne aduc televiziunea, internetul, navigația GPS, comunicațiile telefonice și nu numai. Prin intermediul lor ne putem ”spiona” reciproc iar datorită numărului lor foarte mare – sateliți activi și inactivi – bijuterii tehnice operaționale și deșeuri spațiale, pe cât sunt de benefici, pot fi și periculoși.
Vă invităm la spectacol pentru a afla aproape totul despre sateliți!
La realizarea acestui spectacol digital a participat și Planetariul Baia Mare, alături de planetariile din Brno (Cehia), Hamburg (Germania), Hurbanovo (Slovacia), Zielona-Gora (Polonia), Budapesta (Ungaria), în cadrul unui proiect european (UNITRIP – 2018 – 2020) din Programul Erasmus Plus, co-finanțat de Uniunea Europeană. SHORT PREVIEW
Durata: 26 minute, public țintă: 6 – 105 ani.
DE PE TERRA CĂTRE UNIVERS
Cerul de noapte … frumos și misterios deopotrivă. Subiect de poveste în jurul focului de tabără, miturile străvechi cosmogonice și cosmologice au captat atenția încă de la apariția omului pe pământ. Dorința de a înțelege Universul a fost, probabil, cea mai timpurie experiență intelectuală comună a umanității. Cu toate acestea, abia de curând am început să ne înțelegem locul în vastul cosmos. În prezent, omenii de știință studiază universul cu telescoape uriașe și îi descoperă secretele. Puțin câte puțin, ne-am îndepărtat de centrul lumii noastre și ne-am plasat atenția către marginile unui Univers vast și inospitalier. Am pătruns în adâncimea spațiului cosmic, lăsând în urmă barierele gravitaționale și deschizând o eră nouă a explorării.
Pentru a afla mai multe despre această călătorie epică spațio-temporală a descoperirii cerului, de la teoriile astronomilor greci din antichitate și până la telescoapele uriașe din prezent de la sol sau cele spațiale, vă invităm să experimentați spectacolul: FROM EARTH 2 UNIVERSE. SHORT PREVIEW
Durata: 30 min, public țintă: 12 – 105 ani
DOUĂ PIESE MICI DE STICLĂ: FORMIDABILUL TELESCOP
Spectacolul ”Two Small Pieces of Glass – The Amazing Telescope” surprinde doi elevi ce interacționează cu o femeie astronom la un star-party (observații astronomice). Elevii află în acest context istoria telescopului, de la modificările făcute de Galilei ocheanului confecționat de un copil din două bucățele de sticlă și până la lansarea telescopului spațial Hubble al ESA/NASA și astronomia viitorului.
Galileo nu a fost creditat cu invenția telescopului, însă a fost primul om ce a utilizat acest instrument abia inventat pentru a observa cerul. Prin intermediul acestor observații cercetătorul și filozoful italian a concluzionat că universul nu era perfect și imuabil: a observat munții lunari, fazele lui Venus, sateliții lui Jupiter și chiar petele solare. Aceste două piese mici de sticlă, o lentilă concavă și una convexă, au dezvăluit un Univers mult mai complex decât era considerat anterior. Telescoapele au avansat considerabil de pe vremea lui Galilei, umanitatea având acum telescoape uriașe la sol și în spațiu, orbitale. Spectacolul ”Două piese mici de sticlă” arată cum funcționează telescoapele și cum sunt acestea utilizate de astronomi pentru a scruta structurile cosmice. Complementar cu imaginile spectaculoase ale inelelor saturniene, frumusețea creșelor stelare și structura spiralată a galaxiilor, acest spectacol ne arată cum dezvoltarea tehnicii de observație ne-a ajutat în timp să înțelegem mai bine rolul și locul nostru în Univers. SHORT PREVIEW
Durata: 23 minute, public țintă: 5 – 105 ani
FANTOMA UNIVERSULUI – MATERIA ÎNTUNECATĂ
Prezentat în peste 500 de planetarii, din 66 de țări din lumea întreagă, disponibil în peste 21 de limbi, ”Phantom of the Universe” – FANTOMA UNIVERSULUI este un spectacol de planetariu care ilustrează explorarea incitantă a materiei întunecate, de la Big-Bang și până la descoperirea sa anticipată, la Marele Accelerator de Particule (LHC).
Spectacolul evidențiază primele indicii ale existenței materiei întunecate prin ochii lui Fritz Zwicky, cercetătorul care a dat numele acestei materii misterioase. Spectacolul ne poartă de la coregrafia astrală a galaxiei Andromeda, așa cum a fost surprinsă de Vera Rubin și până la fosta mină de aur din subteran, unde este amplasat cel mai sensibil detector de materie neagră de pe Terra.
De acolo, călătoria continuă în timp și spațiu, la acceleratorul de la CERN, voiajând împreună cu particulele, înainte ca acestea să intre în coliziune în explozii vizuale extraordinare de lumină, în timp ce putem afla cum oameni de știință din întreaga lume colaborează pentru a lua urma constituenților materiei întunecate. SHORT PREVIEW
Durata: 28 minute, public țintă: 6 – 105 ani.
U N I V E R S U L ENERGETIC
Durata: 30 minute, public țintă: 12 – 105 ani.
SISTEMUL SOLAR
Sistemul Solar este un scurt documentar intenționat pentru elevii școlilor gimnaziale și licee, dar are toate ingredientele pentru a se dovedi util informativ oricărei vârste, deci este și pentru adulți. Spectacolul este o discuție despre sistemul nostru planetar: Soarele, planetele și alte corpuri mai mici, originea și soarta lor.
Oferită ca suport vizual demonstrativ pentru lecțiile școlare, spectacolul digital ”Sistemul Solar” oferă o tipologie complexă a obiectelor din sistemul solar și individualizează tipuri de obiecte mici, mai puțin cunoscute și etalate în video-documentarele existente. Este descriptiv și spectaculos vizual, însă urmărește dinamica și chimia sistemului solar într-o formulă didactică.